Linişte: Roberta numără

Puteai să-i fluturi şi un tramvai, tot 170 ieşeau la socoteală.
Miezul nopţii. Câteva televiziuni îşi întrerup programele, ca la comunicatele importante pentru ţară. În sala Parlamentului, Roberta Anastase numără voturi. E pentru prima oară când Roberta numără în direct, în crucea nopţii. O greutate naţională îi apasă umerii ce făcuseră furori odinioară la miss.

Roberta se ridică în picioare, arătătorul frumoasei mâini cu falange de pianistă bate aerul sălii. Unu, doi, trei, patru, domnu', daţi-vă mai încolo, că acoperiţi plenul... şapte, opt... e clar 170. Vreo abţinere? Aş! Ba, uite una acolo... măi frate, alteram votul, îmi săreau ăştia... Şi o abţinere... Vreun vot contra? Nimic.

Sala arată ca, odinioară, la cinematografele de pe Elisabeta, după ce plasatoarele strigau la sfârşitul filmului: ieşirea prin Sărindar. Sala era goală, aproape goală, din ce în ce mai goală. Doar numărătoarea era frenetică, dând iluzia că e mulţi. Pe măsură ce Parlamentul pierdea din muşterii, Roberta puncta mai apăsat, la fiecare punct al legii: unu, doi, trei... şase, şapte... fatalitate, ieşeau 170. Cifra de 170 se încăpăţâna să părăsească frumoasele buze ale frumoasei Roberta în ritmul în care opoziţia se năpustea spre... Sărindar. Numărătoarea se înţepenea la 170, ca la obezii incurabili, care deşi nu mâncaseră nimic de-o săptămână priveau uluiţi la cântar: 170  de kilograme.

Pe măsură ce aleşii se împuţinau, număratul venea fără efort. Fatala cifră 170 îi dădea Robertei satisfacţii intime. Un val de patru parlamentari i-a rotunjit certitudinea că, în ciuda orei avansate, prezenţa era masivă. Numărătoarea evolua satisfăcător în sensul dorit, deşi, la un moment dat, s-a văzut în direct, un alt grup la fel de dens sforăia pe rupte. Era un ansamblu de trei persoane din cei marcaţi la abţineri.

Ultima strigare la vot. Optzeci, ultimii, dar nu cei din urmă, împărţiţi pe căprării, de la somnolenţi la vivace, ca să pară denşi, acoperiseră sala strategic, era mai uşor la numărat. Degetul Robertei se înălţa peste sală, de la o ieşire la alta, ca şi cum dirija ceata rămaşilor. Unu, trei, cinci...şaişdoi, nouăjtrei, o sută douăzeci, o sută şaizeci, şaptezeci... Număratul Robertei certifica evidenţa: dormeau douăzeci, plecaseră 90, se făceau că citesc vreo cincizeci, restul... prezenţi: 170.

Limbile calculatorului din mintea Robertei se înţepeniseră implacabil la 170. Putea să dispară toată suflarea celei mai mari construcţii din Europa, a treia din lume, s-o taie şi femeile de serviciu, şi şoferii, şi sepepiştii, să se golească Bucureştiul... elanul Robertei era de nestăvilit. Roberta număra calm, ca în volumul Ana are mere... unu, patru, opt, doişpe...