Lovitura cauzatoare de moarte

ROMANIA CA O TELENOVELA
Vasile Vasilache, baiatul bulibasei din blocul vecin, si-a luat masina. Masina e un fel de a spune, pentru ca obiectul alintat cu acest nume e o injghebare din tabla stropita de sute de petece colorate. Trasa pe trotuar, masina lui Vasilache ar putea fi confundata cu o sorcova, daca n-ar pacani ingrozitor. Numitul Vasile Vasilache umfla o roata

Moto: "Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul‘‘ - Mircea Badea, realizator tv

ROMĂNIA CA O TELENOVELĂ
Vasile Vasilache, băiatul bulibaşei din blocul vecin, şi-a luat maşină. Maşină e un fel de a spune, pentru că obiectul alintat cu acest nume e o înjghebare din tablă stropită de sute de petece colorate. Trasă pe trotuar, maşina lui Vasilache ar putea fi confundată cu o sorcovă, dacă n-ar păcăni îngrozitor. Numitul Vasile Vasilache umflă o roată. Dat fiind că n-are baterie, a lăsat maşina să meargă. Păcăniturile drăcoveniei, care n-are tobă de eşapament, trezesc tot cartierul. Din blocul vecin coboară în chiloţi şi papuci un cetăţean indignat. În astfel de situaţii, totul e să găseşti un motiv de bătaie. Domnul respectiv, beat mort, îl caută din răsputeri. Iată de ce el se învîrte în jurul vehiculului, îi înjură zdravăn pe toţi cei care au bani ca să-şi cumpere maşini, în timp ce oamenii muncii trebuie să trudească de dimineaţa pînă seara pentru o bucată de pîine uscată. De ce neapărat uscată eroul nostru nu ne explică. Nici n-ar avea cum. Chestia cu bucata de pîine uscată e un artificiu oratoric. Doar n-aţi vrea să spună că oamenii muncii trudesc de dimineaţa pînă seara pentru o sticlă cu whisky!

– Huou, speculanţilor!, strigă domnul indignat, făcînd palmele căuş şi, nu ştiu de ce, întorcîndu-se către blocul în care stă.
Vasile Vasilache nu reacţionează deloc. El continuă liniştit să dea la pompă. Calmul lui e perfect explicabil. El nu e un bişniţar. Banii daţi pe maşină au fost cîştigaţi cu sudoarea frunţii lui. Vasilache e muncitor la fostul 23 August, actualmente Faur SA. Un an întreg el a scos, zi de zi, printr-o spărtură din gard, cîte un sac de rulmenţi, vînduţi apoi, cu mari dificultăţi, la Istanbul. Cum să se spună că n-au fost bani cîştigaţi în mod cinstit? Cetăţeanul renunţă la teza cu bişniţarul. Şi-o asumă pe cea a deranjului făcut de automobil. Că aşa sînt comuniştii, îi chinuiesc pe ceilalţi numai să le fie lor bine. Că au trăit bine sub Ceauşescu, trăiesc bine şi acum, sub Iliescu.

– Jos Iliescu!, strigă cetăţeanul, scurt şi tare, de răsună tot cartierul.

La ferestre au dat buzna chipuri vesele.

– Jos Iliescu!, strigă toată lumea, prăpădindu-se de rîs.

Vasile Vasilache a terminat de umflat roata. Acum pune sculele în portbagaj. Dar nu pentru că stă cu spatele nu-i răspunde insului, ci pentru că el n-are nici o treabă cu politica. Partide, parlament, presă, toate îl lasă rece. De la Revoluţie încoace n-a participat la nici o demonstraţie. Ba nu, era să uite, a fost la mitingul care l-a dat jos pe director. Ăsta se-apucase să-i pună la muncă. – Auzi, domnule!, pufneau cei din secţie, altă treabă n-are decît să ne zică să ne îndeplinim planul! Păi, asta ne-o spunea şi Ceauşescu. Aşa că toată secţia s-a îmbulzit, chiar de la prima oră (a fost singura dată cînd au venit la timp la program), în faţa direcţiunii.

– Jos directorul asasin!, scria pe pancartele agitate de cîţiva ucenici, ajunşi aici de prin Moldova să se califice la locul de muncă. Ăştia veniseră în uzină de cîteva săptămîni şi abia dacă-l ştiau pe nea Culai, portarul de noapte, care mai închidea ochii cînd o ştergeau din schimbul trei. Îi puseseră însă cei bătrîni să care lozincile. Mai duce-ţi-le şi voi!, ziseseră ăi bătrîni, că noi ne-am spetit cărînd pancarte sub Ceauşescu. Vasile Vasilache fusese printre cei mai aprigi. Strigase Jos directorul! pînă răguşise. Mai ceva ca la căderea lui Ceauşescu. Dăduse şi un interviu televiziunii. Reporteriţa, o tînără minijupistă, cu nişte pulpe absolut tiranice, se chinuise mult timp pentru a-l obliga să se uite la camera de luat vederi, şi nu la picioarele ei. Vasile Vasilache bălmăjise ceva cu directorul, cu democraţia, cu viaţa noastră liberă şi cu clasa muncitoare. Dînd de clasa muncitoare, se simţi imediat în largul lui. Şi, asemenea unui cal nimerit pe o pajişte, începu să zburde. Vorbi despre rolul conducător al clasei muncitoare, despre alianţa dintre proletariat şi ţărănime, despre dezvoltarea industriei grele cu pivotul ei, industria constructoare de maşini. Turui aşa, pentru că ştia pe de rost totul, preţ de vreo jumătate de oră. Cînd ieşi din transă, în jurul lui nu mai era nimeni. Reporteriţa o ştersese speriată. Se risipiseră şi demonstranţii. Ieşit la fereastra biroului, directorul îşi anunţase demisia. În consecinţă, toată lumea plecase la bere.

Aşa că Vasile Vasilache nu se simţea deloc comunist. Înjurăturile cetăţeanului în chiloţi nu-l atingeau. Tocmai se pregătea să intre în blocul lui cînd, insul respectiv, gata şi el să plece, aruncă dispreţuitor:

– Ce, asta-i maşină, ăsta-i tractor!

Vasile Vasilache îndurase totul pînă atunci. O asemenea jignire îl scoase însă din sărite. Auzi, să-mi facă el maşina tractor!, mai bombănea el, în timp ce-l vîrau cu forţa în duba poliţiei. Chemată de urgenţă la locul loviturii cauzatoare de moarte.