Logica lucrurilor

Un senator care lua parte la dezbaterea finală a bugetului a simţit deodată că-l taie rău la stomac. Până să ajungă la toaletă, a făcut pe el. Unii sunt de părere că întâmplarea a avantajat Opoziţia, fiindcă discuţiile care au urmat incidentului au fost pline de aluzii comice la Guvern.

Numai că armata a avut de suferit. Armata, din cauza stomacului senatorului, care ar fi trebuit să susţină în plen suplimentarea de fonduri, a primit mai puţini bani, hotarele patriei au devenit mai vulnerabile, NATO a criticat România că nu-şi respectă angajamentele şi ruşii au speculat imediat situaţia din NATO atacând Georgia.

Iar toate astea de la ce? De la nechibzuinţa unui parlamentar, care după ce şi-a băut cafeaua nu s-a putut abţine să nu mănânce şi un iaurt rece ca gheaţa, oferit gratis de o firmă care voia un contract cu statul. Un timp, senatorul a fost privit pieziş de ai lui, şi cârcotaşii din Opoziţie i-au făcut complice cu ochiul. Însă numai un timp, întrucât nu-i nici frumos şi nici prudent să faci caz de o nenorocire care i se poate întâmpla oricui.

E exclus să existe nu doar în ţara noastră, ci pe întreaga planetă un om care să nu fi păţit acest necaz fie şi numai o singură dată în viaţă. Sau să nu fi fost foarte, foarte aproape de a-l păţi. România e ţara din Europa cu cele mai puţine toalete publice. Doar bulgarii stau mai prost ca noi, ceea ce, dacă nu-i un motiv de mândrie, măcar ne mai consolează un pic. Unii spun că întâmplarea nici n-a avut loc la noi, că senatorul care a dat peste cap o sesiune bugetară lărgită era de fapt bulgar.

Şi că nu e vorba despre armata noastră, iar neaşteptata disfuncţie politică a afectat proiectul Nabucco, nu Abhazia de Nord şi Georgia. Şi aşa mai departe. Dovadă cât de mult poate să influenţeze bunul mers al unor lucruri o banală problemă de digestie. Unii ar zice: Banală, banală, dar să aibă parte alţii de ea! La ţărani, chestiunea, oricât de presantă ar fi, e ca şi rezolvată. Te duci pe câmp ori după un gard. La oraş au loc adevărate drame.

De obicei, oamenii sunt discreţi. Nici familia nu are întotdeauna cunoştinţă de nenorocirea pe care tati sau mami ar fi fost s-o păţească în tramvai. Sau chiar au păţit-o. Când însă circumstanţele sunt atât de stânjenitoare, iar coincidenţele atât de multe, încât poţi să crezi că au fost potrivite de o forţă malefică, oamenii nu mai sunt discreţi şi-şi povestesc ruşinea, încercând să afle la alţii o desluşire, un dram de raţiune în şirul de coincidenţe.

Hai să fim serioşi! Ce ruşine? Te taie şi gata. Mai ai 100 de metri până să ajungi acasă şi, ca un făcut, totul îţi e împotrivă. La stop e o aglomeraţie dementă, cheia de la bloc s-a ascuns pe undeva prin fundul genţii, liftul nu merge, iar soţia a plecat lăsând un bilet "Mă întorc repede".

Repede, repede, numai că nenorocirea se întâmplă. Stai cu picioarele împleticite de jumătate de oră, fundul când te mai lasă, când dă semne de nerăbdare, ai rezistat eroic aproape trei sferturi de ceas şi, dracu' s-o ia de soartă!, uite că dă soarta peste tine exact când e să intri în baie. Şi ce dacă nu ştie nimeni? Important e că ştii tu. Cândva o să le povesteşti prietenilor păţania şi ei or să râdă, fiindcă nu e un om care să nu se regăsească în ea.

Doar că doar unul din 10 oameni are destul umor ca să o istorisească.
Şi numai unul la 100.000 ca s-o şi scrie.