La începutul săptămânii, când am intrat pe Calea Moşilor, am sesizat că-i mai aglomerat ca de obicei. Curând am observat şi de ce: linia tramvaiului 21 fusese îngrădită cu o bandă care împiedică intrarea maşinilor pe respectivul culoar şi astfel a fost tăiată o importantă posibilitate de fluidizare a traficului.
Am sunat imediat la Poliţia rutieră şi am întrebat: "Dv. vă ocupaţi cu aglomerarea sau cu fluidizarea traficului?! Ştiţi ce-i pe Mo-şilor?". Mi s-a răspuns sec: "E hotărâre de Consiliu...". Între timp am stat şi m-am gândit a cui poate fi iniţiativa de a aglomera un Bucureşti şi aşa înghesuit şi mi-am amintit că primarul ex-socialist Sorin Oprescu e cel care susţine ideea înfiinţării de "culoare unice" pentru transportul în comun, în dauna celui personal.
Şi apropo, în aceeaşi zi în care se supraaglomera Calea Moşilor, în Săptămâna Financiară apărea un articol în care se spunea că deşi Bucureştiul are doar un sfert din populaţia Londrei (cea mai populată metropolă europeană), pe Dâmboviţa densitatea de locuitori pe kilometru pătrat este aproape dublă decât pe Tamisa. Asta cu precizarea că deşi populaţia Bucureştiului e de două ori mai densă decât cea a Londrei, totuşi Parisul e cea mai înţesată capitală europeană.
Da, dar chiar dacă are un număr triplu de locuitori pe kilometru pătrat, marele Paris creează senzaţia, în comparaţie cu cel mic, că este ceva mai fluid. Oare de ce? Pentru că Parisul are metrou cu staţii la câteva sute de metri una de alta şi RER. Şi deşi actualul primar socialist al Parisului a reintrodus de curând tramvaiul în zona sudică a oraşului, el n-a reuşit să aglomereze traficul până la nivelul din capitala României.
Ca să rezum, în Bucureşti nu e discuţie legată de trafic în care să nu se pomenească despre necesitatea de a goli prima bandă de pe marile bulevarde ocupată de maşinile parcate. Surprinzător însă, nimeni nu vorbeşte despre faptul că nu doar aceea ar trebui eliberată, ci şi ultima bandă, acolo pe unde circulă tramvaiul. Iar soluţia de a face ca tramvaiele să meargă pe sub pământ nu constituie singura variantă de fluidizare a traficului.
Vestitul tramvai 41 - metroul uşor - ar putea circula foarte bine pe deasupra solului şi s-ar câştiga astfel o bandă de circulaţie pe Şoseaua Virtuţii, acolo unde este mereu aglomerat.
Ok, dar ştiţi ce au făcut autorităţile în loc să investească banii publici în extensia liniilor de metrou în cartiere precum Rahova, Drumul Taberei şi Colentina? Au risipit resursele reabilitând permanent liniile de tramvai pe care, la un moment dat, dezvoltarea oraşului le va obliga oricum să le desfiinţeze, şi i-au penalizat prin Codul Rutier pe cei care folosesc linia de tramvai pentru fluidizarea traficului.
Cu alte cuvinte, în loc să ţină cont de faptul că Bucureştiul evoluează, edilii gândesc la fel de primitiv precum activiştii de partid din urmă cu două decenii.
Atenţie însă, Ceauşescu, cel de la care ne-a rămas rarefiata reţea de metrou pe care o utilizăm în prezent, a scos tramvaiul de pe bulevardul Iuliu Maniu (fost Păcii) din Militari atunci când a început să circule prin zonă trenul subteran.