La Skiathos, sub un dud

Straduta e stramta si pietruita. Aproape ca se furiseaza printre casutele spoite in alb. La o rascruce, cateva mese, sub un dud ramuros. Crescut parca din zidul ce nu i se dezlipeste de scoarta, cu crengile indreptate spre cerul spuzit de stele. Are frunzele mari, de un verde cerat, si stralucesc in lumina clara a Lunii. Aici, in aceasta raspantie plina de farmec, este taverna "Alexandros'. Inghesuita ca atatea altele, intr-un oras catarat pe colinele stancoase ale insulitei din Marea Egee. Carciuma n-are nimic special, e una din multele ce impestriteaza Skiathosul. Locuri in care turistul se uita pe sine. Sau se regaseste, Dumnezeu stie. Ma opresc ademenit de langoarea unei chitare. Barbatul care-i mangaie si-i ciupeste sufletul devastat de alean balcanic e trecut bine de prima tinerete. Menestrelul invechit in tristete se tanguie noua, celor nimeriti la mesele infasate in hartie lucioasa. Ne aduce aminte de dorurile ingropate in noi. Inchide ochii si-si inmoaie vocea in bocetul pamantului insangerat. Seamana cu doina noastra, acelasi vaiet, aceeasi sfasietoare nostalgie. Curand, langa trubadurul tocmit sa ne inlacrimeze sufletul, se asaza inca doi lautari. Unul cu bouzouki, celalalt cu lavouto. Trioul ia avant, muzica umple coltul acela de poezie si-l eternizeaza. Glasurile lor amestecate fac sa tremure frunzele dudului. Il aud, nu va mint !, inganand melodiile celor trei glasuitori de povesti traite demult. Cativa petrecareti le tin isonul, cantand si dansand asemenea apucatului ala de Zorba. Lumea aplauda, descatusata de muzica mandrilor greci. "Luati-ne asa cum suntem, nimeni nu ne va schimba, nici macar jandarmii globalizarii !' este mesajul pe care ni-l transmit ostentativ si ferm. "Grecia, patrie, datorie, intr-adevar, nu spun nimic, dar pentru acest nimic am pornit de buna voie sa ne dam viata', scrie Nikos Kazantzakis pentru postumitatea poporului sau. Il contrazice cineva ? Si cum sa nu-ti placa lectia asta de nationalism viril, de patriotism trunchios ? "Cherchez la femme !' aud in rostogolirea de vorbe elene si ma intorc inspre mine. Sunt singurele cuvinte dintr-o limba straina rostite de mica orchestra. Vasazica, stranepotii frumoasei Elena inca mai cauta femeia, desi Lesbos e tot acolo, in Grecia. Femeia, mitul niciodata inteles pe deplin al omenirii. Femeia, visul de care nu ne vom vindeca vreodata. Ating din greseala muscata atarnata pe peretele din apropiere. Un parfum dulceag se imprastie din floare si simt o infiorare ce creste navalnic. Dar poate ca in frunzele acelea crestate in dezordine, cu miros paradisiac, se ascunde chiar femeia ? Ferice de cel care o gaseste, caci a lui va fi imparatia vietii ...

De sus, de la fereastra hotelului, pinii ce strang ca un brau plaja Koykoynaries seamana cu un strat de broccoli uriasi. O garnitura proaspata pe un platou nisipiu, pe marginea turcoaz a marii...

(Va urma)