Maica Domnului, cu capul spart

ROMÅNIA CA O TELENOVELÅ

Moto: "Trăim în România, şi asta ne ocupă tot timpul‘‘ - Mircea Badea

LA BAIA GALVANICÅ. Tanti Cristina, de la Baia galvanică a secţiei de Reumatologie, mai are câteva luni până la pensie. Lucrează aici de vreo treizeci de ani. N-o mai impresionează nimic. Nici măcar aparatul, la care n-a învăţat nici până acum să umble. E o maşinărie veche, ca şi tanti Cristina. Firele care duc la cele patru recipiente – pentru mâini şi pentru picioare – sunt oblojite cu plasture. Acul cadranului se ţine de şotii. De exemplu, acum, când am intrat eu în Baie, Tanti Cristina moşmondeşte la el de vreun sfert de oră. Potrivit acului, de mult ar fi trebuit să fiu electrocutat. – Simţi ceva?, se interesează tanti Cristina. Nu simt nimic, nici măcar o înţepătură. Şi când te gândeşti că, potrivit celor spuse de ac, întreg corpul meu ar fi trebuit să fie zgâlţâit din cap până în picioare. Sare în ajutor asistenta. Tanti Cristina pretinde că nu vede. Şi-a uitat ochelarii acasă. Asistenta împinge acul până dincolo de margile scalei. Acum da, simt ceva. O mică înţepătură. – Nu-i nimic!, trage ea o concluzie categorică, dumneavoastră aveţi o rezistenţă neobişnuită la curentul electric.

Tanti Cristina a rămas în prag. Ţine uşa deschisă. Ca să se vadă cât de cât ceva. S-a ars becul, şi la magazie nu se mai găseşte urmă din această faimoasă invenţie a lui Edison. A încercat să rezolve problema într-o manieră perfect democratică. Altfel spus, să şterpelească un bec dintr-altă parte. A prins-o una din surori şi-a porcăit-o de i-au mers fulgii. Acum tanti Cristina e tare amărâtă. Dar nu din cauza incidentului cu sora. Pentru că, între noi fie vorba, nici ea nu s-a lăsat. I-a zis vreo două de a rămas aia ţeapănă. Că umblă cu fusta scurtă până la c... prin salon, făcându-i pe bărbaţi să păcătuiască în gând. Că e o comunistă şi o să dea ea de dracu’, acum, când a învins libertatea.

Supărarea lui tanti Cristina vine de la starea actuală a economiei româneşti. Nu găseşte vaze pentru pomană. Se băgaseră ieri pe Lipscani, dar ea n-a putut rămâne. Era o coadă de vreo doi kilometri. Suntem în vara lui 1990. Aparţin jurnaliştilor care şi-au propus să ajute firava noastră democraţie să treacă strada fără s-o lovească vreun camion. Îi explic dificultăţile trecerii la economia de piaţă. Nici n-am altceva mai bun de făcut. Sunt vârât cu mâinile şi cu picioarele în apa forfecată de curenţi galvanici. Aşadar, nu pot da din nici unul dintre membre. Dau şi eu atunci din gură. Tanti Cristina nu se lasă convinsă că trebuie să suportăm cu toţii, inclusiv ea, dificultăţile terapiei de şoc.

Ea ştie una şi bună: că nu poate face rost de vazele pentru pomana care se apropie ameninţător.

Cele douăzeci de minute afectate electrocutării au trecut. Tanti Cristina mă avertizează că acum, la sfârşitul tratamentului, va trebui să mă ţin bine. Aparatul e stricat. Când îl opreşti, curentul, în loc să se micşoreze, face un salt înfricoşător. S-ar putea să fiu carbonizat. Trec cu brio şi această încercare. Nu m-am făcut scrum. Plec târându-mi papucii pe cimentul culoarului. La maaasă!,  strigă de-a lungul şi de-a latul etajului tanti Ioana, bucătăreasa-şefă. Îl lungeşte dulce pe a, asemenea unui mujein. De obicei e mult mai seacă. Acum însă un bolnav i-a strecurat în palmă cinci sute de lei. A-ul exprimă, aşadar, o stare de bucurie. Din sens invers vin bolnavi cu căni în mâini. Pentru ceai, fiecare trebuie să-şi aducă recipientul de acasă. O bolnavă, toată numai în roşu, strigă ceva nedesluşit în receptorul telefonului. Nu-şi dă seama că e în revizie de vreo câţiva ani.

A doua zi, o lumină veselă inundă încăperea Băii galvanice. Întreb mânat de o curiozitate de Arhimede. – De unde aţi făcut rost de bec? Tanti Cristina clipeşte misterios. – L-a adus un bolnav de acasă!


ACCIDENT. Un echipaj de Poliţie asigură un transport special al Patriarhiei. Maica Domnului Făcătoare de Minuni e dusă de la Căpâlna la Iaşi, pentru marele pelerinaj din octombrie. Marii producători de vinuri făcuseră lobby pe lângă Patriarhie pentru ca în octombrie, când se făcea vinul nou, să se organizeze Pelerinajul la Icoana Făcătoare de minuni. Li se adăugară, contribuind şi ei cu ceva bani, distribuitorii de pastramă, cultivatorii de busuioc, Asociaţia hotelierilor şi Asociaţia Hoţilor de buzunare, toţi interesaţi să fie cât mai multă lume la un loc. La ieşirea din Ciolpani, sirena antemergătorului sperie calul unei căruţe care ducea cinci porci vii. Şoferul vru să ocolească atelajul venit de-a curmezişul, derapă şi dubiţa se răsturnă în şanţ. Şoferul se alese doar cu o zgârietură. Maica Domnului însă se pomeni cu capul spart.