Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ce ghinion, sa te nasti in aceeasi zi cu Karl Marx! Si tot atunci sa se nimereasca si Ziua Barbatilor, imediat dupa Ziua Mondiala a Libertatii Presei! Am luat de la fiecare cate ceva. De la ziua mea de nastere, faptul ca sunt viu. De la Marx, faptul c-am fost olecuta comunist. De la ziua barbatilor, faptul c-am fost si inca mai sunt olecuta barbat, iar de la ziua libertatii presei, dorinta nesabuita de a alege in locul profesiei de procuror, cu care mi-am inceput activitatea, pe cea de jurnalist.
In loc sa-i bag pe altii la puscarie, m-am bagat pe mine insumi, caci asta cred eu despre munca in presa, ca este un fel de puscarie, in care cei dinauntru sunt condamnati pe viata la libertate cu executare ! Nu va grabiti sa spuneti ca este o pedeapsa pe care si-ar dori-o oricine. Pare, privita dinafara, foarte frumoasa si foarte usoara. Exista intr-adevar o anume frumusete, cea zamislita din puterea si sarguinta cuvintelor de a porni pe orice fel de veme si de vremuri in cautarea adevarului. Numai ca ele, cuvintele, n-ar putea nimic de unele singure, adica fara mana care le scrie, si fara mintea care ii dicteaza mainii, si fara sufletul care le tine pe toate la un loc, punandu-le in stare de functionare.
Mai cu seama din punctul lui de vedere, al sufletului vreau sa spun, jurnalismul este o permanenta detentie. Abia ce te-ai eliberat de un subiect, c-a si venit altul nou la rand. Sunt subiecte de care nu te eliberezi niciodata, ti se agata de ganduri si, ceea ce este destul de rau pentru tine, putintel si de inima. E vorba de vieti de oameni, de nedreptati care frang destine, de intamplari dureroase ale acestei lumi care este, oricum ai da-o, si a ta. Toate devin, fara sa vrei, uneori chiar fara sa intelegi cum, ale tale. Le duce sufletul tau peste tot in carca, si cand iti mangai copiii,si cand iti imbratisezi nevasta, si cand iesi cu prietenii la o bere.
Ca e miezul noptii, ca este duminica sau ca ninge viscolit ori e zi de sarbatoare, nu se gabeste nimeni, nici n-ar avea cine, sa-ti trimita gandurile si, odata cu ele, si sufletul intr-o scurta permisie. Despre faptul ca tot ceea ce li se intampla altora ti se intampla cu varf si indesat si tie, ce sa mai vorbim! Dar viata ta nu poate fi subiectul articolelor tale, ci doar al inimii tale. Singurei tale inimi!
Tocmai de aceea, eu cred ca libertatea cu executare este cea mai grea pedepsa care exista pe lume. Imi inchipui ca asta vrea sa semnifice ziua libertatii presei. Altminteri , ziua aceasta este in fiecare zi. Este si motivul pentru care scriu despre ea azi, la aproape doua saptamani de la data marcarii ei oficiale in calendar. Ca sa fiu bine inteles, randurile de fata nu-i au in vedere, ba chiar deloc nu-i au, pe simplii functionari ai scrisului, oricat ar fi ei de devotati sau de onesti. La pedeapsa libertatii cu executare sunt condamnati doar cei, nu putini, care scriu cu insasi viata lor atunci cand simt ca li se termina cuvintele.
Citește pe Antena3.ro
