"Kill Bill" Udrea şi delirul pedeliştilor pragmatici

Confirmarea Elenei Udrea în funcţia de preşedinte al filialei PDL Bucureşti nu are nimic surprinzător. Nimănui nu-i trecuse prin cap să o contracandideze – nici măcar de dragul suspansului sau pentru mimarea mai veridică a democraţiei de partid. Dar duminică, democrat-liberalii nu au organizat nişte alegeri interne, ci un exerciţiu colectiv de adulaţie, o pros­ter­nare publică în faţa favoritei prezidenţiale. Fascinant spectacol al slu­găr­niciei complet dezinhibate.

Ambiţiile şi ascensiunea Elenei Udrea nu mai şochează de mult – ceea ce, desigur, nu e tocmai un semn de normalitate. Ceva trebuie să fie profund disfuncţional într-o socie­ta­te în care nu competenţa legiti­mea­ză pu­terea, ci invers. La noi, puterea legiti­mea­ză orice. Şi pe oricine. Accesul la ure­chea prezidenţială şi la re­sur­sele sta­tului se substituie cu brio ori­­că­rui alt criteriu de performanţă. În partidul care ne guver­nea­ză, acest gen de influenţă generează un respect aproa­pe religios. Dar ce spun eu res­pect? Mai degrabă un delir mistic!

Parcă nici corifeii "epocii de aur" nu ştiau să practice cultul persona­li­tăţii cu entuziasmul cu care s-au întrecut în osanale duminică lingăii portocalii. Cei mai sobri i-au lăudat Ele­nei Udrea frumuseţea, inteligenţa, tenacitatea şi hărnicia. Teodor Ba­conschi a mărturisit că "trebuie să facă eforturi monumentale pentru ca să nu cadă sub farmecul ei". Aceste complimente au pălit însă în faţa oma­giilor cu adevărat elaborate: "mo­tor al unei generaţii", "locomotivă" şi "soare" al partidului, perso­naj mesianic "chemat să dea ora exactă în politica românească". Evident, în spatele acestui pupincurism delirant se ascund calculele cât se poate de pragmatice ale unor lichele oportu­nis­te. Totuşi, alegerile de la PDL Bucureşti au stat sub semnul delirului, nu al pragmatismului. Doar un refuz total al realităţii poate explica discursurile triumfaliste într-un partid care s-a prăbuşit sub 10%. Şi numai o eclipsă a raţiunii îi poate atri­bui Elenei Udrea capacitatea de a recuceri electoratul din Capitală, pierdut în mare măsură tocmai din cauza promovării unor personaje con­troversate ca ea. Şi asta pe vremea când popularitatea lui Traian Băsescu se afla încă la apogeu... De­mo­crat-liberalii par însă incapabili să-şi mai evalueze cu luciditate circumstanţele. Preferă să se refugieze într-un univers ficţional, în care Zeus e etern, omnipotent şi infailibil. "Ele­na Udrea poate fi un veritabil Kill Bill al politicii româneşti", a declarat Raluca Turcan. Probabil că are dreptate. Pe ideea filmului lui Tarantino – "tu m-ai făcut, eu te omor" –, Bill se află la Cotroceni. O să moară ulti­mul. PDL-ul riscă însă să piară cu mult înainte, într-o baie de sânge electorală.