Lenea

Adică pur şi simplu nu am chef! Şi n-am avut nici ieri şi nici alaltăieri.
De ceva vreme nici măcar condiţionările autoimpuse nu-şi mai fac efectul. Fireşte că există un pentru ce, insă a venit căldura şi prea mare aglomeraţia şi unele ploi şi n-am chef!
Am in minte o intămplare tare ok legată de "Undeva la mijloc" sau de cea de-a 8-a poruncă din decalog:
Să nu furi!
E totul in căpăţăna mea, gata scris, dar n-am chef să vreau. Nu astăzi, nici măine, poate poimăine. Deocamdată nu mai vreau nici să vreau şi nici să pot.
Nu am chef să mimez isteţimea, nici să par dăştept şi nici să mai zgăndăr orgolii cretine prin redacţie.
Nu vreau să am chef şi e tare, tare bine să faci ce vrei dacă vrei.
Şi dacă nu... nu!
Nu vreau să... nimic!
Nu vreau să aşez nimic in ordine. Vreau să nu "trebuie" nimic şi sunt norocos să pot face asta.
Singurul lucru de care am chef
e să dau cu tifla lui "TREBUIE" şi să iau la mişto toate imperativele.
Imi place tare mult starea asta
in care găndurile nu se mai leagă in concret, ci bănănăie de-aiurea fără nici o ţintă. Uitasem cum e... şi e tare bine.
Prea multe impuneri şi n-am chef de ele, de nici una dintre ele.
Vreau doar să-mi fie lene, merit asta!
Fireşte că zămbesc cănd scriu asta, imaginăndu-mi moacele acre ale unora. E bine să zămbeşti,
e uman.
Să mai "trebuie" şi la alţii, eu am cam obosit şi n-am chef de"trebuie".
Astăzi pot renunţa la tot ce n-am avut vreodată, şi asta mă face să
inţeleg că nu sunt tocmai un imbecil, deşi... Am chef să răd... acum nu trebuie să nimic şi mă pufneşte răsul.
Mă joc numai, atăt.
"Lenea e atributul oamenilor cu valoare!". Tare plăcut mă măngăie pe burtă inţelepciunea asta a lui Huxley. Azi mai mult ca oricănd.
Să mai "trebuie" şi pe la prostănaci. Eu m-am calificat pentru starea de lene şi e ok. Tare bine e să te risipeşti prin esenţialele nimicuri ale zilei. Nimic nu mai e decisiv, nimic nu mai e imperios necesar, şi asta nu pentru că n-ar fi,
ci pentru că eu n-am chef!
Mi-e lene!
Aveţi grijă de voi!