Lista dispariţiilor

Există lecturi de care mă feresc pe cât pot, de exemplu, cărţile (sau adresele de pe net) cu liste. Am constatat că îmi răpesc foarte mult timp şi nu folosesc la mai nimic. Cu ce mă poate ajuta cunoaşterea a 15 animale, despre care compilatorul crede că ar arăta bizar? La ce bun m-aş informa despre meserii ciudate şi/sau dispărute, ca, de exemplu, cea de bufon? De altfel, nici nu cred că ar fi o meserie dispărută. Este esenţial să ştiu care sunt cele mai stranii tratamente folosite în medicina tradiţională? Nu cred.

Dar se întâmplă să nimeresc şi peste excepţii, cum ar fi o înşiruire de nume ale unor persoane care au dispărut în condiţii misterioase. Pentru început, un calif din secolul al XI-lea, Al-Hakim bi-Amr Allah, cunoscut şi sub numele de Abu Ali Mansur, care s-a retras într-o seară să mediteze şi nu a mai fost văzut niciodată.

Ies în evidenţă şi cei doi prinţi despre care se spune că au fost asasinaţi de Richard al III-lea. Nu există dovezi certe, scheletele descoperite în Turnul Londrei prin secolul al XVII-lea nu au putut fi identificate. Nu mai puţin misterioasă este dispariţia celor 117 colonişti de la Roanoke plecaţi în căutare de provizii. Nu s-au mai întors.

Unul dintre pionierii cinematografiei, Louis Aime Augustin Le Prince, a luat într-o bună zi un tren din Gara Dijon. Dar nu a ajuns niciodată la Paris şi nu a lăsat în urma sa nimic care să-i explice dispariţia. Tot aşa celebrul scriitor american Ambrose Bierce (autorul unui superb "Dicţionar al diavolului"), despre care nu s-a mai ştiut nimic după excursia sa în Chihuahua, provincia mexicană asociată cu o rasă de câini.

Alt american cunoscut, judecătorul Joseph Force Crater, era în vârstă de 41 de ani când a fost văzut pentru ultima oară în august 1935 urcându-se într-un taxi la New York. Amanta sa, Sally Lou Ritz, cu 19 ani mai tânără, a dispărut şi ea după vreo două săptămâni. Detectivii poliţiei locale, NYPD, îi mai căutau încă în 2005. Până în ziua de azi, "to pull a Crater" este o expresie de argou care înseamnă să dispari.

Din această bogată listă am ales numele lui Ettore Majorana, un om cu o viaţă extraordinară terminată printr-o dispariţie cu adevărat misterioasă. Majorana a fost un fizician strălucit, un geniu al erei atomice, iar biograful său, Joao Magueijo, susţine că ar merita Premiul Nobel pentru studiul din 1937 despre comportarea particulei neutrino. Ştim prea bine că Nobelul nu se decernează postum, dar nu ştim cu siguranţă dacă Ettore Majorana este în viaţă sau nu.

Era un adolescent atunci când a fost primit să lucreze în grupul tutelat de Enrico Fermi la Roma, în faimosul laborator din Via Panispernia. La doar 22 de ani publică o lucrare care stă la baza teoriei modelului atomic, iar peste patru ani devine unul dintre întemeietorii spectroscopiei atomice. Nu avea să treacă multă vreme şi Majorana defineşte neutronul. Fermi îl sfătuieşte să publice studiul, dar el nu se oboseşte şi James Chadwick ia Premiul Nobel în locul lui. În anii '30 călătoreşte la Berlin şi Copenhaga şi lucrează împreună cu Werner Heisenberg şi mai apoi cu Niels Bohr, contribuind la înţelegerea nucleului atomic şi la elaborarea teoriei simetrice a electronilor şi pozitronilor. Întors la Roma, cu sănătatea şubrezită, apare din ce în ce mai rar în laborator, se închide în casă, se transformă dintr-un tânăr fizician de mare viitor într-un soi de pustnic. Timp de câţiva ani se izolează, nu-şi mai întâlneşte prietenii, nu mai publică.

Majorana dispare în timpul unei neprevăzute călătorii pe mare între Palermo şi Neapole. Trupul lui nu a fost descoperit. Cu doar câteva zile înainte retrăsese din bancă 70.000 de dolari, o mică avere pe vremea aceea. Au fost lansate câteva ipoteze, cea a sinuciderii, aparţinând colegilor săi, Amaldi şi Segre, cea a fugii în Argentina, propusă de Erasmo Recami şi Carlo Artemi, cea a transformării în cerşetor, emisă de Bascone. În schimb, Leonardo Sciascia, autorul unor cărţi despre Majorana, crede că eroul nostru s-a retras la o mănăstire sau a fost asasinat. Motivul, fie jaf, fie eliminarea sa din grupul celor care puteau realiza arma atomică. Numele său nu a rămas celebru, puţini nespecialişti îl cunosc sau măcar au auzit de el.

Dar, pe drept, celebrul Enrico Fermi îl aşază pe Ettore Majorana alături de genii ca Galileo şi Newton. Era înzestrat cu un dar al cunoaşterii mai mare decât al oricăruia dintre contemporanii săi, dublat de o tragică incapacitate de a-i înţelege. Un epitaf căruia îi lipseşte lespedea pe care să fie înscris.