Măria ta

Nu ţi-am mai scris, Măria Ta, de cănd ştii să citeşti. Iţi scriam inainte in leagăn, şi Cocò iţi aducea biletele noastre in Casa albă, de la Şosea.

O grămadă de evenimente s-au petrecut de atunci incoa.

Intăi Cocò a murit. L-am găsit pe masa redacţiei, răsturnat in foile zbărlite ale unei cărţi. Murise otrăvit cu literatură. Şi n-am avut cu cine să-ţi trimit măcar invitaţia la inmormăntare. L-am ingropat intr-un ghiveci cu cactus, care, vara, scoate-n sfărc, din aripa lui, o pană roşie de jar.

Am chemat cu trămbiţa de hărtie pe toţi copiii la imormăntarea papagalului nostru. In convoi, au mers fetiţele cu căte o floare de nufăr cu coada lungă in măini, iar băieţii in urma lor, cu fluiere de soc la buze şi cu arcuri de salcie pe umăr. Gătisem tărăboanţa grădinarului cu vărfuri de brad şi am purtat coşciugul răsucit dintr-o revistă ilustrată, de jur-imprejurul casei. Şi s-au rostit şi căteva discursuri, de către reprezentanţii vărstelor de trei, de patru şi de cinci ani, iar onorurile s-au dat cu pocnitori.

A participat şi Bursuc, un căine adunat din mai multe bucăţi, lipite pe urmele lui. De spinarea intreruptă de un şold străin ii atărna un cap de imprumut. Niţel berbec, niţel namilă şi niţel arici, calapodul lui de jiganie ciufulită, este hotărătă să meargă de-a-ndaratele şi curmeziş. Numai popa a refuzat să binecuvănteze şi să facă uşoară ţărăna lui cu rugăciuni, considerănd pe Cocò ca un păgăn. Dar a slujit fiul lui de şapte ani, care e liber-cugetător.

Copiii te-au văzut, Măria Ta, la jurnal, cu o puşcă de vănat. Te-ai făcut mare, Măria Ta! şi voinic. Alături de Măria Ta călca prin buruienile aspre un tovarăş de beretă. Copiii au răs de bucurie şi de o aducere aminte...

Am inţeles! Tovarăşul de vănătoare a purtat un timp, ca Masca de Fier, poreclă femeiască şi copiii şi-au amintit de Chestia Inchisă, nume traduse din chinezeşte, pentru a sluji de titlu unei poveşti, adaosă la cărţile arabe. Textul intreg e lung: "Chestia-Inchisă-Despre-Care-Este-Interzis-A-Se-Vorbi-Şi-Scri". Autorii povestirii n-au suferit de prea multă fantezie şi claritatea lor greoaie era incălcită.

Adunăndu-se guralivii laolaltă, ei şi-au pus lacăte la guri, lacăte care puteau fi descuiate numai cu o cheie, o cheie care sta numai intr-un buzunar. Era oprit să vorbeşti şi era oprit să te găndeşti la El, la Ăla, la Mă-nţelegi, cum i s-a zis Chestiei Inchise, intre patru ochi. Dar de se intămpla să-ţi ia mintea pe dinainte şi se nimerea să te găndeşti, numaidecăt trebuia să te şi scuturi, să pui degetul la gură şi să zici: "Şşşt!".


Iei de subt ţăţele Lupoaicei latine pruncii şi ce rămăne din lupoaică decăt o căţea? El a fost dat jos din şcoli, din judecătorii, din autorităţi, biurouri şi prăvălii, dar locul gol a rămas insemnat cu un cui, lăsat in părete...

Au fost chemaţi gazetarii şi li s-a cositorit peniţa şi din loc in loc ziarele şi cărţile primeau ştampila fierbinte a ciocanului de lipit. Deputaţii şi mai-marii politici s-au imbrăcat cu toţii, intr-o singură zi, la acelaşi dricar.

- La ce te găndeşti, domnule? Te intreba pe neaşteptate marele Cioclu, in Parlament.

- Nu mă găndesc la nimic. In calitate de ales al naţiei, imi fac toată datoria.

- Ba te găndeai la ceva... Am văzut că te scărpinai după ceafă.

- E gestul meu de deputat, de căte ori caut o idee. Zău că nu m-am găndit la nimic.

- Te-ai găndit la Chestia Inchisă!

- Să mă bată Dumnezeu!...

Şi deputatul trebuia să jure cu martori, o dată pe lună, că nu s-a găndit, să zică de trei ori pe săptămănă: "Nu ştiu, n-am văzut" şi să se lepede repetat.

Era interzis să vorbeşti, dar incepuse să fie suspect să taci.

- De ce taci aşa?

A tăcut semnificativ...


Şi, intr-o zi, Măria Ta, Chestia s-a deschis. Lacătele s-au topit singure la guri, ca şi cum fuseseră de ciocolată cu lapte, oamenii incuiaţi s-au lins pănă la nas şi bărbie şi insăşi cheia s-a lichefiat in buzunarul ei. Aşa e fierul, Măria Ta, ca şi omul: nu ţine de unde trebuie, şi se inmoaie. Copiii au răs in ziua ceea, de s-au cocoşat. Căci şi săbiile, şi pistoalele, şi lăncile s-au smăntănit şi au curs. Se schimbase aerul, şi el a tocit uneltele cele mai bine călite şi călitura a sărit.

E o poveste, care nu te mai priveşte, Măria Ta, dar nu e rău să o ţii minte, ca şi copiii noştri, care te-au văzut in jurnal la vănătoare. Ei au strigat:

- Uite pe regele Mihai!

Eşti regele lor, Măria Ta. Nu le strica inima şi nu le spune că nu mai eşti...

• apărut in "Opere", volumul VIII, Publicistică, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă