x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Măsura gândurilor corecte

4
Autor: Maria Timuc 11 Iul 2013 - 17:45
”Circumstanțele asociate cu suferința sunt rezultatul lipsei de armonie interioară(la nivel mental). Cele asociate cu binecuvantarea sunt rezultatul armoniei interioare. Măsura gandurilor corecte este starea de binecuvantare, nu posesiunile materiale. În mod similar, măsura gandurilor incorecte este nefericirea, nu lipsa posesiunilor materiale. Există oameni blestemați, dar bogați, la fel cum există oameni binecuvantați, dar săraci. Binecuvantarea nu se asociază cu bogăția materială decat atunci cand cea din urma este folosita in mod just si cu intelepciune. La randul lui, omul sărac nu devine nefericit decat dacă devine nemulțumit de destinul său, considerandu-l nedrept”(James Allen – ”Omul devine ceea ce gandește”;
Ed. Adevăr Divin).

Suferința omenească e mai degrabă o consecință a gandurilor, decat una a situațiilor exterioare nouă. Sigur că evenimentele vieții trezesc în noi ganduri, sentimente, emoții, iar acestea toate ne determină să ne comportăm și să acționăm într-un anume fel. Faptul că noi reacționăm automat, faptul că ne credem obligați, forțați să răspundem furiei, neliniștii, agresivității, respingerii sau altor trăiri apăsătoare și nu facem nici un fel de schimbare în ganduri, în atitudini, în reacții, în comportamente sau în acțiuni ne duce în confuzie și ne prelungește suferința, precum și iluzia că nu avem puterea să schimbăm circumstanțele nefericite ale vieții. Într-adevăr, nu putem schimba circumstanțele în sine de vreme ce ele  sunt deja în manifestare, dar avem o putere enormă și anume aceea de a ne schimba atitudinea interioară în relația cu ele, respectiv modul de a reacționa la evenimente. Continuand să facem ceea ce am făcut în trecut în fața unui obstacol nu putem spera într-o schimbare. Dacă suferim e semn că gandim, ne comportăm și acționăm împotriva propriei noastre armonii interioare. Dacă suferința ne privește răvășitor din oglinda lumii și noi continuăm să credem că lumea-i vinovată pentru prezența ei în sufletul nostru sau în minte, proiectăm cauza într-o direcție greșită, nu ne putem vedea propria greșeală, n-o putem corecta pentru că n-o vedem și, în acest fel, perpetuăm suferința pe care o simțim. În mod surprinzător și straniu, noi, ființele umane, avem o rezistență teribilă la a localiza sursa erorii, la a ne recunoaște pe noi înșine ca fiind sursa suferinței noastre, la a ne privi cu sinceritate umbra sau partea noastră întunecată. Asta se poate să se întample pentru că noi, în esență, suntem ființe de lumină, suntem teribil de frumoși în esența noastră și pentru că știm la un nivel profund că suferința e ”iluzie”, e minciuna pe care mintea ne-o spune mereu, o percepe cu înverșunare și o crede reală și puternică. Totuși, șansa noastră de a ne trăi pe noi înșine așa cum ne place să fim pare imposibilă în absența unui proces conștient de asumare a părții întunecate.

Noi ne dorim să iubim, dar ne comportăm fără iubire în relațiile cu cei din jur și credem că iubirea le lipsește altora. Noi ne dorim să mangaiem, să zambim, să fim fericiți, să fim buni, dar ne comportăm adesea pe dos și vedem că alții nu ne mangaie, nu ne zambesc, nu ne fac fericiți și nu sunt buni. Ceea ce ne dorim să facem noi, ne dorim să facă alții și vedem, în același timp, că ei nu fac, iar asta ne duce în suferință, căci ne predispune la gandire irațională și ne determină automat să vedem în lume ceea ce nu putem vedea în noi înșine. Binecuvantarea ne va poposi în minte și în inimă de îndată ce vom înțelege că putem fi fericiți și ne putem bucura de frumusețea propriei noastre vieți cand le vom face altora ceea ce vrem noi înșine de la ei. Cand vom iubi, cand vom fi buni, cand vom accepta oamenii din jurul nostru cum sunt ei, cand vom zambi, vom aprecia, vom mulțumi și vom fi aceia ce suntem în esența noastră, umbra suferinței se va topi și în lume, iar în locul ei se va ivi lumea frumoasă, ca o reflecție a propriei noastre frumuseți lăuntrice.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de