Marian Nazat: Întîmplări din Românica

În Săuceşti, lîngă Bacău, preşedintele a ridicat a mai făloasă casă pentru doi bătrînei sinistraţi. Sporea construcţia, sporea şi invidia vecinilor refugiaţi în corturile de pripas. Cînd i s-a tăiat panglica, de faţă cu alaiul cotrocenist, răzeşii au izbucnit cu obidă: "Da' lor de ce şi nouă nu?".

Ziua-n amiaza mare, taman cînd comicul pedelist Boc sălta sala în picioare ca să-l anunţe pe viitorul premier al Republicii Băsescia, în buricul Capitalei, la kilometrul zero al libertăţii ratate, un român măsliniu îşi desăvîrşea chemarea ancestrală. Ademenit de foşnetul exotic al palmierilor plantaţi de beduinii noului primar general, balaoacheşul s-a oprit din drumu-i motorizat, a smuls planta din pietrişul decorativ şi dusu-s-a. Agentul de circulaţie nimerit în zonă l-a vegheat complice pînă ce-a părăsit locul faptei, cum se întîmplă adesea. Ioc prevenţie, ioc sancţiune! Nici cetăţenii aflaţi în trafic de nepăsare n-au catadicsit să-l ia la rost pe şutitorul de palmier. S-au scurs indiferenţi care-ncotro, în tradiţia locului lipsit de spirit civic. în aceeaşi săptămînă, la trei mahalale depărtare de Bucureşti, şapte "ninja" ciorogîrleni i-au "asomat" pe paznicii unei firme şi au subtilizat ... trei excavatoare, semn că geniul ciorditor al românului n-are egal pe lume. Ţara în care se fură palmieri şi excavatoare... ce mai brand pentru Românica bengoasă! în pliantele de prezentare întîmplările astea n-ar trebui ocolite. Din contră. Aşa ar descoperi şi străinii că aici creşte palmierul şi să te ţii avalanşă de turişti. Palmierii şi troglodiţii, ca-n Berberia, atracţia meleagului peste care domneşte şoltic Traian cel Umilit.

***

În Săuceşti, lîngă Bacău, preşedintele a ridicat a mai făloasă casă pentru doi bătrînei sinistraţi. Sporea construcţia, sporea şi invidia vecinilor refugiaţi în corturile de pripas. Cînd i s-a tăiat panglica, de faţă cu alaiul cotrocenist, răzeşii au izbucnit cu obidă: "Da' lor de ce şi nouă nu?". Capra vecinului era acum o casă şi atît, numai ura s-a păstrat. Nevindecabilă şi mereu actuală. "Vouă să vă facă guvernul!", s-a răstit la ei electoral Ctitorul şi răzmeriţa s-a potolit orişicît. O vreme doar, căci pizma roade pe dinăuntru societatea românească şi o împiedică să stea în picioare. Ce construim azi, se surpă mîine, ca-n snoava Meşterului Manole, şi d-aia, parcă, s-ar cuveni zidirea acestei Românii arhaice şi stînjenitoare în pîntecul României moderne. După pilda Anei, sacrificata legendară a naţiei. Cine se încumetă, oare, s-o jertfească întru finitudinea noastră?

***

Un amic îmi povesteşte cu amărăciune despre avatarurile sale de latifundiar. în anii din urmă a cumpărat cogeamitea terenul în sud şi a început să-l lucreze nemţeşte. Toamna însă, la recoltat, rodul era sub aşteptări, ba de la secetă, ba de la dăunătorii feluriţi, ba de la furtul mărunt. A angajat pîndari, a vorbit şi cu şeful de post, dar degeaba. Toţi dădeau din umeri a neputinţă. "Cum să te pui cu satu'?", se scuzau oamenii legii. într-o noapte, revoltat de atîta furăciune, prietenul meu a luat-o de nebun pe cîmp, hotărît să-şi facă singur dreptate. Pe un drum plin cu şleauri, inundat de lumina lunii pungaşe, s-a întîlnit cu un moşneag de vreo optzeci de ani cocoţat în cotiga învîrfuită cu ştiuleţi de porumb. "De unde vii, moşule?", l-a întrebat fermierul cu ţandăra sărită. "De la ogor, nepoate, nu se vede?!", i-a răspuns molcom bătrînul. "Da' porumbul, porumbul de unde îl luaşi?", s-a apropiat de miezul chestiunii capitalistul întărîtat. "Păi, de la fermă, că la ăia drugile sînt d-un cot, nu babirci ca la noi", s-a mărturisit hoţul noptatic.

"Bre moşule, da' oamenii ăia au băgat bani în sămînţă, în irigaţii, în prăşit, nu te-ai gîndit că au cheltuit o groază din buzunarul lor?", l-a dojenit înmuiat păgubitul. "Stai pe pace, nepoate, că nimeni nu sărăceşte. Aşa am furat şi de la CAP, şi de la IAS, şi ce, a sărăcit cineva? Ştie el moşu' ce ştie, m-a învăţat viaţa în comunism, ehee ce vremuri...!", şi-a încheiat octogenarul explicaţia şi s-a pierdut în bezna unui colnic pipernicit. "Ce să-i fac, să-l omor, să-l azvîrl în puşcărie, ferească Domnu'! Am cumpănit în singurătatea tarlalei şi am decis să-mi vînd afacerea. Cînd hoţia e fenomen de masă, cu dezlegare de la stat, nu-ţi rămîne altceva decît abandonul", îl aud pe întreprinzătorul român învins de obiceiul străvechi al furăciunii.

***

"România are nevoie de o dictatură a legii, de amenzi drastice, ca să se lepede de proastele năravuri!", perorează cineva lîngă mine. Naivitatea insului mă amuză, dar mă şi rîcîie. în vară abia stinsă am hoinărit printr-un sat din România. La capătul fiecărei uliţe, ţăranii aruncaseră, de-a valma, mormane de gunoi nefolositor. Movile de bălegar şi peturi de cartoane şi bolovani, în neorînduiala conservatoare a spaţiului rural românesc. "De ce nu-i amendaţi pe îndărătnicii ăştia?", l-am întrebat intrigat pe primar. "Păi, dacă-i amendez, cine mă mai votează?", mi-a replicat pe tonul cel mai firesc edilul-şef. Dictatura legii? Să fim serioşi, mai degrabă a tocmelii, fiindcă democraţia nu poate fi concepută în afara sufragiului, iar la scrutin toţi neisprăviţii sunt săltaţi la rang de cetăţeni.