Cu siguranță că dacă ar fi trăit, Nea Mărin, adică uriașul Amza Pellea, ar fi exclamat așa cum numai el știa să o facă în dulcele grai oltenesc: ,,Muicăăă, trăirăm de o văzurăm și pe asta!’’’
Așadar, Monica Macovei, Mama Anticorupției din țara lui Țepeș Vodă, cea mult apreciată, medaliată și mediatizată, este acuzată de un fost colaborator apropiat că nu și-a onorat niște datorii din campania electorală de acum 2 ani. Mai direct spus, jurnalistul Sorin Avram o acuză pe fosta candidată la funcția supremă în statul de drept că l-ar fi țepuit. Ceea ce însemnă că pentru serviciile prestate respectivei persoane cu ocazia ,,prezidențialelor’’ nu i-a fost plătit un sfanț pe motiv că nu existau fonduri. Doamna Monica raportând ANF-ului zero materiale publicitare, deși numai Sorin Avram susține că i-a realizat vreo 70 de bucățele. El nefiind singurul care a prestat asemenea servicii. Cât privește diferența între bănetul încasat de către muica mâinilor curate carpato-pontico-dâmbovițene de la niște oameni de bine care i-au dorit înscăunarea la palatul din Dealul Cotrocenilor și ceea ce s-a raportat autorităților, aici iar ar fi, după cele zise, spuse și iscălite de către același Sorin Avram, o mică-mare diferență. Fapt care- nu-i așa?- ar cam trebui să pună pe gânduri entitățile însărcinate prin lege să vegheze la corectitudinea desăvârșită a operațiunilor financiare și, mai ales, la respectarea normelor statului.
Idee la care face directă referire și Adrian Năstase într-o recentă postare în termenii unei întrebări de elementar bun simț:,, Credeți că DNA se va autosesiza?’’ Citind și recitind această întrebare, ca de altfel textul echilibrat și judicios al comentariului postat de Adrian Năstase nu aș putea ,deocamdată, decât să pun, la rândul meu, o întrebare pe care mă încumet să o cred tot una de elementar bun simț. Și anume:,,noi despre cine discutăm aici?’’
Motivul scepticismului fiind unul foarte simplu. Noi, aici, discutăm despre DNA, acea instituție a statului de drepți pe care Traian Băsescu, magistrul și tutorele de până mai ieri al Monicăi Macovei, a făcut-o un instrument de opresiune oarbă împotriva dușmanilor săi jurați. În primul rând a celor provenind din lumea politicii. Am scris intenționat ,,dușmani’’ știut fiind că pentru Amiralul Dezastrului Național nu există noțiunea de adversar, atâta vreme cât nu sfera ideilor înalte este domeniul său predilect. Credeți, atunci, dumneavoastră, oameni buni, că DNA-ul se va autosesiza în acest caz?
Nu mă fac,desigur, că uit faptul că, pe de o parte, relațiile Monicăi Macovei cu Zeus-ul cam pleoștit după descăunare s-au deteriorat, nici că relațiile aceleiași persoane cu Laura Codruța Kovesi sunt cam încâlcite (ca să nu spun mai rău), dar toate astea nu reprezintă decât argumente necesare, nu și suficiente, pentru ca autosesizarea DNA să se producă. În plus, să nu uităm că numita Monica Macovei este, ea însăși, o multi-medaliată și intens mediatizată eroină a luptei anti corupție,fiind o invitată predilectă la ceremonii și festivități organizate de către numite reprezentanțe diplomatice acreditate la București. În plus- sau mai grav!- aceeași Monica Macovei și-a câștigat renumele (nenorocit!) de europârăcioasă după o otrăvită și mai ales foarte mincinoasă campanie împotriva Interesului Național și nu doar a unei formațiuni sau alianțe politice.
În acest caz, nu este deloc fără noimă să mă gândesc la cum vor reacționa respectivele reprezentanțe diplomatice dar și fidelii săi parteneri din structurile de decizie ale UE atunci când vor avea dovada adevărului crud că protejata și decorata lor predilectă a comis cam multe și foarte grave încălcări ale legii? Și asta mai ales în situația în care nici emula Monicăi Macovei întru ale medaliilor și credibilității unor parteneri externi, Laura Codruța Kovesi, nu este ferită de tirul unor acuzații temeinic fundamentate de plagiat. Ceea ce tot a încălcare gravă a legii aduce!
Cât privește împrejurarea că , până acum, singura reacție categorică și foarte corectă față de acuzațiile jurnalistului Sorin Avram a venit din partea lui Adrian Năstase- cel pe care Monica Macovei l-a făcut ținta obsesiv-maniacală a unor multiple și foarte șubrede înscenări cu pretenții judiciare- pot să anticipez fără greș replica unor înregimentate personalități ale civismului în acțiune. Dar, pentru că nu vreau să cobor discuția până la nivelul lor, am să fac trimitere la celebra întâmplare relatată, pe vremuri despre cele două coconițe care se făceau că discută filozofie iar, după ce una a ajuns în pană de inspirație, a răbufnit:,,Așa îmi trebuie dacă discut cu o tuberculoasă!’’
Ceea ce, revenind la tema discuției noastre, nu însemnă că dacă publicistul și, până la urmă, cetățeanul Sorin Avram a strănutat, onor DNA îi va răspunde cu un hotărât și decis ,,Hai noroc!’’ După care, să se autosesizeze și să treacă mintenaș la treabă.
M-am referit, punctual, la DNA, fiindcă despre o reacție din partea (încă) ministrei de justiție, Raluca Prună, recunoscută pentru afinitățile sale de idei cu Monica Macovei, nu văd la ce ne-am putea aștepta…