Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fiica mea are aproape 17 ani. Cu mai mulţi ani în urmă am încept să-i explic cum era România înainte de 1989, ce înseamnă o dictatură, ce a fost şi încă este comunismul şi, mai ales, cum o iau oamenii razna din cauza unor ideologii şi ajung să ucidă alţi oameni în numele unor utopii sau interese anti-umane. I-am vorbit despre iadul din Coreea de Nord, şi despre faptul că "spălaţi pe creier" oamenii pot ajunge, din motive strict de auto-conservare şi supravieţuire, să se obişnuiască cu un asemenea iad. De ce am făcut asta? În fond, ea s-a născut în 1997, într-o lume liberă (nu total democratică, însă) - puteam s-o scutesc de aceste subiecte care aparent nu o privesc. Dar am făcut-o ca să îi formez anticorpii, să nu o las dezarmată şi slabă în lumea de azi, să o fac să gândească cu propria minte, să pună mereu întrebări şi să cerceteze, ca să nu poată fi manipulată. Am făcut-o ca să-i dau instrumentele necesare să se poată construi pe sine un om liber, puternic, independent, ce nu poate fi manipulat sau redus la tăcere prin teroare şi diversiuni. Acum ea ştie că una dintre formele de moarte lentă este să zaci pe o canapea ore în şir la televizor, lăsându-te intoxicat cu minciuni, coca-cola şi hamburger, crezând naiv că patru pereţi cumpăraţi pe credit te pot proteja de ceea ce se întâmplă afară sau că guvernului tău îi pasă cu adevărat de viaţa ta unică şi privată.
Ea m-a întrebat ce se întâmplă cu Israelul şi cu Gaza. Nu, nu se uită la TV, a aflat de pe Facebook. De fapt, a văzut imagini oribile cu copiii mutilaţi sau ucişi şi case distruse. Şi mintea ei de om liber a refuzat să înţeleagă cum se poate ca asemenea orori să fie justificate. Şi a judecat corect: "Nimic nu poate justifica aşa ceva. Dacă totuşi aşa ceva poate fi justificat, atunci înseamnă că şi nouă ni se poate întâmpla oricând. Pentru că înseamnă că OMUL nu mai contează. Şi dacă Omul nu mai contează, dacă la asta s-a ajuns, atunci nimeni nu mai este în siguranţă".
A trebuit să îi explic toată istoria Palestinei ca să judece cu mintea ei de ce şi cum s-a ajuns aici. I-am dat link-uri de pe Internet să facă documentare. Când nu a înţeles ceva, m-a întrebat. I-am dat cărţi. Le citeşte în continuare. Dar acum eu ştiu că dacă vreodată în viaţa ei va ajunge în situaţia de victimă, nu va muri ca o oaie dusă la abator, ci ca un om demn care până în ultima clipă îşi va apăra cu voce tare drepturile şi adevărul.
Faptul că în mass-media româneşti s-a discutat şi se discută amplu, de zile întregi, doar despre avionul doborât în Ucraina, dar abia se spun două vorbe despre "masacrul inocenţilor" din Gaza, este o ruşine naţională. Asta înseamnă că între cei 298 de morţi din avionul malaezian şi cei aproape 600 de morţi şi 3000 de răniţi din Gaza se stabileşte cinic o ierarhie calitativă şi o discriminare monstruoasă.
Citește pe Antena3.ro
