In meseria mizerabila pe care o facem, la auzul unei nenorociri, primul instinct care ne zvacneste din sange este cel profesional. Care, apoi, daca a mai ramas ceva din omul din noi, se amesteca instantaneu cu socul emotional.
La moartea lui Teo Peter, la aflarea vestii despre moartea lui, cateva secunde n-am fost in stare sa spun nimic. Parca imi murise un prieten bun. Avem atatia prieteni buni, de suflet chiar, cu care vorbim de cateva ori in viata, prieteni pe care-i stim "acolo" si nu ne permitem sa-i deranjam decat arareori. Si atunci cand ni se intampla o nenorocire intelegem mai bine relatia noastra nevazuta, nesimtita, inchipuita, dar, vai, atat de adevarata si de puternica tocmai prin natura ei. In meseria mizerabila pe care o facem nu mai avem timp de reculegere. Un mecanism construit in sine in ani si ani, fara voia noastra, declanseaza in noi investigatorul! In cazul mortii lui Teo Peter, chiar procurorul din noi. Moartea lui a devenit dintr-o data ceva rece si ne intereseaza doar cum a fost posibil teribilul accident.Citește pe Antena3.ro