x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

L-am văzut pe Fidel Castro (XIV)

0
Autor: Ion Cristoiu 15 Iul 2007 - 00:00
L-am văzut pe Fidel Castro (XIV) ADALBERTO ROQUE/


Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.

Despre Cuba - alt adevăr de esenţă

Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.

Â

Transcripturile discursurilor ne dezvăluie şi un alt adevăr de esenţă. Dincolo de spectacolul gesturilor actoriceşti, cheia forţei lui Castro asupra auditoriului constă intr-o ipostază ce-ar putea servi drept model pentru toţi oamenii politici, inclusiv cei supuşi votului direct şi universal: familiaritatea. Faţă de cubanezi, El Lider Maximo se infăţişează ca un om. Ca unul de-al lor. In discursurile sale, el mărturiseşte slăbiciuni omeneşti (n-a dormit toată noaptea, a şovăit dacă să vină sau nu, e obosit, ii e greu să se mişte), dar mai ales preocupări de cap de familie. In discursul din 5 decembrie 1988, Castro povesteşte cu lux de amănunte cum s-a desfăşurat bătălia de la Cuito Canavale, din Angola, ce probleme i-au stat in faţă, cum a luat deciziile cruciale, cum a condus lupta de la Havana. Asistenţa se pomeneşte, fascinată, cu amănunte din culisele Puterii. Care Putere nu are nimic secret, nimic sacru.

Â

Liderii lumii sunt infăţişaţi ca oameni normali, intălnirile internaţionale sunt simple intălniri intre doi cubanezi simpli. Intre 19 februarie - 5 martie 2003, Fidel Castro e plecat peste hotare, intr-un lung periplu, prilejuit de participarea la cea de-a XIII Conferinţă a ţărilor Nealiniate de la Kuala Lumpur, Malaiezia. După o escală la Paris, face un popas in Vietnam, inainte de a ajunge la Kuala Lumpur. După Conferinţă, vizitează China şi Japonia.

Pe 6 martie 2003, el ţine un discurs in Adunarea Naţională, convocată in prima şedinţă din noua sesiune după alegerile din 19 ianuarie 2003. Cea mai mare parte a discursului - zdrobitoare - e in realitate un soi de Jurnal de călătorie vorbit.

Castro nu face o dare de seamă a turneului său, ci o relatare nu prea diferită de cea a unui cap de familie intors in Cuba după un voiaj peste hotare.

Deputaţilor şi, prin intermediul transmisiei in direct la tv, cubanezilor, El Lider Maximo le povesteşte cum a plecat el din Havana pe 19 februarie 2003, cu puţin inainte de miezul nopţii, pentru a face o escală la Paris, in absenţa altui loc de escală. Mai mult, cubanezii sunt puşi la curent cu tot ce-a făcut şi simţit in timpul scurtului popas in capitala Franţei:

"S-a presupus că ne vom putea odihni căteva ore intr-un hotel. N-am inchis un ochi. De la un etaj superior, am contemplat o parte a acestui frumos şi faimos oraş. Am privit acoperişurile edificiilor de trei-şase etaje, care adună opere de artă. Am vrut să ştiu de ce le-au construit, iată, acum o sută cincizeci de ani. Mi-am amintit de Havana şi de problemele sale. Erau colorate in cenuşiu-argintiu. Nimeni nu mi-a putut răspunde.

Â

La căţiva kilometri, un turn enorm rupea armonia. Un pic mai la dreapta, edificii inalte de birouri sau locuinţe urăţeau panorama. Mi-am amintit de heliportul pe care l-au ridicat in Vechea Havană, in spatele a ceea ce a fost palatul guvernului colonial cu căteva luni inainte de Revoluţie. Pentru prima dată Turnul Eiffel şi Arcul de Triumf, pe care toată lumea le admiră atăt, mi s-au părut două obiecte umilite şi micşorate. Am devenit deodată un nebănuit frustrat.

La Paris, n-am deranjat pe nimeni, n-am vorbit cu nimeni. Am plecat ducănd cu mine amintirea a tot ce am citit şi visat cănd eram tănăr in legătură cu glorioasa Revoluţie şi istoria glorioasă şi eroică a Franţei.

Am admirat atitudinea curajoasă pe care o adoptă azi guvernul său faţă de umilitorul hegemonism unilateral al administraţiei nord-americane".

Â

In dialogul cu Ignacio Ramonet, el dezvăluie că, la un moment dat, vizitănd URSS, a abordat cu Boris Elţin, pe atunci prim-secretar al PCUS pe Moscova, dezvoltarea capitalei: "Am insistat mult pe necesitatea de a evita distrugerea cartierelor istorice".

Lui Ignacio Ramonet el ii povesteşte cu umor escala făcută la Madrid, in februarie 1984, la intoarcerea de la Moscova, unde participase, impreună cu Daniel Ortega, la funeraliile lui Iuri Andropov. In ciuda ceţii foarte dese, au fost luaţi cu un elicopter şi duşi la reşedinţa premierului de atunci al Spaniei, Felipe Gonzales. La Moncloa, Felipe Gonzales i-a servit cu vin de Jerez, jambon şi brănză. Apoi au mers in apartamentele premierului pentru a dejuna: o mică salată, insoţită de bucăţele de raţă sălbatică. Fidel Castro, căruia vinul ii deschisese apetitul, a crezut că era doar antreul. Dar nu - spune el cu umor - era chiar cina, deoarece au trecut imediat la desert.

Â

In 6 martie 2003, Castro nu e in faţa unui autor de interviuri pentru o carte de amintiri. E in faţa Adunării Naţionale şi a cubanezilor. Relatarea escalei sale la Paris dă discursului o notă profund familiară. Ea se inscrie in ipostaza de Tată de Familie, de Patriarh al poporului cubanez. Sub acelaşi semn, Oratorul işi povesteşte dificultăţile de zbor cu avionul Il-62, de fabricaţie sovietică.

Deputaţilor şi cubanezilor el le explică de ce a fost amănată, pentru 6 martie, şedinţa ce trebuia să se ţină pe 5 martie 2003: "Condiţii climaterice rele ne-au impiedicat să plecăm din Hiroşima pe 3 martie. Şi delegaţia noastră, prevăzănd o intărziere, a trebuit să roage pe companeros din Cuba să amăne Adunarea pentru 6 martie". Asta deoarece a ţinut neapărat să fie prezent la şedinţă. Amănarea şedinţei nu s-a pus in discuţie.

Fidel Castro dă insă Puterii imaginea de dependenţă de popor. Care popor are dreptul la o explicaţie. Omenească! Relatarea nopţii de la hotel face din El Lider Maximo un om obişnuit. Poporul află că Liderul lor n-a inchis un ochi toată noaptea, că a privit Parisul de la inălţime, că n-a stat de vorbă cu nimeni.

Â

Pe 13 martie 1990, Fidel Castro ţine un discurs in Piaţa Revoluţiei din Havana, cu prilejul tradiţionalei aniversări a atacării Palatului Prezidenţial in 13 martie 1957. Pe 15 martie 1990, o delegaţie cubaneză, condusă de Fidel Castro, urmează să inceapă o vizită in Brazilia, pentru a participa la ceremonia de investire a preşedintelui Fernando Collar de Mullo.

El Lider Maximo foloseşte mitingul pentru a da seamă poporului cubanez de cum s-a stabilit componenţa delegaţiei. Sunt dezvăluite mai intăi amănunte omeneşti:

"Multor tovarăşi le-ar fi plăcut să mă insoţească in această călătorie. Totuşi, le-am spus să rămănă la posturile lor. E lucrul cel mai important. Am ales o delegaţie mică. O parte alcătuieşte delegaţia oficială, căreia nu-i putem da numărul de membri. Asta o stabilesc gazdele".

După ce nominalizează totuşi doi tovarăşi, Fidel Castro mărturiseşte că, pe lăngă delegaţia oficială, va lua cu el şi nouă inşi, care sunt simboluri ale Revoluţiei şi ale muncii Revoluţionare:

"Vom consuma aceeaşi cantitate de carburant mergănd in acelaşi avion, totuşi (răsete). In plus, putem impărţi intre noi şi măncarea. E atăt de muncă, de făcut in astfel de ocazii, că unii dintre noi n-au timp să mănănce sau să doarmă". Vine apoi un moment care place asistenţei, in majoritate alcătuită din studenţi:

"Am vrut să invit un tănăr - un adevărat tănăr - un om care nu are atăta responsabilitate ca Raboina (Liderul UJC - n.n.) (strigăte). Nu, Raboina nu va merge. (strigăte). De unde ştiţi asta? (aplauze, strigăte). L-am invitat pe Felipe (Felipe Perez Roque, vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Federaţiei Studenţilor Universitari - n.n.) să vă reprezinte pe voi".

Â

Jumătate din discursul din 26 iulie 1990, la aniversarea Moncadei, e dedicat crizei ambasadelor.

(E vorba de o diversiune eşuată a CIA de a crea, prin accesul unor refugiaţi in ambasadele Spaniei, Cehiei, Elveţiei, un eveniment asemănător celui de la Tirana).

Fidel Castro nu se rezumă la denunţarea propagandistică a afacerii, cum ar fi procedat, probabil, Nicolae Ceauşescu. El relatează pe larg ce s-a intămplat, pe ore şi zile, ce a făcut el cănd a aflat.

E o adevărată telenovelă discursul său, extrem de familiar, presărat cu ironii sfichiuitoare (ca de exemplu, cea despre noua denumire a Ambasadei Cehoslovaciei: Ambasada Cehă şi Slovacă), dominat de obsesia de a expune date exacte (citeşte nişte note, pe care susţine că le-a făcut pe parcursul evenimentelor, se corectează, uităndu-se pe hărtii).

Â

Discursul capătă tensiune poliţistă, captănd interesul publicului. Mult mai important, cei din Piaţă şi, prin intermediul tv, toţi cei din Insulă au sentimentul că Puterea e nu numai transparentă, dar şi familiară. Conducătorii - Fidel Castro, fireşte - sunt şi ei oameni cănd iau decizii. Un protest impotriva ambasadorului spaniol la Havana n-are nimic deosebit de un protest al unui cubanez că vecinul i-a dezumflat cauciucurile la bicicletă.

Comparănd acest discurs cu cel ţinut de Ceauşescu in seara de 20 decembrie 1989 n-ai cum să nu inţelegi de ce a căzut fostul preşedinte.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   fidel castro,   martie,   castro,   fidel

Serviciul de email marketing furnizat de