Marea Recesiune

Nicicând de la Marea Depresiune, din anii '30 ai secolului trecut, omenirea nu a mai cunoscut o cădere a activităţii economice atât de pronunţată şi extinsă geografic.

Este drept că în Asia, China este probabil să înregistreze o creştere a PIB-ului de peste 6,5% în 2009, dar Japonia este în recesiune puternică. Scăderea producţiei industriei prelucrătoare în arhipelagul nipon este dramatică: -35% faţă de anul trecut; avem de-a face cu o diminuare analogă cu cea consemnată în SUA în timpul Marii Depresiuni.

Şi în Europa sunt nu puţine ţări unde reducerea producţiei industriale a depăşit 15% faţă de perioada relevantă a anului trecut. PIB-ul în Germania se va comprima cu peste 5% în acest an, în vreme ce în SUA, acelaşi indicator privind ultimele două trimestre arată o cădere similară. Şomajul este în creştere alertă peste tot. Se vorbeşte despre Marea Recesiune pentru a descrie starea actuală a economiei mondiale.

Ultima analiză a FMI semnalează o scădere a PIB-ului mondial de circa 1,3% în 2009. Menţinerea unui spor de creştere în Asia (China) nu mai poate compensa frământările din alte regiuni ale globului.

Unii oficiali americani au făcut aluzie la semne care ar anunţa o stabilizare a situaţiei şi o posibilă redresare către finele anului acesta. Unele cifre în Europa (vezi date ale institutului german IFO) ar sugera o evoluţie asemănătoare. Pe de altă parte, sunt multe date în lumea corporatistă care indică contracţie de activitate în continuare, scădere mare a profiturilor, pierderi considerabile.

Adică, vreau să spun că este nevoie de o serie mai consistentă de cifre care să sugereze atingerea planşeului, de la care să pornească revenirea economică.

Psihologia colectivă joacă un rol major în relansarea economică; dacă oamenii de afaceri şi consumatorii vor crede, tot mai mulţi, că s-a atins fundul şi că revenirea este apropiată, un proces cu autosusţinere s-ar pune în mişcare. Şi am avea o inversare de tendinţă în jocul multiplicatorilor. Rămân însă la opinia că sunt factori de natură structurală care vor împiedica ca relansarea economică, atunci când va începe, să fie una solidă.

Înclin să cred că vom avea multă incertitudine pentru o bună perioadă de timp şi că aceia care spun că evoluţia economică va fi de tip L (versus una de tip V) au mai multe argumente în favoarea lor. Nu văd, de pildă, cum se va rezolva rapid asanarea sistemului bancar, astfel încât creditarea să pornească la turaţia firească.

În mod corelat, trebuie găsită o rezolvare, fie şi parţială, la prăbuşirea securitizării (transformarea împrumuturilor bancare în obligaţiuni, în diverse forme primare şi de ordine). În ţările în care securitizarea a fost foarte intensă, băncile nu pot prelua singure funcţiile abandonate de entităţile care confecţionau derivate în masă. Compromiterea acestui proces prin abuz şi malformaţii nu permite o recuperare timpurie a acestui sector. Şi dacă aşa stau lucrurile, este greu de presupus că preţul creditului va reveni la niveluri rezonabile curând.

Acest preţ depinde şi de deficitele bugetare în explozie cam peste tot. Nu în cele din urmă, este vorba despre imbalanţe formidabile în economia globală, care au nevoie de corecţii. Americanii trebuie să economisească, deci vor consuma mai puţin; sunt obligaţi la aceste ajustări. Aceasta înseamnă ajustări în oglindă pentru alte economii.

Presiunea schimbărilor de climă, problematica energetică, supracapacităţile de producţie în unele sectoare adaugă la numărul factorilor care nu insuflă optimism în privinţa vigorii relansării economice în economiile mature, atunci când va începe.