x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale La tv cu B. şi B

La tv cu B. şi B

de Adrian Năstase    |    11 Ian 2011   •   18:12
La tv cu B. şi B
Sursa foto: Cristian Marcu/

146110-83.-desen-edit.-12-ian.2011-a.nastase-.jpgAm textul care urmează de la un co­la­borator anonim. Este vorba, evident, despre o stenogramă. Pare a fi prima de anul ăsta.

Doi cunoscuţi oameni de stat discută la televizor problemele ţării. Pe fond, documentul nu conţine mari dez­văluiri. Dar e foarte interesant fe­lul în care limbajul televiziunii ajunge să influenţeze limbajul de fiecare zi.

„Emil Boc (privind nemişcat la ştiri): în vreme ce guvernanţii mun­cesc la bugetul de anul ăsta, la îm­păr­ţi­rea cât mai judicioasă a banilor la prietenii noştri, granzii din opoziţie strâng rândurile într-un adevărat asalt asu­pra Guvernului Boc! Adică asu­pra mea... Cum comentaţi?

Traian Băsescu (privind zâmbitor la ştiri): Emile, păstraţi legătura cu re­a­litatea, mergeţi să vorbiţi cu oa­menii în fabrici, pe ogoare, fiindcă nici nu ştiţi ce pierdeţi! Ţara e un ade­vărat şantier. Emil?

Emil Boc (cu ochii închişi): Domnule preşedinte, noi trăim în Guvern, şi asta ne ocupă tot timpul!

Încercăm să explicăm populaţiei că opoziţia şi cu Petromul au scufun­dat flota comercială a ţării, pentru că au pus ţiţei prea greu în rezervoare. Cum comentaţi?

Traian Băsescu: Păi, ţineţi aproa­pe! Dacă nu puteţi să fiţi cei care ţineţi cu românii, fiţi măcar cei care ţineţi unii la alţii. Altfel o să fie urgie. O­a­menii trebuie să scoată din buzunar tot mai mulţi bani pentru te miri ce. Nu mai au ce să pună pe masă. De pil­dă, o masă de Crăciun cu toate bu­nă­tă­ţile tradiţionale, cu cozonac, câr­naţi şi tobă de casă, a costat anul trecut... naiba ştie cât, că iar mi-a făcut aia mică ordine pe birou! Spune-mi tu cu EXACTITATE. Emil?

Emil Boc (schimbând canalul): Apropo de aceea mică, domnule pre­şe­dinte, e greu să mai ieşim printre oa­meni fără să arunce după noi cu ele­mente specifice din coşul zilnic. Sau ne vor sări în cap de la balcoane. Pentru că am luat bani de la micuţi...

Traian Băsescu (schimbând ca­na­lul la loc): De la mămici... Ştiu, ştiu. Acum, copilaşii sunt o problemă de buzunar, ca la canguri, haha! Emil?

Emil Boc: Mulţumesc pentru TOATE aceste informaţii. De vină este şi traFICUL, dar şi echipa. Nu mai avem o echipă de GALACTICI. Formăm însă o echipă de GALACTICE pentru dumneavoastră şi în interes naţional, care să modernizeze statul şi drumurile. Cum comentaţi?

Traian Băsescu: Păi, am tot co­men­tat, Emile. Dacă nu poţi face co­pi­laşi, nu cere de la stat să-ţi facă el.

Emil Boc (încercând să fure tele­co­manda): Acum, vremea pare să ţină cu românii. Dar dacă vin viscolul şi gerul în majoritatea regiuni­lor ţării şi nu putem scoate din buzunar banii pentru ajutoare, pe noi or să ne pună pe foc! Cum comentaţi?

Traian Băsescu (arătând telecomanda): Dacă mă mai întrebi cum co­mentez, te pocnesc cu asta! Mii de persoane se vor aşeza la coadă încă din zori, aşteptând să prindă o bucată de ministru, haha! E cod roşu la guvernare, haha! Câte sacoşe cu cod n-am mâncat la viaţa mea, cel mai bun e cu orez!”

E adevărat, stenograma se termină în coadă de peşte. Mie nu-mi rămâne de făcut altceva decât să vă urez în continare vizionare plăcută!

×
Subiecte în articol: editorial