Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.
Despre Cuba - El Comandante, la taifas cu presa
Jurnalul Naţional vă prezintă in premieră un capitol din volumul al doilea al cărţii "Lumea văzută de un romăn rupt in fund", care va apărea in curănd in librării. După "Prin Irakul lui Sadam Hussein", "La reeducare de către NATO", Ion Cristoiu revine cu "Prin Cuba lui Fidel Castro", urmarea unei călătorii la Havana in 2001, după prăbuşirea comunismului.
Â
La conferinţa de presă de la Quito (13 august 1988), Fidel Castro surprinde la un moment dat asistenţa povestind că l-a aplaudat pe secretarul de Stat american, George Shultz, la intrarea in sala Parlamentului ecuadorian. Imediat insă el se explică:
"Se spunea că Shultz nu va veni. Citeva aplauze, puţine, incepură, chiar puţine. Am crezut că alt lider latino-american a sosit, un alt prieten, şi am inceput să fac şi eu aşa (video il arată pe Castro aplaudănd). Socotesc că am făcut asta de două sau de trei ori. Ba chiar am intrebat: Cine vine? Mi s-a spus că Shultz, şi atunci m-am aşezat chiar (răsete).
Â
Citește pe Antena3.ro
Nu pentru că n-aş fi fost dispus să-l aplaud pe Shultz. Politeţea cerea asta şi politeţea nu face pe unul mai puţin brav, dar mie imi place să fiu conştient de situaţiile cind aplaud şi să n-o fac in chip eronat (răsete). După cum vă imaginaţi, am fost foarte surprins". Cu talentul său de reporter, Castro continuă să dezvăluie gazetarilor observaţiile sale despre secretarul de Stat american: "L-am văzut pe Shultz că a sosit. S-a aşezat. Şi-a pus aparatul de translatare. N-am vrut să mă uit la el prea mult, ca să nu se creadă că-i dau prea mare importanţă (răsete). Citeodată, in timpul ceremoniei, aş fi vrut să-i arunc o privire, din curiozitate (răsete). Aş fi vrut să-i arunc o privire din curiozitate istorică, politică. Aş fi vrut să văd cum acţionează, ce face. Alţii i-au dat mai multă atenţie şi mi-au vorbit mai tirziu despre el. Ei spuneau că, după ce a sosit, s-a aşezat in chip modest. Tot ei spuneau că după un timp a inceput să se uite la pictura lui Guyasamin (răsete). Shultz insuşi era foarte interesat de pictura lui Guyasmin, pe care o făcuse faimoasă". Concluzia acestei paranteze pitoreşti nu-i lipsită de umor:
 "Luaţi notă de cite lucruri mi s-au intimplat acolo in acea zi, cit de bune pot fi relaţiile mele cu biserica (răsete). Niciodată n-am fost mai recunoscător bisericii (aplauze)".
Â
ALTFEL DECĂT ALŢII. Odată incălzită atmosfera, Castro trece la un răspuns serios despre relaţiile regimului cubanez cu Biserica, despre poziţia Revoluţiei faţă de Biserica Catolică. Fidel Castro şi-a asumat, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, ipostaza de lider comunist. Obişnuiţi cu Nicolae Ceauşescu, dar şi cu alţi lideri comunişti din Est, din URSS, complexaţi de presa occidentală şi de presă in general, impunănd prin aranjamentele anterioare doar anumite intrebări, răspunzănd ca nişte roboţi, in celebra limbă de lemn, dar, mai ales, evitănd amănuntele de viaţă personală, vom rămăne surprinşi de taifasurile lui Fidel Castro cu jurnaliştii. Liderul cubanez răspunde la orice intrebare, chiar şi la cele agresive, face dezvăluiri spectaculoase despre viaţa sa personală, işi tachinează interlocutorul. Liderii comunişti tradiţionali evitau prin fel de fel de mijloace intrebările incomode. Iar cănd răspundeau nu convingeau pe nimeni, deoarece se rezumau la repetarea unor clişee. Nu e cazul lui Fidel Castro.
La conferinţa de presă din 4 februarie 1989, de la Caracas, un jurnalist tănăr, William Echevarria, care l-a intervievat şi cănd a fost in Mexic, debutează astfel: "Aş vrea să intreb ceva ce mulţi inşi se intreabă in legătură cu asta: Aşteaptă Fidel să moară pentru a părăsi postul?". O intrebare indiscutabil agresivă. Fidel Castro n-o trece cu vederea. Purcede mai intăi la o piruetă menită a destinde posibila tensiune provocată de intrebare: "Bine, voi incerca să răspund la chestiunea asupra căreia mulţi inşi gindesc: va aştepta Castro să moară ca să-şi părăsească postul? Mă gindesc că mulţi inşi, in special la Nord de Cuba, şi-au dorit ca Fidel Castro să moară, pentru că altfel ei nu-şi puteau desfăşura acţiunile in Cuba. Sincer să fiu, mi-ar plăcea să părăsesc puterea inainte de a muri (răde). Dacă cineva imi poate garanta asta, aş fi foarte fericit. Aş lăsa moartea pentru mai tirziu. (răsete, aplauze)".
Â
Răspunsul propriu-zis poate fi considerat un sofism. Castro susţine că Revoluţia cubaneză nu stă intr-un singur om, fie el şi Fidel Castro. Aceasta, deoarece, contrar speculaţiilor, nu el singur conduce Cuba, ci organisme colective. In care el, desigur, are un cuvănt de spus, dar nu prin prerogative constituţionale, ci prin autoritatea asupra colegilor, prin experienţa sa de viaţă şi luptă. E un bun prilej pentru a-şi desfăşura teza potrivit căreia preşedintele SUA e infinit mai puternic decăt el, care nu poate numi nici măcar un ambasador: "Dacă vreţi să criticaţi puterea uriaşă deţinută de cineva, puteţi analiza instituţiile Statelor Unite şi să vedeţi puterea pe care o are Preşedintele SUA. Dacă cineva a studiat istoria Romanilor şi cartea celor doisprezece Cezari, care a fost scrisă - cred - de Suetoniu, poate vedea că preşedinţii SUA au mai multă putere decit un impărat Roman. Preşedintele Statelor Unite poate declara singur război. Poate declanşa un război nuclear fără a se consulta cu nimeni. Acesta-i adevărul. Duce cu el o valijoară. La ce foloseşte această valijoară? Se spune că are codurile. Dacă preşedintele U.S. innebuneşte intr-o zi şi deschide valijoara poate declanşa un război nuclear inainte ca cineva să realizeze că e nebun (răsete, aplauze)".
Â
CEAUŞESCU ŞI VOTUL DIRECT. La o altă conferinţă de presă, cea din 14 martie 1990, din Brazilia, José Gomez de la El Pais ridică următoarea chestiune: "Recent, Octavio Paz (un autor mexican - n.n.) a scris un articol in care spune că regimul din Cuba riscă să sfirşească precum cel al lui Ceauşescu, care a avut, de asemenea, 95% din voturi". Răspunsul lui Castro: "Cine a dovedit că a avut 95% din voturi?" Gomez: "Aş vrea să vă intreb, Comandante...".
Castro (intrerupăndu-l): "Au fost in Romănia alegeri directe, in genul celor din Statele Unite? Oh, da, aveţi dreptul să intrebaţi, dar şi eu am acest drept - amindoi il avem".
Chestiunea fusese ridicată in contextul discuţiilor despre nevoia ca Fidel Castro să fie ales prin vot direct şi universal, urmănd exemplul lui Gorbaciov. Intrebarea vizănd executarea lui Ceauşescu nu-l tulbură pe Fidel Castro. El răspunde printr-o altă intrebare: Cea despre faptul că Nicolae Ceauşescu n-a fost ales niciodată prin vot direct şi universal. Firescul dialogului cu presa apare şi cănd e vorba de jurnaliştii cubanezi.
Fidel Castro deţine puterea in Cuba de căteva decenii. Autoritatea sa e de necontestat. Adversarii săi de marcă au murit sau au fugit la Miami. Generaţiile tinere văd in el un Patriarh etern. In privinţa jurnaliştilor străini, firescul dialogului şi-ar găsi explicaţia in necesitatea de a se adapta la condiţia presei de tip occidental. Să zicem că instinctul de politician ii spune lui Castro să se comporte cu presa externă ca un politician de tip occidental. In cazul jurnaliştilor cubanezi, te-ai aştepta ca Fidel Castro să fie ţeapăn superior, solemn, ingheţat, inducănd paralizii in asistenţă. Nici vorbă de aşa ceva.
Â
NATURALEŢE. Cu jurnaliştii cubanezi El Lider Maximo e la fel de natural ca şi cu jurnaliştii străini. La talk-showul din 24 martie 2006 intrebările n-au agresivitatea celor venite de la jurnaliştii occidentali. E insă un lucru ce se poate intămpla şi unui lider democratic, dacă işi ia cu el, in călătorie, jurnaliştii care-l simpatizează şi, mai ales, dacă ţinem cont că o intrebare incomodă i-ar putea aduce autorului tăierea de pe lista de invitaţi. Atmosfera nu diferă prea mult, aşadar, de cea de la conferinţele de presă ale multor lideri democraţi cănd aceştia se intorc din voiajuri peste hotare. In Brazilia, Castro a avut convorbiri cu Felipe Gonzales şi Carlos Andres despre Perestroika. Aşa cum se va dezvălui mai tărziu, Felipe Gonzales şi Carlos Andres l-au pisat la cap să facă reforme. Despre asta, cei doi au făcut declaraţii după convorbiri. Unul dintre jurnalişti, cel de la Televiziunea cubaneză, il intreabă despre aceste declaraţii. "De unde ştii chestiile astea?" - se interesează Castro. "Sint speculaţii ale presei străine" - răspunde jurnalistul. Discuţiile cu Felipe Gonzales şi Carlos Andres au fost destul de complicate.
Castro a rezistat cu incăpăţănare la presiunile celor doi in direcţia reformelor. Mai tărziu va spune asta de-a dreptul. Acum insă nu-şi poate permite. Un alt Conducător ar fi trecut peste subiectul ăsta. Unui Conducător din Estul comunist nici nu i s-ar fi pus o asemenea intrebare.
Imaginaţi-vi-l pe Nicolae Ceauşescu intors de la reuniunea de la Moscova, de la inceputul lui decembrie 1989, intrebat de un redactor de la TVR dacă Mihail Gorbaciov a făcut presiuni asupra lui să purceadă la reforme de tip Perestroika!
