Look

Doamna Iordache işi schimba de căteva ori pe an look-ul. Se ducea la coafor şi la cosmeticiană şi-şi făcea altă faţă. Işi cumpăra alţi ochelari, se imbrăca altfel, ce mai incolo, incoace, devenea altă femeie. Cănd deschidea uşa sălii de consiliu, la şedinţa trimestrială de analiză, colegii se intrebau cine-o mai fi şi asta? Şi n-aveau stare deloc

Ce ne facem cu madam Iordache?, se intrebau cei din conducere, şi apoi se uitau stănjeniţi unii la alţii, fiindcă işi dădeau seama că, dacă exista o problemă, n-aveau să ştie niciodată nici care era problema, nici ce soluţii se impuneau.


Doamna Iordache nu era frumoasă. Dar nici urătă nu era. De fapt, nimeni nu mai ştia cum arăta doamna Iordache cu adevărat. I se cunoşteau numai look-urile, care de care mai provocator. Unii ziceau: "Iar s-a modificat nebuna!". In vorba lor insă nu era nimic din ironia pe care o au bărbaţii pentru femeile sărite de pe fix, ci mai degrabă admiraţie. Descopereau, privind-o, un lucru pe care nevestele lor n-ar fi indrăznit să-l ducă pănă la ultimele lui consecinţe, şi anume că o femeie isteaţă poate să fie la fel de convingătoare in orice rol şi-ar fi pus in minte să-l joace.


Nu look-ul şi-l schimba doamna Iordache, ci partitura. Trei luni era femeia de afaceri sobră şi ţăfnoasă, purtănd un costum taior negru englezesc şi o coafură de institutoare care n-a invăţat să zămbească, iar următoarele trei era o blondă făşneaţă, care nu făcea caz de aluziile porcoase ale colegilor. După ce aceştia se obişnuiau cu imaginea blondei uşuratice, se trezeau in birou cu o intelectuală, cu o doamnă din lumea mare detaşată s-ar fi zis pentru un timp in lumea lor de doi bani. Vreme de doi ani, doamna Iordache a fost şi profesoară de religie, şi vedetă de televiziune, şi mamă ideală, şi o femeie oarecare... Colegii incepuseră să se obişnuiască. Unii puneau pariuri, in preajma bilanţului trimestrial, ba c-o să vină cu un look de preoteasă, ba cu unul de vampă. Numai că doamna Iordache a inceput să-şi schimbe look-ul şi partitura lunar şi apoi, parcă spre a-i scoate pe toţi din minţi, săptămănal. Nimeni nu se intreba de unde are bani. Ii dădea bărbatu-său, care avea un platou pentru filmări şi scotea parale frumoase de la americani. Probabil că tot de acolo, de la garderoba studioului lua şi imbrăcămintea. O să vedeţi, ziceau ţuţării directorilor, că in curănd nebuna o să-şi schimbe look-ul zilnic. Dar nu s-a intămplat aşa. Doamna Iordache a lipsit de la ultima şedinţă de bilanţ. Adunaţi in jurul mesei lungi din biroul patronatului, colegii trăiau un intens simţămănt de frustrare. Absenţa era şi ea un look. Parcă femeia le-ar fi spus: "Proştilor, n-aţi ştiut să vă bucuraţi de norocul care dăduse peste voi, acum staţi cu nasul in pămănt şi suferiţi". Apoi, doamna Iordache n-a mai venit deloc la serviciu, şi toată lumea a fost confuză multă vreme. Simţeau ei, colegii, că povestea avea mai multe inţelesuri şi că inţelesul principal le scăpa iarăşi. Dar care ar fi fost acela, numai doamna Iordache ar fi putut să le spună.