Marin Preda se întoarce!

Eram acasă, în Teleorman. Era vară, iar vara părea să fie toată numai a mea. N-o meritam eu pe toată. Trebuia s-o împart cu cineva. Am fugit atunci la Salcia, s-o împart cu Zaharia Stancu. M-am oprit la cimitirul de la intrarea în sat. Dumnezeule mare, pe una dintre cruci era trecut chiar numele meu! Puteam fi oare şi viu, şi mort, în acelaşi timp?! Mi-au sărit crucile celelalte în ajutor, liniştindu-mă. Rar se găsea printre ele vreuna pe care să n-o cheme Mitroi, ceea ce  însemna că toţii cei aflaţi în pământul de dedesupt făceau parte din neamul celui pe care-l căutam. Zaharia Stancu se numea în realitate Zaharia Mitroi. Dar eu am început să-l caut prin sat după numele de scriitor. Să-i caut casa, mai precis. Am dibuit până la urmă uliţa pe care se afla. Era pus lacătul pe uşă, iar curtea era pustie. Pustie în primul rând de recunoştinţa autorităţilor locale. M-am grăbit să pun în locul acesteia vara pe care o adusesem cu mine. Şi l-am rugat pe Zaharia Stancu să-i ierte, deh, ăştia sunt teleormănenii noştri,  ocupaţi până peste cap cu prezentul, nu prea mai au timp să arate preţuirea cuvenită trecutului!

Îmi rămăsese, încă îmi rămăsese vară destulă, şi cum ştiam că lui Marin Preda îi place tare mult vara, am pornit iute spre locul naşterii sale, cu gândul să i-o ofer  lui pe toată. Eu aveam viaţa de partea mea, adică verile din anii ce urmau să vină. Paragina din curtea casei lui Ilie Moromete era mai mare parcă decât dincolo. Aşijderea şi nepăsarea cârmuitorilor locali. Nu l-am găsit pe Marin Preda acasă. Aproape că mi-a venit să urlă de ciudă. Am simţit brusc nevoia să-i înjur pe cei care-l goneau cu indiferenţa lor de acolo. Mă gândeam să le spun, mă, beliţilor, omul ăsta v-a scos şi satul, şi judeţul în lume, folosindu-se de marea dragoste pe care a avut-o pentru voi, şi de marea putere pe care au avut-o şi încă o mai au cuvintele sale! Chiar nu vă este ruşine?!

În timp ce mă întorceam de la Siliştea Gumeşti, mi-am adus aminte că existase ani de-a rândul un festival care purta numele scriitorului. Deodată, nu s-au mai găsit fonduri pentru el. Adevărat, Teleormanul este un judeţ sărac. Mai mult decât banii, însă, pare să lipsească aici respectul faţă de oamenii de valoare plecaţi din aceste locuri. Iată, însă, că anul trecut s-a întâmplat o minune. S-a întors festivalul, întorcându-se odată cu el şi Marin Preda acasă. Anul acesta, mai exact, mâine, 18 octombrie, va avea loc o nouă ediţie a Festivalului Marin Preda. Măi să fie! Aproape că nu îmi vine să cred! Voi fi acolo, ca să pot crede cu adevărat. Ce-o mai fi făcând oare casa scriitorului? Ultima oară când am văzut-o, se ducea, biata de ea, tot mai singură şi mai tăcută, în pământ!

Marin Preda se întoarce! Nu doar acasă, ci şi în mormânt, deoarece, negrăbindu-se să-i salveze nimeni casa de la moarte şi să-i gonească paragina din bătătură, la vară şi în toate verile ce vor veni, alde Moromete nu vor mai avea de unde să plece la seceriş!
P.S. O strângere de mână pentru Timotei Stuparu şi Stan V. Cristea, care au făcut posibilă minunea pomenită mai sus.