Lehamite

“Ponta  minte cum respiră!” ne-a  avertizat Nenumitul de la Cotroceni. Şi a râs gros, după cum îi e şi obrazul. Iar “mincinoşii  fără memorie riscă să cadă în propriile  lor minciuni”, s-a lungit insul a cărui singură preocupare constituţională este să-i jignească pe ceilalţi. Ehe, şi ce memorie scurtă are cuvântătorul, ne-a  dovedit-o de mii de ori, cu cinism şi  neruşinare. O mahalagioaică perfidă cu stema republicii în spate, asta avem în Dealul umilinţei de neam. Ala, că doar v-am zis că nu pot să-i pronunţ numele, cică “minte  de îngheaţă apele”, a răbufnit Ponta. Prea se simţea tăvălit, prea  fusese insultat şi scuipat în public. În definitiv, cu un  huligan manierele alese nu-ţi folosesc la nimic. Dimpotrivă. Ce soartă ne-a mai rezervat  democraţia asta perversă, să fim conduşi de  doi mincinoşi… La ce ne-o servi capitalismul ocărilor ?

Ca şi cum nu ne era îndestul,  mai alaltăieri premierul l-a dat în vileag pe Sandokan că ar fi băgat în buzunar niscaiva pepite de la Roşia Montană. “Ba, nu, să ne spună Ponta câţi bani a luat de la canadieni!” a sărit ca ars spânzuratul cu funia atârnându-i de gât. Nu ne ajungea că primii oameni în statul caricatural român sunt mitomani, mai sunt şi corupţi! Comedianţii cartierului dâmboviţean sunt desăvârşiţi. Se înjură peste  gardul fişei postului  şi al bunei creşteri, în văzul unei naţii seduse ancestral de spectacolul vulgar-agresiv. În definitiv, d-aia l-am votat de două ori pe individul cu apucături maidaneze, să ne batjocorească permanent. Să-i suportăm toanele şi dejecţiile, că aşa l-au obişnuit  cartienii şi porele servilismului abject. Dumnezeule, chiar să nu mai fim în  stare să ieşim din haznaua în care ne-a împins un om fără scrupule ? Mirosim laolaltă  a scârnă, miasmă grea, de laşitate şi capitulare. Iar vidanjorii au fugit,  s-au ascuns, ca nu cumva să-l înfrunte pe slobozitorul scatofag. Mă ruşinez pe zi ce trece de condiţia mea de român, silit să înghit porţia zilnică de rahat. Guvernul şi Legislativul au încăput  pe mâna unor “bebeluşi” şi parcă hoaşca bătrână are dreptate aici. Păi, zău,  ce-au căutat să ia  puterea dacă nu ştiu  s-o  supună ? Românii i-au impus zdrobitor nu ca să se plângă asemenea unor mucoşi că Preasuspendatul le strică jucăriile, le fură  creioanele sau le trage câte-o scatoalcă. Mesajul lor este lamentabil, sună cam aşa: noi vrem  să facem atâtea, însă ne împiedică nenea cel rău… Să nu fi priceput  până acum că “scopul poate justifica mijloacele, atâta vreme cât există ceva care justifică scopul”? Îi sfătuiesc să-l citească degrabă pe Troţki şi să-şi justifice  scopul. Dar repede,  fiindcă  altfel vor lua calea gherlelor jilave, în uralele râmelor născute să pupe de-a pururi dosul Comandantului Suprem. Culmea tupeului, personajul împarte lumea politicienilor băştinaşi în frecventabili şi nefrecventabili. Ai de casă, în prima categorie, ce vă închipuiaţi ? Adversarii sunt “profund nefrecventabili”, îndeosebi  preşedintele senatului, nişte aventurieri  primiţi  din milă prin saloanele europene. Acolo unde doar el, neasemuitul, nepreţuitul, neegalatul, stăpâneşte limbajul diplomaţiei şi al interesului naţional. Iar de se supără, mai şade două luni în iatacul  puterii  absolute şi-i delegitimează pe autorii “loviturii de stat” de an, aşa, de-al dracu', să moară duşmanii lui de oftică ! Zece  ani şi două luni… maneaua nu e chip să se sfârşească. De-am respira niţică mândrie şi demnitate, am răsturna rânduiala şi i-am trimite la garaj pe toţi mincinoşii şi corupţii,  frecventabili şi nefrecventabili, să-i învăţăm minte. Dar ducem lipsă de orgoliu şi nici nu sunt semne că ne vom ridica vreodată  în  picioare, suntem debili  şi molatici, frica  ne-a paralizat  pe toţi. Simt că fiecare dintre  noi a semnat pactul acela odios cu diavolul  şi coabităm împăcaţi cu soarta, băşcălioşi şi descurcăreţi. Lehamite…