x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Lecţiile, de nerepetat, ale unui “moment ruşinos”

0
Autor: Serban Cionoff 02 Dec 2010 - 20:51

 Nu aşa stau lucrurile în cazul cărţii lui Petre Ţurlea “Carol al II-lea şi dictatura regală” (*), care încă din “Introducere” avertizează: “Raportată la întreaga istorie a românilor, domnia Camarilei Regale, în frunte cu Elena Lupescu, asupra României, este un moment ruşinos”. Şi, mai departe: “Cu atât mai mult trebuie larg cunoscut, ca să nu se mai repete”. Fireşte, toată lumea cunoaşte zicala “comparaison n’est pas raison”, dar câteva asemănări, între regimul lui Carol al II-lea şi al camarilei sale cu apucăturile dictatoriale ale unui personaj, ajuns printr-un accident nefericit al istoriei în fruntea statului, şi rapacitatea neruşinată a camarilei prezindeţiale sar în ochi. 

1.      “Carol ­ notează Petre Ţurlea ­ şi-a început domnia cu mulţumiri adresate celor care îl ajutaseră să o capete şi cu  plata datoriilor către cei ce-l susţinuseră direct.” Lăsând, deocamdată, la o parte alte comentarii, nu vi se pare ciudat faptul că nici până azi nu ştim care anume au fost acele societăţi faţă de care statul avea presante datorii de achitat imediat după alegerile prezidenţiale din 2009? Şi este doar un exemplu, deloc izolat, vă asigur.

 La urcarea pe Tron, Carol al II-lea dă o sforăitoare Proclamaţie: “Cer astăzi de la fiecare ostaş: să fie neclintit în jurul Tronului şi să muncească cu râvnă şi dragoste, după cum aţi jurat. Sănătate, copii!”. S-a schimbat ceva esenţial, de la retorica lui Carol al II-lea şi până la retorica traian-băsesciană folosită copios în discursurile rostite la cele două înscăunări prezidenţiale (2004 şi 2009)? Până şi chemarea matelotului prezidenţial ­ “Să trăiţi bine!” ­ se trage de la urarea precursorului său întru ale pescuitului în ape tulburi: “Sănătate, copii!”.

1.      Încă de la începutul domniei lui Carol al II-lea se petrece un fenomen pe care Petre Ţurlea îl suprinde cu exactitate: “Între cei veniţi o dată cu regele s-a creat o solidaritate deosebită: se susţineau reciproc şi în obţinerea unor funcţii în Stat sau a unor avantaje materiale; în înfruntarea cu partidele politice; în influenţarea regelui. Grupul respectiv a pătruns ­ direct sau prin intermediari ­ în toate domeniile de activitate, ajungând să controleze, practic, întreaga societate românească. Se foloseau de toate pârghiile posibile, inclusiv de servicii proprii secrete de informaţii.(...) Astfel s-a format Camarila regală care, timp de zece ani, a avut un rol profund negativ în România. O conducea amanta regelui, Elena Lupescu.” Mutatis-mutandis, parcă vorbim despre nişte lucruri care se petrec atât aproape de zilele noastre. Cei drept, nu se mai pronunţă cuvântul “camarilă”, ci se spune, mai direct: “PDL şi aliaţii săi la guvernare”.

“Este de urmărit - scrie Petre Ţurlea - procesul schimbărilor în componenţa Camarilei. Erau efectul ciocnirii intereselor personale, luptei pentru un loc tot mai bun în interiorul ocultei.(...) Primii care au fost îndepărtaţi făceau parte dintre cei care au crezut sincer în necesitatea urcării pe Tron a lui Carol, ca o garanţie a evoluţiei viitoare a României; când au protestat, au fost alungaţi fără nici un scrupul din partea regelui şi a Elenei Lupescu.” Argumentele analogiei ne sunt, şi de data asta, la îndemână. Să privim doar mişcarea browniană premergătoare viitorului Congres al PDL şi vă veţi convinge!

1.      Documentele vremii au scos la iveală faptul că tentativele lui Carol de a reveni pe Tron, în mai 1928, avea şi susţinerea Ungariei, “căriea - scrie ziarul Times din 17 mai 1928, citat de Petre Ţurlea - i-a făcut primisiunea de a-i ceda din teritoriul României”. Nu ştim până unde au mers făgăduielile lui Traian Băsescu făcute UDMR-ului în schimbul susţinerii regimului său, dar este destul să vedem concesiile ruşinoase prin care preşedintele şi acoliţii săi politici îşi (răs) plătesc susţinerea. 

 Şi Carol al II-lea, şi Traian Băsescu au fost puşi în faţa unor devastatoare crize economice cu dramatice efecte sociale. Incapabili, dar şi dezinteresaţi să caute soluţii, şi unul, şi celălalt au preferat să gireze “curbe de sacrificiu”. În 1933, presa greacă ajunge la încheierea că, deşi ţara se confruntă cu criza, “regele se ocupă mai mult de dragoste”. Cât priveşte pseudosoluţiile prezidenţiale şi ale guvernului-marionetă, în anul 2010 vă invit să revedeţi colecţiile unor publicaţii de prim rang din străinătate

 Prin ianuarie 1935, lui Carol i se raporta despre un Manifest al Frontului Constituţional, proiectat  de Averescu şi Gh. Brătianu pentru a fi difuzat în străinătate. Documentul punea diagnosticul crizei morale în care se scufunda societatea românească: “Nu mai este nimic sfânt. Legături vechi şi frumoase au fost destrămate prin ademenirile cele mai ruşinoase, în mrejele cărora au căzut ariviştii şi, mai ales, oportuniştii.(...) Am văzut persoane fără nici o meserie, trecând în scurtă vreme de la marginile sărăciei la culmile bogăţiei, pe care o arată fără nici un pic de sfială lumii indignate.” Analogia cu realităţile regimului dictatorial al anului 2010, girate cu cinism şi laşitate de tot felul de aşa-zişi “independenţi”, vine de la sine.

 În documentul amintit se mai scria: “Interesele naţionale sunt primejduite.(...) În afară, prestigiul Coroanei şi al ţării este zdruncinat. România nu mai are în lume locul ce i se cuvine”. Schimbând sintagma “Coroana Regală” cu “Instituţia prezidenţială”, nu prea vâd ce ar mai fi de schimbat!     

 Într-o însemnare , datată 31 marie 1937, Carol îşi prefigura intenţiile dictatoriale: “Terminarea guvernării liberale trebuie să fie terminarea actualului regim politicianist. Trebuie să înceapă o nouă eră pentru ţară, despoliticizată şi gospodărească. Simt că asta o cere ţara”. Nu ştiu dacă acualul şef al statului a citit însemnările fostului monarh, dar, cu certitudine, atunci când şi-a pritocit peroraţiile despre “reforma clasei politice” şi despre “modernizarea statului”, a avut în Carol al II-lea un precursor de nădejde.      

La 19 martie 1931, regina mamă scria cu amărăciune: “Chiar a doua zi (de la urcarea pe tron -n.n.) s-a apucat, în mod deliberat şi de neconceput de vindicativ, să frângă un gât după altul, să dea afară oameni şi să le distrugă viaţa şi cariera”. Ce-i drept, la vremea lui, Carol al II-lea nu avea nici DNA şi nici ANI. În rest, argumentele analogiilor ne stau la îndemână.

Scrisoarea Reginei Maria  se încheia cu această premonitorie invocare: “Să-i oprească Dumnezeu mâna la timp, înainte de a sări în aer el însuşi şi noi toţi cu el”. Invocare care, din păcate, este dureros de adevărat, mai ales azi.

Cât priveşte circumstanţele şi factorii care i-au favorizat pe “regele playboy”(cum l-a numit Pauk Quinian) şi pe acoliţii săi, este fără cusur argumentaţia lui Petre Ţurlea despre combinaţia dintre “majorele defecte de caracter ale lui Carol, inteligenţa deosebită a amantei sale, cât şi complicităţile interesate din lumea politică şi economică a României, uneori impulsionate de factori externi”.

Pentru restul argumentaţiei, las cititorului plăcerea de a descoperi similitudinile în cazul “preşedintelui jucător” şi al camarilei sale. Desigur, numai acolo unde este cazul...

------------------------------------------------------------------------------------

 (*) Petre Ţurlea “Carol al II-lea şi camarila regală”, Editura SemnE, 2010

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de