x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Mâna retezată a dăruit flori

Mâna retezată a dăruit flori

de Florin Condurateanu    |    23 Mai 2013   •   22:09

E fascinant să găseşti cheiţa cu care să descui  aburii de taină care învăluie personalităţile devenite mituri. Bineînţeles că în categoria acestor legende nu includem făcăturile din plastilină ieftină ale unor răsfăţate fără niciun temei care apar la televizor făcând cea mai dezgustătoare demonstraţie de ţoape, cu sensibilităţi ca piciorul scaunului şi idei ca bălăriile de pe marginea şanţului. Iată câteva dorinţe tulburător de simple ale unor oameni născători de  fapte memorabile pentru istoria lumii. Profesoara de chirurgie estetică şi reparatorie Doina Dumitrescu care conduce clinica de la Spitalul Clinic Universitar a reuşit operaţii greu de bănuit.  Am avut ocazia să aflu despre teribila intervenţie chirugicală  pentru a pune la loc mâna unui tânăr retezată de cuţitul nemilos al unui utilaj. Tânărul a fost adus la spital cu sângele revărsându-se din antebraţul retezat. Colegii alergau în urma Salvării cu o cutie de carton în care se afla braţul despărţit de corp. Profesoara Doina Dumitrecu a cusut toată noaptea cu ochii lipiţi de microscop  nerv de nerv, vas de vas, fibră musculară de fibră musculară, capilară de capilară. Şi mâna a fost pusă la loc dar nu numai ca estetică, mâna a fost pusă la loc ca să funcţioneze. Au urmat luni de zile de exerciţii recuperatorii, luni de zile în care însemna sărbătoare şi cea mai mică îndoire a unui deget, în care apărea bucuria când braţul cândva smuls din corp putea apuca o furculiţă. După 6 luni tânărul a intrat pe uşa cabinetului marei profesoare de chirugrie reparatorie. Şi a dorit mai mult ca orice să-i ofere un buchet de flori binefăcătoarei lui şi să-i dea florile cu mâna reînviată de marele chirurg Doina Dumitrescu. “E grozav că mi-ai dat buchetul cu mâna pusă la locul ei, dar te mai rog ceva ­ strânge-mi şi mâna.” A trecut tânărul şi acest test cu degete în stare de funcţionare, cu mobilitatea mâinii aproape de 90%. Este unul din numeroasele exemple de  măiestrie chirurgicală ale profesoarei doctor Doina Dumitrescu. Înainte de 1989 a fost la un congres de microchirurgie la Paris unde a prezentat câteva operaţii excepţionale făptuite de ea. Când s-a încheiat sesiunea o doamnă elegantă a rugat-o să facă împreună o mică plimbare prin Paris. Doamna care fusese în prezidiul Congresului mondial de chirurgie era şefă de departament microchirurgie la NASA. Impresionată de discursul ştiinţific al profesoarei din România, şefa de la NASA îi propune insistent profesoarei Doina Dumitrescu să vină în America şi să fie pe un post important şi bine plătit la Agenţia Naţională Aerospaţială a Statelor Unite ale Americii. Cu delicateţe, profesoara Doina Dumitrescu a refuzat susţinând că are treabă cu bolnavii din România. Peste câteva săptămâni  profesoara Doina Dumitrescu, maestra operaţiilor de microchirurgie, îl ruga cu sfială pe directorul spitalului să-i dea un avans din chenzină ca să-şi facă plinul de benzină la Dacie. 

×