Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cum se face ca cea mai frumoasa iubire, aceea care-i indeamna pe oameni sa se casatoreasca, sa aiba copii si un camin impreuna, se transforma in cea mai de jos stare a firii: in ura? Cum se face ca frumusetea sufletului plin de sperante candva, de incredere si de bucurie ajunge sa fie invaluita de umbrele distructive si dezumanizante ale urii? Ce mecanism diavolesc, absurd si barbar se cuibareste in mintea omului care-a iubit pe cineva doar pentru ca intr-o zi sa doreasca sa-l distruga?
Aceste intrebari, ca si multe altele pe care nu le amintesc acum, mi-au aparut spontan, ca o consecinta a unei povesti de viata parca desprinsa din filmele de groaza. O doctorita in varsta de 32 de ani a fost batuta pana la desfigurare de fostul sau sot. Nu doar ca fostul sot incearca s-o faca nebuna pe toate caile, dar o si agreseaza fizic si psihic, atragand, in acelasi timp, in acest carusel al dezumanizarii diferite persoane din randurile autoritatilor. Nu am spatiu aici sa scriu povestea horror a acestei femei, abuzurile facute asupra sa, care ar innebuni si un om sanatos, abuzuri pe care multe alte femei le indura in aceeasi tacere, in acelasi vacarm social si moral, in aceeasi lume dezumanizata, din care dragostea nu face parte.
Daca mana care te-a mangaiat candva te poate ucide, daca omul care te-a iubit candva isi doreste sa te distruga, daca oamenii pusi sa respecte macar legile normale ale firii sau pe cele legale au sufletele desfigurate pana acolo unde isi imagineaza ca orice abuz le este permis, pe ce lume traiesti? Unde-i mila despre care a vorbit Iisus? Unde-i bunul-simt, unde-i iubirea de Dumnezeu sau macar frica de el? Unde-i bruma de umanitate din interiorul nostru, cum de suntem la fel de brutali si de brute ca oamenii primitivi, ce anume ne aduce in stari atat de joase, incat – pentru un banut sau pentru a obtine iluzia dreptatii noastre – ajungem sa-l ucidem pe cel pe care l-am iubit ca si pe aproapele nostru?
Eu as zice ca ne lipseste dragostea si as mai zice ca nu se poate sa fi fost dragoste vreodata in sufletul omului capabil sa o ucida pe mama copilului sau. Gandul firesc, gandul de bun-simt si de bun augur ce rasare in mintea unui om normal ar starui asupra copilului lipsit de mama inainte de orice razbunare. Dragostea pentru copil ar invinge ura fata de fosta sotie si i-ar darui omului un plus de umanitate, de mila si de intelegere. Acea iubire care i-a unit pe oameni la inceput, acele mangaieri, acea stare de comuniune nu era decat un fals emotional, o amagire, un suras prefabricat, ingust si tern. Iubirea adevarata nu ajunge niciodata sa te dezumanizeze.
Fie ca esti sot frustrat, politist, judecator sau orice altceva, iubirea pentru cel de langa tine sau macar o marunta raportare la justitia divina (vedem de ce-i atat de important sa ne amintim ca Dumnezeu exista!) te-ar umaniza. Oricate justificari am avea pentru violenta, fie ea psihica sau fizica, singura ei motivatie reala are legatura cu lipsa de iubire din noi. Daca ar fi sa luptam pentru ceva cu adevarat pe lumea asta, eu cred ca numai lupta pentru mai multa iubire ne-ar ridica norii si ceturile de pe minti si de pe suflete, ca si de pe actiunile noastre. Caci, atata vreme cat ne hranim din bani castigati din distrugerea altor oameni, hrana noastra-i amara, iar consecintele ei in timp ne intoxica si ne face sa credem ca traim intr-o lume a terorii, pe care n-a facut-o Dumnezeu asa, ci lipsa noastra de iubire.
Citește pe Antena3.ro
