Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul unui dezertor
Clădire înaltă, gen poştă veche, undeva la capătul Bulevardului Ferdinand. La intrare tronează o reclamă care vorbeşte despre cea mai performantă clinică de ortopedie din ţară şi din univers. Reclamele – multe, pompoase, menite să atragă clientela bănoasă şi suferindă, cu oase rupte – sunt şi prin alte părţi. Intri aici convins că dai un ban dar te faci bine.
Octogenara Olimpia Croitoru, dintr-un sat al câmpiei olteneşti şi-a fracturat astă toamnă braţul stâng trebăluind prin curte. Aşa-s ţăranii, muncesc, dacă pot, până îi ia Cel de Sus. La Bucureşti, unde vine iarna la fiica ei, în vârstă de 66 de ani, şi la nepoţi, se prezintă ca o femeie încă pe picioare. Duminica merge, tot pe picioarele ei, la biserică şi nu sare nicio slujbă. Preotul Coman o ştie de ani şi ani drept o enoriaşă cucernică. La Paşte nu pleacă aşa cum plec eu cu o lumînare aprinsă imediat după miezul nopţii, ci stă la toată slujba, până la ziuă.
Auzind că bunica lui şi-a frânt o mână, iar gipsul pus la Craiova părea uriaş, nepotul Arin Alexandru Avramescu, avocat şi fiu al meu, aleargă la Craiova să-şi salveze bunica. O aduce, în consecinţă, la cea mai ”performantă” instituţie medicală de profil ortopedic din univers, Medlife. Se petrecea asta prin septembrie. Imaginea spitalului particular părea dezolantă prin pustietatea care stăpânea totul. Urcă scările, păşesc pe un linoleum, un atlet cu îndeletniciri de securitate, îi întreabă scurt ce vor. Indică o direcţie. Merge, prima, bătrâna, care a urcat scările nesprijinită, urmată de fiică şi apoi de nepot. Într-un hol pustiu o femeie cu aer plictisit îl anunţă pe doctorul Jalbă, aşa îl cheamă, care apare cu acelaşi aer cafkian. E tânăr, scund şi, de asemenea, plictisit. O lentoare acră pare a domni pe coridoare. Cheamă bolnava care căra după ea un gips de câteva kilograme la mâna stângă. Am dori, spusese nepotul din start, să-i schimbaţi bandajul cu unul mai uşor de dus şi să-i faceţi eventual o radiografie să vedem dacă totul este în regulă. În cabinetul pentru radiografie intră bolnava, secondată de privirea plictisită a asistentei şi apoi intră şi fiica pacientei. Octogenara primeşte indicaţia de a se sui pe un scaun rotativ. Nici atletul, nici doctorul care între timp s-a retras după un paravan, nici asistenta nu schiţează gestul de a sprijini bolnava, de a ţine scaunul care nu era împiedicat. Olimpia Croitoru, de 86 de ani, face gestul de a se aşeza pe drăcia rotativă care fuge de sub ea la prima atingere şi se răstoarnă. Se răstoarnă cu o izbitură puternică şi bătrâna spre care aleargă disperată doar fiica ei şi, de afară, la ţipetele de durere auzite din interior, intră nepotul. Bătrâna se vaită neîncetat, acuzând dureri insuportabile. E întinsă pe jos de unde – într-un spital particular pentru bolnavi cu oase rupte – încearcă s-o ridice rudele care o însoţiseră de acasă şi nu personalul calificat, obligat să preia bolnavul din secunda în care a păşit în instituţie. Mă rog, ireparabilul s-a produs.
Bătrâna, investigată în cele din urmă, s-a ales – în spitalul unde venise să se repare – cu o gravă fractură de şold. Operaţii, tije, şuruburi. Mâna ruptă devenise deja suferinţă anexă. ţăranca din Oltenia, care a trăit toată viaţa lângă soţul ei, îl cere neîncetat alături. Onor Medlife îl admite ca însoţitor. Familia navetează spre clinică zilnic. Între timp bolnava e mutată la o altă secţie ”de boli interne”. De ce? Pentru a o găsi bolnavă de cap, de Parkinson, de câte şi mai câte. Trebuia crescută distanţa faţă de crima scârboasă comisă la ortopedie, care trebuia dată uitării. Într-un mail iscălit de un anume Vasile, doctor şi director, familia e somată să-şi ridice bolnava care suferă de toate cele, mai puţin de fractura de şold care i-a scurtat cu câţiva centimetri un picior, iar la vârsta ei, e greu să se mai înveţe să-l îndoaie pe cel bun pentru a se sprijini în cel tras pe roată de Medlife. Mă mir că n-au scris că-i zbârcită la faţă şi prea bătrână pentru a mai merita să trăiască. Medlife sau mai corect zis Meddead sau Meddeath i-a găsit toate beteşugurile, mai puţin beteşugul de a fi rămas infirmă din cauza blestemului de a le fi călcat pragul. Mintea bătrânei, de când a trecut prin tortura Medlife, e alta. O senilitate confuză a luat-o în stăpânire, se vaită, nu mai înţelege ce i s-a întâmplat. Medlife i-a fracturat nu doar şoldul, ci mintea şi sufletul.
Se simte cumva responsabil acest nume de reclamă, Medlife, pentru mutilarea vieţii unei femei? Aş! A împachetat-0 şi trimis-o acasă. Cine s-o îngrijească? Fiica de 66 de ani, cu propriile ei suferinţe şi grija suplimentară a unor minori?
Tragerea pe roată, operată de marele spital privat Medlife e mult mai amplă şi mai dureroasă, anexând şi alte victime, victimei cu şoldul fărâmat. E nume de abator Medlife sau, cum se pretinde, nume de spital? Voi încerca să mă documentez la rându-mi. AMPress apără, de multă vreme, într-o campanie susţinută, medicina românească. Un serial de interviuri, ultimele două cu profesorii Irinel Popescu şi Ioan Lascăr, laudă performanţa şi mai ales grija, până la sacrificiul de sine, ale medicului adevărat pentru bolnavii cărora le-a dedicat munca, viaţa, nesomnul. Din păcate, graba de a deschide spitale şi clinici, învelite în staniolul greţos al reclamei, distruge şi mutilează. Ce n-are acest zis spital? N-are suflet care să anime aparatele. Cumpără aparatură, ameţeşte prin reclame pompoase, iar înăuntru e pustiu, o neglijenţă orfană de spirit uman şi grijă faţă de cel în suferinţă. Medlife crede că s-a spălat pe mâini cu bătrâna Olimpia Croitoru. Eu nu cred!
Citește pe Antena3.ro
