Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Este o zi fericită pentru România” a declarat președintele Klaus Iohannis și sunt convins că orice bun român, indiferent de naționalitate sau de convingeri politice și religioase, va fi de acord cu acest adevăr! După cum cred că, după ce am depășit euforia emoțională a acestor prime momente, putem și trebuie să facem o retrospectivă a celor aproape 17 (șaptesprezece!) ani care au trecut de la declanșarea mecanismului, reținând, cu toată atenția cuvenită, date esențiale din sinuoasa și, nu o dată, atât de nedreapta sa evoluție.
Mă refer la impactul negativ al prelungirii foarte exagerate a MCV-ului asupra respectării și promovării Interesului Național al României Europene. Incontestabil, acest proces de punere în act a mecanismului de monitorizare, de control și de verificare a funcționării sistemului juridic și de consolidare a statului de drept în țara noastră a avut multe efecte benefice care, acumulate în timp, au și condus la decizia Comisiei Europene dată publicității astăzi. Dar, în același spirit al respectării adevărului faptelor, trebuie să recunoaștem că efectele sale nu se rezumă la atât. Practic, deși inițial MCV- ul era prezentat ca fiind strict un instrument de monitorizare a progreselor din domeniul juridic și de combatere a corupției, cu timpul-mai direct spus: încet dar sigur!-el a căpătat un preponderent caracter politic. Mutație care a fost posibilă tocmai datorită unor tare să le spun congenitale ale proiectului. Tare de natură politică și care au afectat valoarea și capacitatea juridică a mecanismului.
În această ordine de demonstrație, este de reținut primul rând, faptul că inițiativa instituirii MCV i-a aparținut, în 2006, Monicăi Macovei, la acea vreme ministru de justiție. După cum este la fel de adevărat că proiectul nu putea ajunge pe masa de lucru a Comisiei Europene decât cu acordul clar și asumat al președintelui României, Traian Băsescu. Inițiatorul, promotorul și beneficiarul unui sistem autocratic și abuziv care avea neapărat nevoie de o acoperire comunitară pentru lupta sa împotriva dușmanilor de clasă. Pe primul loc în lista sa neagră fiind Adrian Năstase, contracandidatul său la prezidențialele din 2004, căruia îi prezisese încă de când și-a proclamat victoria: ,,Adriane, nici nu știi, cât de mic începi să fii!’’ De reținut fiind faptul că Adrian Năstase a fost premierul României din perioada anterioară în al cărui mandat țara noastră a purtat și a finalizat cu succes atât de dificilele negocieri pentru aderarea la Uniunea Europeană. Negocieri al căror ultim dosar finalizat este bine de reținut că a fost dosarul JAI. Adică Justiției și Afaceri Interne.
Nu sunt clare nici până astăzi care au fost argumentele cu care a mers și a convins, la Bruxelles, ministra Monica Macovei, având ca profesie de bază pe aceea de procuror. Fapt împlinit este și rămâne că, pe 13 decembrie 2006, Comisia Europeană a dat aviz favorabil declanșării mecanismului pentru România și pentru Bulgari. Decizie care, în țara noastră a fost urmată de o cascadă de procese cu cert caracter politic al căror cinic executant a fost binomul DNA-SRI, dar la ale cărui butoane de comandă se aflau la Palatul Cotroceni, adică la(înde)mâna Amiralului Dezastrului Național. Inițiatorul și profitorul suprem!
A urmat un cumul de ilegalități care nu putea să nu readucă în atenție problema valorii juridice a documentului numit MCV. Redutabilă analiză pe care a realizat-o Adrian Năstase și care a apărut în Jurnalul Național ediția din 18 mai 2013 sub titlul ,,Părinții MCV’’. Articol care inițial este o replică la aberația susținută de Teodor Baconschi, în care se susținea aberația că MCV-ul a fost negociat cu instituțiile comunitare în perioada numită „de preaderare”, când Adrian Năstase era prim ministru. După care, urmau mai multe argumente de natură juridică dintre care reținem aceste două idei:-MCV nu are o bază politică expusă în actele constitutive ale UE și nici în Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană;-Nu se menționează un termen limită în marja căruia operează respectivul mecanism. Precizându-se, de asemenea, că, până la acea dată, Germania și Franța nu acceptă acest mecanism pe motiv că nu poate fi acceptat întrucât excede competențele UE. ,,Este evident- scria Adrian Năstase- că MCV a fost instituit special pentru România(și Bulgaria)transformându-se, în timp, dintr-un instrument pur tehnic într-un instrument politic, fără să existe fundament juridic la nivelul UE’’.
Demonstrație riguroasă și substanțială în concluziile căreia Adrian Năstase atrăgea atenția că MCV ,,s-a întors împotriva interesului general al României’’, admiterea în Spațiul în Spațiul Schengen. Avertisment care s-a adeverit-cu vârf și îndesat, vorba românului- în anii ce au urmat! Știu că ar fi posibil ca, făcând referire la analiza lui Adrian Năstase, să declanșez reacții care nu vor depăși nivelul unor suburbane calificative și atacuri la persoană, dar asta mă lasă absolut indiferent, atâta vreme cât nu cred că pot fi aduse argumente de natură juridică în măsură să infirme analiza lui Adrian Năstase. În schimb, pot să adaug acestei substanțiale abordări, punctul de vedere al profesorului universitar doctor Vasile Pușcaș, cel care a coordonat echipa de negociatori a țării noastre: ,,Această stupizenie, inventată de Comisia Europeană și Guvernul României în 2006, a dus la p politică de discriminare a României pe condiționalități care nu existau pentru alte state, dar pe care România le-a acceptat’’.
Condiționalități pe care anumite persoane și cercuri de interese le-au acceptat, în decembrie 2006, dar cu care, în dauna noastră, a românilor cetățeni ai Uniunii Europene, ne-am confruntat în repetate rânduri. Cea mai nedreaptă consecință fiind aceea că, și astăzi, România este ținută la porțile Spațiului Schengen invocându-se acest document. Și nu numai că le-a acceptat, dar chiar, prin aceeași Monica Macovei, de data aceasta ca europarlamentar, a susținut-o pe Paraskevi Michou, secretar general adjunct al Comisiei Europene, atunci când, în anul 2017, s-a opus ridicării MCV-ului pentru România.
Așa încât, încet dar sigur, am ajuns să înțelegem că, de fapt, menținerea pe un termen de valabilitate neprecizat a MCV pentru România ascunde anumite interese și jocuri de putere ale unor cercuri de influență externe. Realitate asupra căreia, în mai multe ocazii, a insistat cu argumente convingătoare senatorul Titus Corlățean, care a spus, cu argumente consistente, că MCV nu mai este doar o problemă de natură tehnică și a devenit una de natură politică. Așa cum, tot una de natură politică este și încăpățânarea de vădită rea credință cu care Austria se opune ca România să intre în Spațiul Schengen.
Se poate pune, atunci, întrebarea dacă și decizia Comisiei Europene de a pune monitorizării României prin MCV nu este, și ea, tot una de natură politică. Categoric este! Dar cu mențiunea că, de data aceasta, este rezultatul unei analize pertinente, realiste și obiective, cu adevărat politică și nu doar politicianistă, care a ținut seama atât de avantajele cât și de dezavantajele prelungirii ,,sine die’’ a funcționării MCV. Mecanism care, de cam multișor poveste, se dovedise a fi total depășit de realitate. Analiză care, de data aceasta, a realizat un judicios echilibru între interesele generale ale Uniunii Europene, ale statelor membre și Interesul Național al României Europene. Analiză la care sunt convins că au contat și demersurile conjugate ale oficialilor români, ale mediului politic și asociativ și, deopotrivă, ale marii majorități a parlamentarilor europeni. Cu toții dovedindu-se, de această dată, exponenți și promotori ai valorilor și opțiunilor României Europene.
