Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
1Distribuitorii de medicamente s-au plîns că devalorizarea leului faţă de euro din ultimele luni ale anului trecut şi primele din 2008 le pricinuieşte pierderi mari; ei au ameninţat cu sistarea livrărilor către spitale. Ministrul Nicolaescu a dat o replică fermă invitînd totodată la dialog.
1Distribuitorii de medicamente s-au plîns că devalorizarea leului faţă de euro din ultimele luni ale anului trecut şi primele din 2008 le pricinuieşte pierderi mari; ei au ameninţat cu sistarea livrărilor către spitale. Ministrul Nicolaescu a dat o replică fermă invitînd totodată la dialog. Ministrul Sănătăţii a adus un argument de bun-simţ şi anume: cînd leul s-a apreciat copios faţă de euro profiturile distribuitorilor şi importatorilor au fost din ce în ce mai mari, atingînd cote inimaginabile (exprimate fiind în euro). Prin urmare, nu ar trebui să se plîngă acum, cînd leul rămîne puternic apreciat faţă de nivelul mediu din ultimii trei ani – în raport cu moneda unică. Drept este că distribuitorii pot invoca relaţia lor cu importatorii, care le poate fi potrivnică în anumite condiţii, dar aceasta nu este o chestiune esenţială pentru Guvern. Afirm aşa ceva, întrucît este treaba distribuitorilor şi importatorilor să-şi împartă o marjă de profit care este, în opinia mea, excesiv de mare. Industria farmaceutică, pe plan mondial, extrage o rentă necuvenită; avem de-a face cu un oligopol, care practică preţuri înalte, pe motiv că numai astfel se pot amortiza cheltuielie de cercetare şi dezvoltare considerabile. Să fim serioşi însă...; este suficient să vedem marjele de profit pentru a ne lămuri care este situaţia... Companii mari din industria farmaceutică au multe să-şi reproşeze în privinţa abuzului de poziţie dominant pe piaţă, modul în care încearcă să înlăture concurenţa companiilor ce produc generice (substanţial mai ieftine), aspecte de etică. Sper ca ministrul Nicolaescu să nu cedeze în faţa unui şantaj.
2Sînt voci care contestă decizia Guvernului român de a înfiinţa compania naţională de energie. Se argumentează în maniera următoare: că s-ar forma un gigant pe piaţă, care ar abuza de poziţia de monopol; că se vor practica preţuri prea mari; că ar fi împotriva recomandărilor Comisiei Europene etc. Opinia mea este că aceste argumente sînt “subţiri”. Rămîn la părerea că demantelarea companiei integrate (făcută în deceniul trecut) a fost o eroare strategică a Guvernului român de atunci, care a cedat presiunilor Băncii Mondiale. Aceasta din urmă, tributara unui fundamentalism al pieţei, a considerat că spargerea unei companii integrate va aduce cîştiguri de eficienţă şi va stimula privatizarea. Este drept că piaţa energiei are nevoie de impulsuri concurenţiale, spre beneficiul consumatorului casnic şi industrial. Dar este o naivitate să crezi că piaţa energiei este precum cea a bunurilor de consum. Energia este un bun strategic şi, orice ar spune Comisia Europeană, statele naţionale care se iau în serios nu vor ceda menţinerea unor atuuri în domeniu. Cînd ai de-a face cu un Eon, Enel, EDF etc.,
a recuza intenţia Guvernului român ridică un semn mare de întrebare. Este adevărat, de asemenea, că nu va fi uşor de gestionat o asemenea companie. Dar un management privat poate aduce cîştiguri de eficienţă majore. Sînt de acord şi cu intenţia Guvernului de a avea un pachet majoritar la reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Afirmaţiile unora că nu s-ar găsi surse de finanţare pentru statul român sînt neîntemeiate. Cînd componenta nucleară revine puternic în ecuaţia energiei şi cînd a fi furnizor de energie conferă statut strategic, chestiunea finanţării nu există în fapt. În fine, argumentul că formarea Companiei ar fi împotriva legislaţiei europene nu stă în picioare. Nu există directive care să interzică funcţionarea unei asemenea companii. Comisia Europeană insistă pentru aşa-numitul “unbundling” (despărţire), dar opiniile intraţări şi în Parlamentul European sînt împărţite. Există argumente serioase privind nevoia de forţă industrială pentru efectuarea de investiţii mari; şi există şi opinia, pe care o împărtăşesc, că reglementarea pieţei nu este mai puţin importantă decît aspectul concurenţial. Şi un ultim argument în favoarea Guvernului: compania controlată de stat va fi mai uşor de supus reglementărilor avînd în vedere cine este acţionar principal.
3Unii afirmă că s-ar manifesta o criză de lichiditate pe piaţa monetară din România. Atît timp cît BNR va fi în situaţia de debitor net este greu de susţinut această afirmaţie. În plus, la noi nu se manifestă “capcana lichidităţii”, ca acolo unde criza de încredere în partenerii de tranzacţii din mediul bancar a atins cote inimaginabile şi a blocat piaţa creditului. Este bine că guvernatorul BNR a intervenit în această dezabatere cu clarificări necesare.
