Iubirea de tirbuşoane

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3

Multe pasiuni sunt de fapt forme simpatice de ţicneală, în sensul că o minte bună dintr-odată nu mai e bună. Mintea alunecă, pune partea înaintea întregului, face din cantitate un criteriu în absolut, în dauna sensului.

Un colecţionar de tirbuşoane a strâns peste zece mii de piese din toată lumea şi n-are altă preocupare decât să mai adune. Un tirbuşon e un tirbuşon, un obiect cu o funcţie care, odată inventată, n-a mai muncit lumea savanţilor şi a inovatorilor spre o continuă perfecţionare. La un tirbuşon n-ai nici ce să admiri, nici ce să sistematizezi. Iubirea de tirbuşoane, oricât de amabili am fi cu pasiunile exagerate, are de bună seamă o motivaţie personală, dar nu şi una estetică.

Văzând colecţia de zece mii de tirbuşoane, ar fi trebuit să spun cu voce tare: Ei, şi?!

Dar fiindcă am cunoştinţă de firea chisnovatică a colecţionarilor, am mimat un soi de admiraţie reţinută. Una entuziastă l-ar fi deranjat în mod sigur şi pe adunător.

Pasiunile acestea, cu o complimentare ideatică periferică îi fac pe colecţionari suspicioşi. Ei ştiu ce impresie face interesul pentru tirbuşoane – sau pentru ace, bolduri, mosorele – şi nu speră prea mult de la vizitatori. Unul din motive e că nu pot să se explice deschis şi convingător. Fiecare om are o ţicneală – spun ei. Deşi n-o are chiar fiecare.

E adevărat, istoria mare are la bază istoriile mici, iar istoria unui obiect poate fi doveditoare la modul superior pentru evoluţia civilizaţiei. În toate târgurile de anticuri, de la cele comunale la cele metropolitane, majoritatea obiectelor colectibile o fac paharele, cănile, fărfuriile, tăvile şi derivatele pe funcţii particularizate ale acestora. Un muzeu al paharului justifică toate categoriile de colecţionari. E uimitor câtă inteligenţă, câtă creativitate se investeşte de milenii într-un obiect cu o funcţie unică: să ţină un lichid în el. Paharul e un conţinător.

În principiu, nu e diferit de ocean.

E baza unei relaţii naturale: conţinut şi conţinător. E normal ca întreaga omenire să-şi pună ambiţia în producţia de pahare, iar un muzeu al paharelor să şocheze prin varietate în unicitate.

E o ecuaţie spirituală capabilă să stârnească imaginaţia. Iubirea de tirbuşoane, în comparaţie cu pasiunea mondializată pentru pahare, cupe, ceşti şi boluri, e o simplă ciudăţenie. În măsura, desigur, în care ciudăţeniile pot fi definite ca simple.

Scriu toate astea gândindu-mă la toţi cei care purced de la o vreme încoace la întocmirea unor colecţii, fără nici o îndrumare, fără un minimum de consiliere în direcţia pe care o apucă. Dacă ai un plus de disponibilitate la ingeniozitate şi la frumuseţe, e păcat s-o iroseşti la hazard. Iubirea de lucruri, şi ea, se învaţă, se ameliorează, capătă motivaţii înalte. Numai că lucrurile trebuie s-o merite.