Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Şi, evident, îmi imaginez cum ar fi traiul într-o casă. Cu bunele şi relele pe care le presupune o asemenea schimbare. (Bunele, să zicem, sunt subînţelese. Printre rele, din punctul meu de vedere, e datul zăpezii din curte iarna.) Locuitul la bloc te defineşte moral, pe bune!, mi-am dat seama de asta printr-o autoanaliză făcută cu bună-credinţă şi deplină sinceritate.
Faptul că trăieşti într-unul dintre apartamentele de pe o scară este suficient pentru a-ţi creiona un profil psihico-sentimental. Şi chiar, de ce nu?!, comportamental. În cazul celor care locuiesc "într-o casă pe pământ", lucrurile par să fie mai complicate, viaţa lor presupune o varietate mai mare de atitudini, spaţiul existenţial este mult mai vast şi, poate cel mai important lucru, contactul nemijlocit cu aerul, ca şi cu alte elemente ale naturii, cum ar fi iarba şi pomii, este mult, muuult mai amplu. Aşa încât un individ care locuieşte la casă "pe pământ", "la curte", este mai dubios decât unul care îşi duce zilele la bloc.
Ultimul caz este incomparabil mai previzibil decât, eventual, vecinul său. Ăla de peste drum, care n-are confraţi de palier, te pomeneşti că se dedă la cine ştie ce obiceiuri greţoase, nu mă refer la grătare, că astea se pot face de către oricine, oricând şi aproape oriunde dacă ai curajul de a pipăi cu tupeu sânul generos al Mamei Natura. Deci, nu de grătare poate fi bănuit unu' care "stă la curte", ci de alte alea, că e cam burghez, deci pervers. Relaţiile lui cu soţia sunt suspecte din start, "cine ştie ce fac ăia doi în ditamai căsoiu'", "l-a luat din interes", "nici nu vreau să-mi imaginez ce orgii trag ăştia cu prietenii când se îmbată, ptiu, ptiu, ptiu!!!".
Da' şi noi avem o solidaritate de breaslă locativă! Adică, nu ne lăsăm... Vreau să spun că la rândul nostru încercăm, acut, un sentiment de superioritate faţă de cei care "stau la casă".
_ Stai la bloc?
_ Nu, la curte.
_ Aha, mişto. (Chestia asta spusă ca un fel de conformare la o convenţie, deşi tu, personal, nu eşti nicidecum de acord. Dacă interlocutorul este un prieten pe care nu l-ai mai văzut de mult adaugi un "ce" entuziasmat la mişto.)
Locuiesc la bloc, în România. Oho! Iată deja suficiente detalii pentru a mi se întocmi un dosar personal. Într-un cartier de periferie al Capitalei. (Posed spaţiu excedentar.) Gata, e tot ceea ce trebuie să ştie cineva despre mine. Sunt un ipocrit care vrea să parvină, acrit de seria insucceselor, cu aspiraţii mult peste măsura capacităţilor efective, cu aere de intelectual şi cu ochii pe lista de întreţinere şi uşa vecinului. Incapabil să privească pe cineva cu seninătate şi bucurie.
România e ca un bloc dintr-un cartier de la periferia Uniunii Europene. Viaţa la bloc, am mai spus-o, are nu numai farmecul, ei dar şi orgoliul ei. Care se fac simţite atunci când ai trecut prin necurăţia care te înconjoară fără a te fi murdărit fundamental. Şi îţi poţi iubi vecinii ca pe nişte tovarăşi de arme ciudaţi. Atunci poţi să priveşti spre aliniamentele de vile ca spre nişte cai de rasă priponiţi în staul.
Citește pe Antena3.ro
