x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Ladislau Bölöni, vraciul dinamoviştilor

Ladislau Bölöni, vraciul dinamoviştilor

de Dan Dumitrescu    |    03 Sep 2007   •   00:00

PUNCTUL PE EI
Mircea Rednic a plecat de la Dinamo. Demisia s-a copt in bezna unei nopţi urăte şi nu mai contează dacă gestul antrenorului a fost unul voluntar sau dacă sacrificiul i-a fost impus de conducerea clubului. Nu mai contează pentru că, in fapt, Mircea Rednic a mărşăluit convingător pe traseul care l-a adus in faţa plutonului de execuţie. A ratat pe cont propriu şansa calificării echipei in grupele Ligii Campionilor.



PUNCTUL PE EI
Mircea Rednic a plecat de la Dinamo. Demisia s-a copt in bezna unei nopţi urăte şi nu mai contează dacă gestul antrenorului a fost unul voluntar sau dacă sacrificiul i-a fost impus de conducerea clubului. Nu mai contează pentru că, in fapt, Mircea Rednic a mărşăluit convingător pe traseul care l-a adus in faţa plutonului de execuţie. A ratat pe cont propriu şansa calificării echipei in grupele Ligii Campionilor. In competiţia internă a reuşit performanţa de a pierde meciurile de pe teren propriu cu Vasluiul şi Gloria şi de a remiza cu Mioveniul. Mai grav mi se pare faptul că rezultatele catastrofale nu au fost şi surprinzătoare. Eşecurile au urmat logic evoluţiilor jenante ale echipei care a părut, mai degrabă, o adunătură intămplătoare de jucători, aruncată la fel de intămplător in teren, fără ca dresorul să-i fi propus vreo idee de joc.


Sunt convins că Mircea Rednic nu este singurul vinovat pentru situaţia in care a ajuns Dinamo. Accept şi faptul că, la supărare, omul nu mai poate judeca lucid. In consecinţă, fără a-l pune la zid pe Mircea, imi permit să-i atrag prieteneşte atenţia asupra unor greşeli de interpretare a motivelor care l-au condus la eşec. Spune el că i-au fost impuşi anumiţi jucători cănd a completat lotul. Despre acest lucru trebuia să vorbească insă la vremea respectivă şi tot atunci trebuia să pună piciorul in prag cu autoritatea profesionistului. Acceptarea compromisului constituie deja o slăbiciune al cărui decont cade in sarcina sa. Mai spune Mircea că a fost lucrat de jucători la meciul cu Lazio. Nu pot să inghit o asemenea gugumănie. Se mai intămplă ca fotbaliştii să-şi saboteze antrenorul. Dar manevra practicată in jocuri cu miză modestă este exclusă in meciul unei perspective de vis. Chiar dacă aş accepta ideea preconcepută conform căreia jucătorii sunt rudimentari in găndire, chiar dacă aş considera, in consecinţă, că ei reprezintă o masă ideală de manevră, nu pot să cred că sunt atăt de inconştienţi incăt să lucreze impotriva propriilor interese. Găndiţi-vă numai la beneficiile materiale pe care le-au ratat şi veţi fi de acord cu mine.


In fine, ce-a fost a fost. In locul lui Rednic trebuie instalat un nou antrenor. Circulă deja varianta Sabău. Sunt convins că presa va croşeta mult pe această temă. Mă găndesc şi eu la un nume: Ladislau Bölöni. Este priceput. La Dinamo ar avea condiţiile pe care Rapidul nu i le putea oferi. Cred că Bölöni este meseriaşul capabil să-i pună in valoare pe dinamoviştii din teren şi, lucrul cel mai important, mai cred că ar fi capabil să-i pună la punct pe dinamoviştii din conducerea clubului. Mă refer, bineinţeles, la cei care confundă fotbalul cu spectacolele de varietăţi.

×
Subiecte în articol: editorial