Mai mult decât o strângere de mână

Sper să nu dezamăgesc cititorii afirmând că etica nu-şi prea găseşte loc în prim-planul afa­cerilor financiar-bancare. Când afirm asta, plec de la ideea că întreaga activitate de împrumuturi bancare este organizată pe baza unor reglementări care nu iau în calcul etica în procesul de creditare. Deşi, recunosc, etica este foarte importantă în relaţia client-bancă.

La fel ca în orice altă afacere. Ne place să spunem că, în economia de piaţă, contractul ideal ar putea fi suplinit de o simplă strângere de mână. Din nefericire, însă, nicăieri în lumea de azi această expresie frumoasă, care în esenţă este una etică, nu este şi aplicabilă. Pentru că lumea afaceriştilor s-a complicat. Şi când afirm asta am în vedere o realitate pe care  o întâlnim din America şi până în Japonia, pe toată planeta noastră. În condiţiile în care mass-media este plină de "scandaluri" financiare, fiindcă în afaceri tot mai mulţi încearcă să înşele, să păcălească, nu te mai poţi lăsa legănat de iluzia că cel mai bun contract, în economia de piaţă, este o strângere de mână. Lumea afacerilor a devenit suspicioasă. Tot mai suspicioasă. Aşa s-a ajuns la contracte stufoase, care merg până la amănunte, iar tot mai multe voci cer şi reglementări amănunţite pentru pieţele financiare. Asta e realitatea. Deşi, deseori, un contract stufos pleacă şi el de la dorinţa de a-i înşela pe cei mai puţin familiarizaţi cu formele financiare.

Realitatea este că multe contracte de cre­di­tare sunt stufoase. Şi sunt mult prea diferite de la o bancă la alta, fiind totodată foarte greu de înţeles. Cei de la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului au lansat o provocare de curând; Banca Naţională este şi ea interesată să asigure protecţia consumatorului de credite, însă are alte atribuţii şi ceea ce este o prioritate pentru BNR este analiza de risc de credit, o chestiune de tehnică aşadar şi nu morală. Dar această analiză poate să aibă efecte şi în plan moral, pentru că dacă riscul de creditare ne duce la supraîndatorare, "bomba" va fi socială, dar va fi şi morală; ar fi o descurajare cumplită la nivelul populaţiei dacă băncile ar ajunge să se răfuiască cu cei care nu pot să returneze banii.  

Aşadar, toţi suntem interesaţi de crearea unui climat în care creditul să funcţioneze bine, corect, dar să funcţioneze pe principii economice, asta însemnând că doar cel care poate returna împrumutul şi dobânda să poată  lua credite. Asta este regula; creditul nu este un ajutor social. Deşi foarte mulţi români aşteaptă creditul ca pe un ajutor social.

Desigur, în România există probleme dramatice, sunt oameni care îşi duc greu viaţa de pe o zi pe alta, nu au bani de întreţinere, nu au bani pentru cheltuieli curente, însă, slavă Domnului, cred că nu se poate muri de foame în România. Eu am această convingere, şi nu e formată dintr-un vis; discut şi la telefon, şi în întâlnirile cu directorii noştri de sucursale din provincie, avem posibilitatea de a ne face o imagine despre ce se întâmplă în ţară. Am această credinţă că în România nu se moare de foame, însă există foarte mulţi oameni necăjiţi,  traiul le este greu, asta este o realitate. Şocurile crizei  au venit şi peste noi, într-o lume în care se schimbă echilibrul mondial. De la dezinflaţia care venea din India şi din China am ajuns la criza care vine din America şi din Zona Euro. Am importat dezinflaţie, acum importăm criză. În aceste condiţii, oricâtă înţelegere ar putea exista pentru oamenii care au probleme mari, banca nu este o instituţie care să contribuie la ajutorul social.

Dar creditarea nu poate fi oprită. Şi nu va fi oprită. Criza reduce viteza de creditare, dar cursul democratizării împrumuturilor va fi în cele din urmă reluat. Acest curs este ireversibil, chiar dacă nimic nu va mai fi ca înainte de criză. Omul este făcut să vrea confort, o casă, o maşină, visul american. Cu venitul curent, însă, puţini îşi pot împlini acest vis. Omenirea şi-a însuşit o modalitate de împărţire a poverii: din venitul curent sunt asigurate cheltuielile curente, pentru mâncare, îmbrăcăminte, întreţinerea locuinţei. Dacă nu ajung banii, un credit e binevenit.