Les jeux sont faits?

Varianta oficială ar fi ca această formu­lă de aşa-zisă uniune naţională să func­ţio­neze până trece criza economică. Şi o dată cu ea, alegerile prezidenţiale. Criza e sperietoarea de care preşedintele are ne­voie să explice un fel de consens naţio­nal, o susţinere maximă în Parlament a mă­surilor dure, foarte necesare. În spate­le acestei explicaţii e însă alta. Actual pre­şedinte şi viitor candidat are nevoie de li­nişte şi armonie politică pentru a câştiga al doilea mandat.

Prin subordonaţii săi, preşedintele Băsescu ne-a explicat ce doreşte după alegerile din 30 noiembrie. În care PSD a luat cu 90.000 de voturi mai mult decât PD-L, care la rândul lui beneficiază de trei mandate mai mult în Parlament. Avem deci doi câştigători, cu două repere dife­rite, care stau la mâna celui de pe locul trei, pentru a forma guvernarea.

Care e vrerea preşedintelui? Ne-a fost explicată deja în public de consilierul Lă­ză­roiu, prin formula "un aranjament po­litic între partide pentru depăşirea crizei, apoi alegeri anticipate după doi ani". Cu alte cuvinte, titularul de la Cotroceni ar dori un guvern format din toate partidele – PD-L, PSD, PNL, UDMR – în care toţi să fie mulţumiţi că sunt la putere. Dar pri­mul-ministru să-l aleagă şi să-l impună Traian Băsescu, prin discuţii şi negocieri.

Varianta oficială ar fi ca această formu­lă de aşa-zisă uniune naţională să func­ţio­­neze până trece criza economică. Şi o dată cu ea, alegerile prezidenţiale. Criza e sperietoarea de care preşedintele are ne­voie să explice un fel de consens naţio­nal, o susţinere maximă în Parlament a mă­surilor dure, foarte necesare. În spate­le acestei explicaţii e însă alta. Actual pre­şedinte şi viitor candidat are nevoie de li­nişte şi armonie politică pentru a câştiga al doilea mandat. Dacă îi iese combinaţia lansată deja în târg prin oamenii săi, se poate spune că e mai tare decât toate partidele adunate la un loc.

Anihilându-le potenţialul de furnizare a unor contracandidaţi cu şanse reale. E foarte interesant cât de aproape ca tip de acţiune este acum Traian Băsescu, faţă de Ion Iliescu la începutul anilor ’90. De­bu­tul meu în presă avea loc în 1991. Era atunci o criză politică de proporţii. A do­ua mineriadă, din septembrie 1991, cre­ase o presiune infernală, ce a dus la depu­nerea mandatului guvernului Roman. Or­tacii lui Cozma veniseră în Gara Bă­nea­sa urlând din toţi rărunchii "Jos Iliescu!" şi au sfârşit prin a cere cu vehemenţă de­misia lui Petre Roman. Apoi să fie aplaudaţi la scenă deschisă de liderii PNŢCD. Chestiune de servicii...

Au avut loc negocieri interesante cu toa­te partidele, tot la Palatul Cotroceni. Era propus un guvern de tranziţie, care după mineriadă "să administreze trebu­rile ţării până la alegerile din septembrie 1992". Ion Iliescu, confruntat cu tensiuni serioase în FSN cu gruparea Roman, in­sista pentru un tehnocrat agreat de domnia sa. Se numea Theodor Stolojan. Se cer­tase grav cu primul-ministru, după ce au fost aliaţi. Şi s-a refugiat în braţele pre­şedintelui. Exact ca acum. La nego­cieri, PNL venise cu două propuneri spectaculoase de premier: Victor Athanasie Stăn­culescu – azi în puşcărie şi Mitropolitul Daniel al Moldovei – azi Patriarh al Bise­ricii Ortodoxe Române.  

După negocieri intense, Stolojan a fost impus de Iliescu, iar liberalii au susţinut guvernul de atunci împreună cu FSN. Un cabinet unde aveau loc şi Adrian Năstase ca şef al diplomaţiei şi Traian Băsescu, ministru al Transporturilor. FSN avea să se rupă mai târziu, la momentul formării guvernului erau colegi şi se înţelegeau foarte bine. Finanţistul Stolojan a condus cu mână de fier şi a luat măsuri dure de reformă economică, cea mai spectaculoasă fiind confiscarea valutei din conturile româ­nilor. O chestiune dureroasă, ce a rămas ca o amprentă imposibil de şters pe fruntea premierului de atunci.

După mai bine de 17 ani, preşedintele Băsescu e tentat de o soluţie relativ ase­mănătoare. Şi optează pentru acelaşi personaj de acum 17 ani, alesul lui Ion Iliescu. Stolojan e obişnuit cu aranjamentele la ceas de seară la Palatul Cotroceni, indiferent cine e titularul.  

Formula de azi pare tentantă, toţi sunt la caşcaval, care e bun şi hrănitor chiar şi în porţii mai mici, pe fondul crizei. Se va crea un soi de majoritate transpartinică, asortată cu mici elemente de trădare.

Dacă obţine acceptul partidelor, pre­şedintele impune un premier, aşa cum a promis în campanie. Şi are chiar şanse ca în discuţiile cu liderii politici să aleagă acei oameni ca miniştri, care să fie convenabili domniei sale. Ştim că există astfel de persoane atât în PSD, cât şi în PNL.

Acest gen de guvern dorit la Cotroceni ar da şi răspunsul la întrebarea dacă Traian Băsescu insistă, după patru ani, să rupă PSD şi PNL.

Dacă scamatoria politică a momentului va fi un succes al preşedintelui, ne putem pregăti şi pentru un nou megapartid prezidenţial. Unul care să nu-l mai dezamăgească cu doar 33% la alegerile parlamentare şi Primăria Capitalei pierdută. Dar asta peste doi ani, după cum a fost anunţat.