Logic, adică absurd

La începutul noii sale reconstrucţii feudaliste, care circulă sub numele de des­cen­tralizare, România abia mai încape în ea însăşi, de atâta logică. Prisosul de lo­gică pune treptat stăpânire pe tot şi toate. Mai mult decât o minimă dezvoltare economică, mai mult decât o mult dorită împăcare socială, mai strălucitor ca un triumf cultural, prin noi, peste noi, îna­poi în cimitire şi înainte în maternităţi ne domină logica.

Ne lipsesc din ce în ce mai mult locurile de muncă, siguranţa zilei de mâine s-a spart în bucăţi ca un semicristal de serie, banii au devenit nişte continente de neatins, începem să scriem amintiri despre pâine, dar logica este pseudonimul de sărbătoare al scumpei noastre patrii imprevizibile.

Astfel, preşedintele României şi alţi li­de­ri politici de vârf au participat la Congresul UDMR de la Cluj Napoca. Ideea, co­rec­tă, a preşedintelui a fost exprimată de el cu toată claritatea: da - des­cen­tra­li­zării, nu - autonomiei teritoriale. Până aici însă liderul nu străbătuse decât o par­te din cărăruia logicii. Imediat, domnia sa a declarat că e de acord cu legea au­to­no­miei culturale. Dacă ar fi citit-o, iar, dacă a citit-o, dacă ar fi ţinut minte sus­ţi­nerile acelui proiect, domn' Băsescu nu avea de ce să fie de acord, în acelaşi timp, cu ceva cu care tocmai nu era de acord. Pentru că putea observa că această lege a au­to­no­miei culturale este tocmai legea au­­to­no­miei teritoriale, pavoazată ipocrit.
Îi spune asta logicului preşedinte cineva care a dat, prin seriozitatea şi intensitatea argumentelor sale, în Plenul Sena­tu­lui Ro­mâniei, tonul pentru respingerea mons­truozităţii legislative pregătite de vi­ce­pri­ministrul Marko Bella, însuşită şi tri­mi­să inconştient Camerei Superioare de Guvernul Tăriceanu. Până şi partidul dom­nului Băsescu ni s-a asociat, cu ones­ti­tate, atunci, în aşa fel încât acea lege să nu treacă. Logica prezidenţială s-a po­ten­ţat, probabil, în contextul udemerist în care T.B. vorbea purtând drapelul Un­ga­ri­ei în spate, după ce ascultase imnul Un­ga­riei, la un eveniment intern al României, iar din sală, aşa, spontan, se ridicaseră gru­­­puri de secui şi intonaseră imnul secuiesc.

De parcă n-ar fi putut comunica, zi de zi, cu premierul Boc, preşedintele Bă­ses­cu a aşteptat să ajungă la Cluj ca să se de­li­miteze, populist, de ordonanţa de ur­gen­ţă a guvernului privind decapitarea politică a unor instituţii cărora, e drept, în urmă cu câţiva ani, li se puseseră ca­pe­te politice. şi ce a grăit preşedintele? Că ar trebui ca guvernul să se mai gândească. Nu putea dumnealui să-i dea acest sfat lui Emil Boc înainte de emiterea ordo­nan­ţei? Jocul de-a democraţia nici nu e plicticos. Nu-i frumoasă politizarea, dar nici n-a fost frumoasă când au practicat-o păgubaşii de azi.

La fel de logici se dovedesc şi adversarii crescătorului de licurici. Iată-l pe infatigabilul Voronin: el atacă zilnic România. Mormintele strămoşilor lui, de români cinstiţi, se îngreţoşează prin cimitirele unde odihnesc. Dar scârba lor nu mai aju­tă la potolirea nărodului. Corbul Coli­liu îşi bate propriile recorduri în materia nobilă a trădării de neam. El are o logică impenetrabilă, de cufăr sovietic uitat la un bordel ideologic din Tiraspol. Voronin - nici mai mult, nici mai puţin - a în­ce­put să facă ordine în politica de cadre a României. El ne respinge ambasadorii. îmbătrâneşte urât polcovnicul roşu. Şi se contrazice prin chiar nesăbuinţa de-a hotărî el ce ambasador să trimită Ro­mâ­nia la Chişinău. Poate că ministerul nostru de externe nu ar trebui să se mai chi­nu­ias­că să caute soluţii pe placul micului frate canibal. De ce noi să-i trimitem ambasadori, iar el să creadă că e cine ştie cine, din moment ce priveşte România ca pe un serviciu subaltern domniei sale, căruia îi acceptă sau îi respinge propu­nerile? Un picior în fund n-ar fi mai potrivit pentru acest carusel congestio­nat al logicii luetice? Un picior de sprijin, în fund, fireşte!

Biruinţele viitoare ale logicii nu se vor lăsa prea mult aşteptate. Dacă i s-a furat o maşină unui om, fireşte, el trebuie trimis în puşcărie. Dacă nu există medici în spitalele de provincie, nu trebuie căutaţi medici şi trimişi acolo, trebuie desfiinţate spitalele. Dacă un guvern face un contract pentru o mare autostradă, guvernul următor trebuie să blocheze contractul până în ziua când preţul res­pectivului contract va creşte de trei ori. Dacă sunt semne de criză alimentară, aici şi în lume, trebuie distrusă agricultura, trebuie desfiinţată industria alimentară şi trebuie înfometat poporul, obligat să cumpere la preţuri de 4-5 ori mai mari produse străine de 2-3 ori mai proaste.

Dacă atâţia oameni tineri din această ţară sunt neatinşi de educaţie şi, în schimb, absorbiţi de tribunale şi puşcării, trebuie să continuăm ruinarea culturii, a bibliotecilor, a caselor de cultură şi a şcolii de toate gradele. Dacă o femeie sărmană a ajuns în halul de sărăcie în care vrea să-şi vândă copilul existent şi, ca bonus, şi copilul din burtă, pentru a obţine o garsonieră, logic e să o trimitem în puşcărie, încât copiii să fie vânduţi pe linie de stat. Dacă un cutremur de intensitate medie ne arată, din nou, cât de hodorogită a devenit actuala noastră zestre edilitară, este în firea lucrurilor să nu întreprindem, nici de acum încolo, nimic şi să aşteptăm, plini de o morbidă curiozitate, cutremurele viitoare, spre a ne lăsa, voioşi, în voia naturii.

Dacă devine imposibil de trăit în Ro­mâ­nia, înseamnă că trebuie să fim fericiţi că, în acelaşi timp, e imposibil şi de murit. E vremea logicii în floare: nimic din tot ce­ea ce ar putea fi normal nu va tulbura aceas­tă victorie a absurdului şi a aberaţiei în care 1+1=1-1.