Spre deosebire de "colegii" mei, am refuzat întotdeauna să mă ascund în confortul fetid şi putred pe care convenţia asta numită succes ţi-l poate conferi, mai ales că eu, spre deosebire de "colegi", am cu ce mă mândri, am rezultate palpabile.
Am ales să-mi pun mereu în risc creaţia sau notorietatea dobândită datorită muzicii. Mi-am pus mereu "succesul" în slujba unui crez sau a unei idei în care credeam ştiind că asta se poate repercuta asupra "imaginii" mele de artist. Mai ales acum arta trebuie să aibă o dimensiune militantă şi nu sunt cuvinte mari. Am mizat cu anii care au trecut pe cartea asta, cu viaţa mea şi nu cred că există cineva care să conteste. Ce am făcut de atunci, ca şi alegerea de a fi lângă Geoană în alegeri sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Aş vrea să îi văd acum pe cei care mă înjurau pentru că m-am alăturat lui Mircea Geoană în campania electorală. Sper că au ce mânca atât ei, cât şi copiii şi părinţii lor. Vreau să cred că le merge mai bine decât mamei acelui copil din Constanţa care a murit de cancer în anul în care trebuia să termine liceul. Un om din staff-ul lui Geoană m-a ajutat să adun cei 60.000 de euro necesari tratamentului şi ăsta este unul dintre motivele pentru care am fost lângă el deşi toată lumea ştie că nu am cântat niciodată în campaniile electorale şi că niciodată nu am obţinut bani sau privilegii pentru cauzele în care m-am implicat, mai ales politice. Să nu faci rău. Să încerci să ajuţi cu ce poţi atunci când poţi, potrivit credinţelor tale.
Suntem deja în decembrie şi ne apropiem de împlinirea a 21 de ani de la Revoluţie. Spun Revoluţie numai din respect pentru vieţile pierdute atunci de copii de vârsta mea şi nu pentru că nu aş şti de lovitura de stat din acele zile însângerate.
Dacă te pui cu mafia din cultură, din poliţie, din justiţie, încep să sune telefoanele şi brusc te alegi cu puhoi de dosare penale, cu bătăi în cap cu bordurile în nopţi ciudate, menite să-ţi facă praf "imaginea", dar mai ales poţi rămâne fără cetăţenia română. Eu nu ştiu să înţeleg altfel sentinţa dată în dosarul 3079/1/2009 de ICCJ.
Prin sentinţa 1133, în dosarul 3079/1/2009, dată în şedinţa publică din 5 iunie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, completul de judecată compus din: Ştefan Mateescu – preşedinte, Mioara Prodan – judecător, Jeanina Cristina Arghir – judecător şi Alexandru Cârstea – magistrat asistent, practic mi s-a retras cetăţenia română deşi încă nu ştiu să fi făcut vreo cerere în sensul acesta. Nu-mi pot traduce altfel în ce fel şi cum nu mai am calitate procesuală într-un dosar ce-l priveste pe Adrian Iorgulescu, distrugătorul culturii romane din poziţia de ministru pe care vremelnic şi împotriva naturii a ocupat-o vreme de câţiva ani. Unica scăpare a mafiei a fost găselniţa asta ieftină şi dezonorantă pentru ICCJ cu lipsa calităţii procesuale, calitate procesuală acceptată de DNA, Curtea de Conturi, Parchetul General, ICCJ vreme de trei ani. Se apropia termenul şi trebuia închis dosarul, însă talentat fiind şi suficient de puţin prost, am desfăcut în două dosarul. Domnului Marius Marian Şolea, funcţionar public fiind, nu i se mai poate inventa o lipsă a calităţii procesuale. Totul se regăseşte în documentele Corpului de control al primului-ministru, semnalate şi de Adevărul, în care se arată continuarea ilegalităţilor în mandatul domnului Paleologu, fiul propriului său tată. În acest document se arată că ilegalităţile au început încă din 2005 cu programele legate de ziua României, când se cereau suplimentări de fonduri după data de 1 Decembrie pentru că săracii oameni nu ştiau cu siguranţă care este şi în ce zi cade ziua naţională. Despre aceste ilegalităţi cu drepturi de autor şi nu numai este vorba în dosarul în care eu nu mai am calitate procesuală. Mafia se acoperă şi după ani de zile în care m-am rugat de toţi deontologii să mă ajute în demersul privind cultura română Adevărul a descoperit apa caldă! Ediţie Specială: "Tun dat de Guvern cu drepturi de autor!" Doar că Paleologu ştia sigur că nu are voie să plătească ilegal din drepturi de autor. L-am ameninţat că îl voi da în judecată a încălcat legea deşi fusese avertizat public. Până la inventarea găurii din covrig sau a mersului pe jos, ştiu foarte sigur că va mai trece muuultă vreme. Mai este vreun imbecil care se miră de apariţia bruscă a multiplelor mele dosare penale după ce am dat Guvernul României în judecată pentru furtul piesei "Zece"?! Ba am avut şi nesimţirea de a câştiga la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Ştirea asta nu a apărut în presă însă. Printr-o coincidenţă neînţeleasă numai de dobitoci în presă a apărut ştirea cu condamnarea mea de la Cluj. Întrebarea decentă de acum este însă: Cine pe cine a "supărat" sau cine pe cine se răzbună sau cine, cui n-a făcut vreo plată de apare în presă aşa ceva acum?! O să fie în atenţia publicului maxim două zile. Se va face cumva plata, indiferent de natura ei, şi subiectul se va muşamaliza. Suflete de slugoi ieftini... Noroc cu muzica, că de bătăi cu borduri în cap şi dosare penale nu duc lipsă!
În general, o confruntare acceptată de părţi, fie aceasta şi o confruntare de idei, primeşte legitimitate inclusiv din acordul asupra regulilor din desfăşurare.
Demersul juridic conţine probabil cele mai riguroase reguli procedurale în sensul celor de mai sus. Mai mult decât atât, acestea sunt impuse de sistemul însuşi, cum este şi corect, acceptarea lor făcându-se propriu-zis prin chiar apelarea la acest sistem.
Eu, obligat fiind în câteva rânduri de realitatea românească la un demers justiţiar, am constatat uneori judecăţi drepte, care repuneau în ordinea de drept anumite situaţii create, alteori însă a trebuit să fac faţă, uluit, unor soluţii rizibile pentru statul de drept în primul rând, clamat ca atare cu suspectă spontaneitate de către toţi cei care ar trebui într-un fel sau altul să îl reprezinte.
Am parcurs căile procedurale, aşa cum erau acestea stipulate în lege, pentru a sesiza cele mai grave abuzuri făcute vreodată la Ministerul Culturii, indiferent de denumirile pe care le-a avut acesta în timp, reflexe ale goanei democratice de a crea organigrame noi pentru a putea alunga legal din funcţii oamenii guvernărilor trecute. Mandatul lui Adrian Iorgulescu, deşi scurt, este mandatul care a afectat cel mai grav mediul cultural din România, reviste şi edituri închise prin bugetare 0 (zero) a programelor şi agendei culturale sau, mai rău, chiar desfiinţate prin hotărâre de guvern în ultima zi de mandat, achiziţii de carte în limba maghiară în procent care sfidează orice tip de evaluare, minciuni iorgulesciene, repetate maniacal-obsesiv despre programe, restaurări de palate, munţi de bani alocaţi cu prioritate culturii scrise din România, mall-uri culturale, săli şi palate, rămase în imaginaţia sa componistică, statui ecvestre căutate incult în lacurile de agrement ale Bucureştiului, concursuri de finanţare trucate, scandaluri în absolut toate domenile subordonate, de la scriitori şi până la difozorii de film, proteste, mitinguri etc.
Mandatul lui Adrian Iorgulescu, păstrat încă de mafie pentru "administrarea" banilor corespondenţi atât dreptului de autor, cât şi prestaţiei artiştilor, a fost un mandat care a transformat ministerul într-o afacere personală de butic sătesc, după formula din comisiile parlamentare, marile programe guvernamentale fiind făcute prin firme înfiinţate de Iorgulescu, la care acesta era acţionar doar cu puţin timp înainte de a fi fost făcute tranzacţiile şi implicit virate milioanele de euro în conturi.
Am sesizat instituţiile statului în legătură cu aceste realităţi, au demarat cercetări, s-au făcut comisii parlamentare de anchetă, am fost convocat la conferinţe de presă ale parlamentarilor, televiziunile s-au întrecut în semnalare, apoi într-o tăcere şi într-o evitare complice a subiectului. După acestea toate am mers în justiţie cu respectivele abuzuri, paralel cu demersul pentru interesele personale încălcate de Guvernul României. La rândul său, sistemul juridic din ţara noastră de drept a întreprins cercetări, procurorii, indiferent de apartenenţă, au preluat unii de la alţii rezoluţii, s-au dat termene de înfăţişare în faţa curţilor şi a înaltelor curţi, s-au trimis citaţii, tot tacâmul calităţii procesuale pe care mi-o recunoscuse până atunci... Totul, pentru a reveni pentru moment la ideea de la început, s-a desfăşurat după regulile şi legile acestui sistem juridic românesc. În final, mi se descoperă lipsa calităţii procesuale, nu îmi rămâne decât demersul la CEDO pentru a ilustra absurdul juridic românesc. Pur şi simplu, după nişte ani în care acest sistem, cum spuneam, mi-a acceptat calitatea procesuală, în absolut toate demersurile, tocmai când trebuia să constate realitatea juridică legală şi evidentă a celor semnalate, fiind şi ultima posibilitate penru acest adevăr, ultima instanţă, celebrul complet de 9 judecători de la ÎCCJ a dat soluţia... lipsei calităţii mele procesuale în acest demers, adică nu eu eram cel care trebuia să sesizeze aceste infracţiuni ale mandatului Adrian Iorgulescu. Evident, nimeni altcineva nu doreşte nici să le sesizeze şi nici să le constate, mă refer la instituţiile statului în primul rând.
Vă întreb retoric pe voi, cei care vă desfăşuraţi aproape inert vieţile în acest stat de drept: există vreo altă manieră mai eficientă de alimentare a mizeriei din socialul românesc, chiar de către sistemul care există tocmai pentru a-l îndrepta?! Lipsa calităţii mele procesuale, alături de milioanele de euro pompate de minister în firmele înfiinţate de ministrul însuşi, tăcerea frauduloasă a presei, falsurile şi uzul de fals, consilieri duşi la poliţie, alţii băgaţi în spitalul de urgenţă, achiziţii fictive, contracte încredinţate ilegal, autorităţi mute şi oarbe, caricaturi de instituţii, laşităţi peste laşităţi şi presă radical partinică alcătuiesc democraţia noastră – scuipat pe sângele celor care au murit la sfârşit de 1989, crezând că acţiunea lor acolo va avea vreu rost...