Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Din toate cartile invatate in liceu, iar unele si in facultate pana prin anii ’70, am ramas cu o ideea de baza: toti marii oameni ai culturii si ai stiintei, atat din Romania, cat si din lumea larga pornisera in viata si in profesie stralucit, dar nu reusisera sa ajunga la un maximum de implinire si sfarsisera in greseala, pentru ca nu reusisera sa inteleaga, din mersul istoriei de pana la ei, ca intr-o zi avea sa se nasca Lenin si ca societatea, ce urma in mod necesar dupa capitalism, era comunismul.
Nu o apucasera chiar toti pe cai care nu duceau nicaieri ori mai bine zis care nu duceau spre intelegerea inevitabilului, adica societatea comunista. Unii ajunsesera destul de aproape de marea iluminare. La un moment dat am inceput sa ma intreb de chestiunea intaietatii. Pai, imi ziceam eu cu mintea mea de licean crescut in respectul pentru buchea cartii, daca toti marii oameni de dinainte de Lenin ar fi mers pe drumul care ducea drept spre ideea comunista, Lenin n-ar mai fi fost deloc cel care a fost. Iar daca Lenin nu ar mai fi fost cel care a fost, insemna ca si comunismul ar fi fost altfel.
Concluzia nu putea fi decat una singura: marii oameni de dinainte de Revolutia bolsevica din Rusia nu trebuiau anatemizati, fiindca fusesera atat de imperfecti. Daca nu erau ei atat de imperfecti ori de limitati, Lenin ar fi contat doar ca unul din miile de simpli clarvazatori sociali. In nici un caz ca primul intre acestia.
Practic, am inceput sa ma indoiesc ca toata omenirea de dinainte de Lenin ar fi avut niste limite si ca fara Lenin ar fi batut pasul pe loc, ramanand capitalista in ziua in care un dascal de literatura folclorica ne-a comunicat grav si compatimitor ca si Eminescu avusese limite.
Ciudata situatie: Eminescu, desi fusese genial, esuase intr-o fundatura, in schimb, mediocrul acela de la catedra le stia pe toate, stia pana unde-i dusese capul pe un Goethe, Voltaire, Hegel sau Eminescu. Ne vorbea cu suficienta insului care nu trebuia s-o si dovedeasca, intrucat comunismul ii inzestrase pe toti ideologii sai cu un metru de masurat limitele. Datorita instrumentului, se puteau stabili cu exactitate limitele si se putea face un clasament al inaintasilor din arte, din stiinte, din viata societatii. Pe primul loc se gasea, bineinteles, Lenin, care nu avea limite. Pe locul doi il urma Dumnezeu, care nu avea nici El limite, de vreme ce il planificase si pe Lenin, dar care avusese totusi o scapare: cand facuse lumea si raiul, crezuse ca e destul.
Ei bine, noroc cu Lenin care mai inventase un rai, cel comunist, altfel am fi ramas doar cu acela vulnerabil pe care ni-l daduse, Cel de Sus. La cat de marginit fusese Eminescu, care mai sus de liberali si de conservatori nu isi aruncase niciodata privirea, nu ne puteam astepta decat la o clasare modesta, dimpreuna cu un pluton de nedesavarsiti din secolele XIV-XIX. Cu unele merite, e adevarat, insa adunati de veacuri intr-o bezna istorica. Sau, cum o numea dascalul meu de folclor de la facultate, cu un orizont ideologic extrem de limitat.
Citește pe Antena3.ro
