“Lasă, lasă, că ajungem noi acasă”

Filmările unor secvenţe periculoase par echilibristică pe sârmă a unor acrobaţi temerari care refuză plasa asigurătoare. Starea de tensiune firească atunci când se comandă “motor” la filmările cu risc, teama sunt alungate de câte o vorbă de duh spusă de vreunul dintre artiştii recunoscuţi că au umor. În filmul “Nemuritorii”, semnat Sergiu Nicolaescu, există o scenă de mare spectaculozitate, care aducea şi pericole de ţi se făcea părul măciucă. O duzină de oşteni bravi ai lui Mihai Viteazul, risipiţi prin Europa după ce Voievodul Întregitor a fost măcelărit de conspiratorii invidioşi pe faima lui, se reîntorc acasă şi sunt atraşi într-o capcană de armata Înaltei Porţi, şi otomanii îi supun unei schingiuiri umilitoare. Căpitanii Viteazului sunt îngropaţi în nisip, le rămâne afară doar capul, iar printre capetele lor ca nişte jaloane aleargă armăsarii biciuiţi de turci. Filmare de mare pericol, bidivii puteau să-i izbească în frunte în timpul galopului pe actorii Sergiu Nicolaescu, Amza, Jean Constantin “înveşmântaţi” în nisip. Spaima a dispărut când, hazos ca totdeauna, Jean Constantin a zis: ”Nu mă tem de lovitura de copită, ci de baliga pe care să n-o scape vreun cal în capul meu”. Iar curajul a sporit când Sergiu Nicolaescu a hotărât ca în fuga nebunească a cailor printre capetele actorilor să se audă cum cântă oştenii lui Mihai Viteazul acoperiţi de nisip până la bărbie “lasă, lasă, lasă, că ajungem noi acasă”. Un alt exemplu de scenă riscantă care stârnea teamă s-a petrecut chiar în superproducţia “Mihai Viteazul”; urma să se filmeze un atac de cavalerie în care Sergiu Nicolaescu, comandant otoman, avea mâna în ghips, şi-o fracturase. Şi-a legat iataganul cu sârmă de ghips, însă dacă armăsarul lui se speria de bubuituri şi-l arunca din şa, el nu se putea propti în braţ. A risipit tensiunea Găitan, care, întrebat de Nicolaescu de ce a aţipit călare, a şuguit: “A adormit calul”.