Kitsch-ul în cele sfinte: Unde funcţionează regulamentele, mirosul de mitocan dispare

Uratul din lumea celor sfinte nu e ro­dul intamplarii, ci al tranzactiilor pe bani multi. Mercedesurile fac legea. Dau tonul pretului la inmormantari, dau stralucire termopanului si mar­mu­rii de Italia. Cu BMW-ul-dric in­tra in capela, cu Audi se propteste in pro­naos, lipit de Domnul. Individul pri­copsit peste noapte, interlopul si po­liticianul, care se bat pe umar cu Dum­nezeu, fac pulbere bruma de mo­ra­vuri abia respirabile. La poalele ca­pe­lei, in fumul gratarelor si cu da­mi­ge­nele pe capota, isi arata maioul cu muschi, omagiind etilic memoria decedatului.

La locul de veci triumfa plasti­cul, faianta, termopanele si vigoarea insului bine hranit. In biserici, icoa­ne­le traditionale sunt icoanele cu le­duri fabricate in China. Timpurile se trag dupa setea de modernizare a ghiolbanului de ultima ora.

Kitsch-ul a devenit chici si pare o chestie de bine, care prospera, fiind­ca, vorba unui mester de termopane din Pantelimon, trebuie sa ne mo­dernizam.

Si nici nu stii ce e mai chici: ca­vo­ul impunator cu marmura neagra, fa­ian­ta, gresie de imbogatit "distins" sau cavoul cu termopane, plin de flori de plas­tic, crucifixe fosforescente, rafturi de marmura, telefon mobil, gresie si faianta ca la baie?
Daca esti sarac si n-ai idei de mii de euroi, faci o inmormantare cu ce apuci si o coliva din te miri ce. Cu pen­sia acoperi un parastas. Astea-s vre­murile. O fi slujba de in­mor­man­tare gratuita, dar ce iese in afara cu­van­tu­lui Patriarhiei te seaca la inima. 2.000 de euro o inmormantare de­cen­ta. Nici sa mori, nici sa traiesti.

Golaneala te striveste cu scarba ei. De Rusalii, romanul cu datorii la CAR se strecura cu sfiala sa nu ia praful de pe masinile gretosilor cu cefe groa­se si bermude tarcate, care in­cin­se­se­ra betia in fumul gratarelor, dand ci­mi­­­­tirului miros de targ si afu­ma­tu­ra. E prea mult, oricat de stricate ar fi vre­murile. Noi inca mai avem cre­dinta ca un­­­de legea e lege si func­ti­o­neaza regulamentele, mirosul de mi­tocan dis­pa­­re. Sunt exemple destule, nu e totul pier­­­dut. Ecologia spatiului cu­venit reculegerii, tihnei si cu­min­te­niei – biserica si cimitir – este rostul campa­niei pe care o incepem as­tazi.