Iubind pe toata lumea

Petrus N. Pop a iubit-o intai si-ntai pe Lizica.

Erau vreo opt copii cu totii, care se jucau intr-o magazie din fundul gradinii de-a mama si de-a tata, si lui Petrus, care avea sase ani si jumatate, fiind cel mai mic, i-a revenit cea mai mica dintre fetite. In clasa a VII-a, isi imagina, inainte de culcare, ca se saruta ba cu Alina, ba cu Rozalia. Tot atunci, doamna de citire i-a dat sa invete "pe derost", cum venea vorba la elevii mai grei de cap la poezii, o strofa, in care un rus cu un nume care te facea sa razi - Ivan Ivanovici Caraghiozov - sustinea ca simte in pieptul sau "iubire pentru intreaga omenire". Mama lui Petrus ii zicea mereu "Daca ma iubesti, fugi si adu o galeata cu apa de la canal". Sau "Daca ma iubesti, ia note mai mari". O verisoara, cam spurcata la gura, il facea sa se rusineze, cand pomenea de vreo colega, zicand: "Ti-o fi venit si tie, ma, putoiule!". Toate astea, plus faptul ca in anul doi de facultate prietena sa, Roxana, cu care credea c-o sa se insoare, l-a parasit pentru Tarnoveanu, un golan din anul patru, care vindea cafea si blugi si-si taia parul din nas in timpul cursului de Socialism stiintific, l-au convins ca dragostea nu e niciodata aia care ti se intampla, ci aia care o sa ti se intample candva. O definitie cam schioapa, e drept, dar mai buna decat nici una.

Trecand anii, Petrus N. Pop s-a gandit de multe ori la ce scria in poezia "Cantare pacii" rusul Caraghiozov, cum ca era in stare sa-i iubeasca la gramada pe toti cei circa cinci miliarde de locuitori ai planetei. Dar discutiile cu colegul de birou Anatol Carnu, un inginer silvicol cu trei casatorii la baza si toate reusite, n-au condus la o concluzie foarte diferita de aceea la care ajunsese si singur inca din clasa a VII-a: "Si zi-i asa, rusul ala iubea toata lumea? Cam multicel", a fost de parere si Carnu. Sotia era sigura ca Petrus N. Pop avea amante. Poate ca Petrus N. Pop, care-si indragea cu adevarat doar copiii, pe Natalita si pe Andrei, ar fi iubit-o cu adevarat si pe Ionela, nevasta-sa. Daca bineinteles n-ar fi fost pisalogeala ei cu amantele. Atata ce-l chinuia cu gelozia, ca Petrus N. Pop ar fi fost in stare sa-si caute una, doar ca sa-i faca pe plac. Sa poata si Ionela sa spuna, in sfarsit, ceea ce-i statea pe limba din primul an de casnicie: Stiam eu, imi spunea mie inima!

In tratatele medicale despre impotenta, una dintre cauze ar trebui sa se cheme Ionela Pop. Ca Petrus N. Pop era, la saizeci de ani, cu numai doi ani inaintea pensiei, impotent doar in pat cu Ionela sau impotent, ca toti impotentii, chiar ca nu mai conta. Ce conta era faptul ca a inceput sa simta brusc ce simtise si rusul Caraghiozov, in 1953, cu ocazia Festivalului Mondial al Pacii: o iubire globala. Nu iubea Petrus N. Pop intreaga omenire, ca nu era un om lacom, dar in gand le iubea pe rand pe toate femeile care-i ieseau in cale. Liber de obligatia de a se si culca cu ele, liber de grija de a se desparti fara scandal si fara sa afle Ionela. Era plin de iubire. "Ce prostie - isi zicea Petrus N. Pop - sa aduni si sa tot aduni la amante, cand poti sa iubesti pur si simplu." "Azi ce-ai mai facut la serviciu?", il intreaba Ionela, cand venea acasa. "Nimic", raspundea Petrus N. Pop, amantul nestiut al tuturor femeilor din toata lumea, dar in cap avea altceva. "Nimic - gandea el - , doar ca m-am indragostit si de prietena ta, Sanda, iar ea n-o sa stie. Ca oricum e apucatoare si dragostea nu-i foloseste la nimic."