Meciurile vieții îl verifică din nou pe Gică Popescu

În 1994 am participat ca român bine definit la turneul final al CM de fotbal din America. Și, acolo, departe de casă, m-am simțit extraordinar în pielea mea de român. M-am simțit extraordinar fără a cheltui ceva merite personale. Starea de bine mi-a fost dăruită cu generozitate de niște alți români, români printre care se aflau și Gică Hagi, și Gică Popescu. Iar singurul decont pentru ceea ce s-a întâmplat acolo, în America, singurul decont pe care mi-l pot permite în condiții de bună simțire, este recunoștința.

Gică Hagi și Gică Popescu s-au definit prin cariere absolut remarcabile în sport. Sigur, nu reprezintă ei unicate ale reușitei exemplare. Mulți alți sportivi români, sportivi de excepție, ne-au dăruit în timp bucurii de care altfel nu ne puteam lipi. Vorbesc însă numai despre cei doi stârnit de revoltă. Nu pot să tac atunci când observ că fel de fel de limbricoizi, fel de fel de nocturni ai minții își fac un titlu de glorie din atacurile jegoase lansate împotriva lui Gică Hagi și împotriva lui Gică Popescu. Pentru proștii foarte proști Gică Hagi nu-i decât un analfabet și, tot pentru aceeași categorie de târtani, Gică Popescu nu-i decât un pușcăriaș. Furia oarbă a acestei turme de căcărezari nu poate avea decât o singură explicație. Proștii, fiind ei și fuduli, nu pot recunoaște și nici nu pot suporta vecinătatea reușitei. Și or considera ei că tupeul de a urina pe soclul unor statui îi va salva din anonimatul în care-și morfolesc existența.

Hagi și Popescu, în viața de zi cu zi, sunt niște oameni normali. Și, în consecință, nu pot fi perfecți. Dar erorile pe care cei doi este posibil să le mai comită câteodată sunt insignifiante în raport cu realizările pe care le-au împlinit și realizările pe care sunt capabili să le împlinească în continuare. De aceea voi fi întotdeauna onorat să fiu alături de Hagi și Popescu, de aceea îi voi trata întotdeauna cu flit pe limbricoizii care-i contestă cu prostească turbare. De aceea sunt alături de Gică Popescu acum când tatăl său, condamnat la o suferință nedreaptă, a trecut de cealaltă parte a lumii. Gică, știu că ai puterea de a câștiga și meciurile vieții. Te vreau în continuare victorios. Nădejdea e în tine și nu poate fi transferată nicicând înspre niște neica nimeni a căror existență este pustie.