Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După ce în mai 2009 ameninţa băncile cu supraimpozitarea unor profituri cvasiinexistente, premierul Boc pomeneşte din nou de „represalii” fiscale, îndreptate de această dată împotriva producătorilor care cresc rapid şi nejustificat preţul carburanţilor. O altă iniţiativă democrat-liberală, din vara lui 2010, a fost aceea ca statul să centralizeze toate preţurile din ţară, astfel încât fiecare român să ştie exact cât trebuie să coste un produs, după majorarea TVA, iar acolo unde au loc derapaje să intervină Agenţia pentru Protecţia Consumatorului.
Şi mergând mai în urmă cu aducerile-aminte, premierul Tăriceanu le cerea în 2008 miniştrilor Agriculturii şi Finanţelor să iniţieze o anchetă pentru a stabili „substratul” anunţului de scumpire a pâinii, măsură pe care o considera nejustificată, şi solicita Consiliului Concurenţei să vadă „dacă nu există o politică de tip cartel”. Asta fără a-i uita pe social-democraţii care în 2004 se luptau şi ei cu mafia din pieţe prin intermediul radioului – care le comunica atât cumpărătorilor, cât şi vânzătorilor care sunt preţurile juste. După ce în decembrie 2001 premierul Năstase avusese o idee şi mai năstruşnică: un Inspectorat de Control al Preţurilor.
Din câte se observă, între stânga şi dreapta românească nu e nici o deosebire, iar pentru a vedea cel mai bine cu cine ne asemănăm trebuie să reamintim că şi Ucraina a iniţiat în 2008 un plan care să împiedice „creşterile nejustificate de preţuri în cazul produselor alimentare de larg consum”, limitând adaosul comercial la 15% pentru carne, lapte, pâine şi ulei şi restrângând la 12% peste nivelul costurilor profitul companiilor de morărit şi panificaţie...
Acum, după ce am dovedit că România se apropie mai mult de spaţiul ex-sovietic decât de ţările UE, e bine să vedem în ce situaţii ajung politicienii să controleze preţurile. Economistul francez de origine română Florin Aftalion spunea într-un interviu acordat revistei Săptămâna Financiară că „politicienii cred că multe probleme pot fi rezolvate pe termen scurt, crescând cantitatea de bani, ceea ce duce la inflaţie”, iar apoi, când lucrurile merg prost pentru ei, „nu vor vedea consecinţele nefaste ale politicilor lor, ci vor încerca să controleze preţurile”. Asta cu riscurile de rigoare: „controlul preţurilor duce inevitabil la alte consecinţe nefaste – penurie, foamete etc.”.
Penurie?! Da, la asta s-a ajuns în vara anului 2008, când ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a hotărât să îngheţe preţul medicamentelor. Adică, în loc să-şi dea seama că inflaţia creşte fiindcă veniturile se menţin, în timp ce producti-vitatea scade, că de fapt nu mărfurile devin mai scumpe, ci banii sunt prea mulţi (şi, deci, prea ieftini), politicienii preferă să dea vina pe „speculanţi”, care însă nu fac altceva decât să-şi maximizeze profiturile pe o piaţă care le permite. După care oamenii politici, fără să accepte consecinţele nefaste ale politicilor lor, trec la a doua parte a postulatului lui Aftalion: controlul preţurilor.
Dacă politicienii n-au înţeles, le mai explicăm o dată. Statul n-are cum să gestioneze productivitatea (ca bază de indexare a veniturilor), el poate doar să restricţioneze consumul – ceea ce nu îmbogăţeşte pe nimeni. De creşterea productivităţii se ocupă altcineva: pieţele libere. Ele sunt singura şansă de îmbogăţire a celor săraci, lipsiţi de putere şi de relaţii. Dar cum politicul deposedează economicul de o cantitate din ce în ce mai mare de resurse pe care le direcţionează spre zonele unde are interes, pieţele ajung să fie lipsite de „materie primă”. Iar apoi, cu pieţe subţiri, care se află în imposibilitate de a gestiona productivitatea, nici n-are sens să ne mai întrebăm de ce avem cea mai înaltă inflaţie din UE...
Şi asta nu e tot, premierul Boc a ajuns la concluzia că oamenii, în loc „să dea drumul şi la partea de consum”, preferă „să ducă mai mulţi bani la bancă şi să economisească, ceea ce este foarte rău şi ineficient pentru o economie”. Nu ştiu cine l-a învăţat asta, dar în timpul acesta premierul polonez Donald Tusk susţine că „economisirea este calea normală, nu traiul pe credit (...), orice altă cale – cum ar fi mai mult stat în economie sau protecţionism – e falsă”. Opinie exprimată, de altfel, şi de laureatul Nobel pentru economie Friedrich August von Hayek: „Testul pe care îl are de trecut cineva pentru a se numi bun economist constă în înţelegerea faptului că creşterea economică şi nivelul angajării forţei de muncă nu sunt determinate de creşterea consumului, ci, din contră, de volumul economisirii”.
Citește pe Antena3.ro
