Jurnalul unui dezertor. Cărţi din biblioteca internetului

Citesc, de ceva vreme, mai mult postări și adăogiri în biblioteca internetului, decât cărți din biblioteca ce-mi rezidește, paralel, pereții. Ele, aceste postări, multe deștepte, intră în odaia mea din Sângeru prin mașinăria cât un penar a laptopului unde am deprins și eu să scriu, inclusiv poezii. În pajiștea asta imensă, cu mioare pașnice și blândețuri în catren (mulți dintre noi suntem poeți) se strecoară și niște vorbe țurcane, înjurăcioase și rele. „Jigodii”, scrie cineva și nu se ferește să înșire nume, Dumnezeule, de politicieni. Cum să scrii, pe facebook, sau cum se cheamă, că domnul Cutare – am ales un nume important – e o jigodie? E nedrept, e insultător, e…. „Jigodismul domnului Cucuiescu” scrie altcineva (imixtiunea „domnului” am pus-o de la mine, fie-mi cu iertare, ca pe o bucată de cozonac într-un ciaun cu terci), se întinde peste țară. Așa o fi, așa e, era să zic, dar oamenii ăștia au fost, prin voia noastră, cu mici adaosuri de șmecherie, aleși, puși sus. Mă rog, unii au fost puși sus și dați, tot de noi, jos, dar n-au mai vrut să scoboare. Dacă ei sunt, pentru a-mi cita colegii de condei internaut, „cocliți de jigodism”, noi n-avem nimic a ne reproșa?

Am încercat să caut prin dicționare obârșii lingvistice și semnificații. Din păcate, jigodia e jigodie iar jigodismul derivă din blana cu purici semantici a substantivului. Câinele, pentru o vecină care nu iubea nimic, mai cu seamă animalele, jigodie era boala care scarmănă pielea bietului patruped și se chema, animalul, ca și soțul domniei sale, de care se despărțise din motive paralele de curvie, tot așa. Am citit atent argumentele pitite sub pulpana unor apelative de acest gen și am găsit mereu acuzații înrudite sau derivate – hoție, minciună, șarlatanie, corupție, lipsă de patriotism, îmbuibare. Măgărie fără margini, insultă la adresa poporului. Ba cineva scrie că politicienii care înzorzonează România, vânzând-o și sugând-o de vlagă, sunt, iertați-mă, niște ”căcănari nenorociți”.  De ce se îndreaptă iar săgeata spre politicieni? Am citit, în aceste texte, nume înalte. Sunt numele cele mai „medaliate” cu înjurături.

Cândva mă chinuiam să descifrez „Critica rațiunii pure”, dar Kant îmi scăpa mereu printre degete. Azi citesc despre jigodii, într-o carte populară imensă, care-și adaugă la fiecare minut alte file. E și asta un fel de revoluție sau e folclor nou? Se descarcă în Poiana lui Iocan a facebook-ului, multe. Sau internetul a devenit o Piață a Universității, fără sticle Molotov, dar cu destulă nemulțumire care se revarsă pe această hârtie fără celuloză, dar extrem de volantă? Oamenii scriu. Adesea cu farmec și talent. Merită citiți.