Mersul înainte prin datul înapoi

Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel pentru literatură. Chiar înainte de a-l primi. Uite că după mai bine de jumătate de secol ajunse moda refuzării premiilor și la noi. A unor premii nițeluș mai mici decât Nobelul. Și la niște ani după. După momentul când au fost primite. Ceea ce dă parcă mai multă măreție gestului. Mai multă decât în cazul scriitorului francez, care putea să facă și el puțin pe nebunul, acceptând premiul, participând la ceremonia de primire și chiar rostind obișnuitul discurs, pentru ca, într-unul din anii următori, să trimită premiul înapoi, pe motiv că nu vrea să-i fie asociat numele cu efectele distructive ale dinamitei, pe care a inventat-o răposatul fondator al premiului. Sau, și mai simplu, că primind din partea unui cap încoronat premiul ar însemna să abdice de la principiile stângii în care credea, așa că mai bine lipsă. Doar că Sartre s-a lipsit de Nobel din prima, când putea să mai aștepte. Așa cum au așteptat ai noștri, cărora li s-a făcut brusc rușine de premiile APTR, primite cu mulți, foarte mulți ani în urmă, și-au hotărât să le... refuze. Mi se pare nu doar bine venit, ci și justificat un astfel de gest! Numai că el nu trebuie să rămână singular.

Nimic mai potrivit pentru mersul nostru înainte decât datul înapoi! Datul înapoi al premiilor, însă nu numai atât. E nevoie de o creștere exponențială a refuzurilor retroactive. Greu de crezut să existe cineva care să nu vrea să-și dreagă trecutul. Nu toți avem de refuzat premii pe care le-am primit, hăt, demult. Dar sunt o groază de alte lucruri pe care ar cam trebui să începem să le refuzăm. Asta, bineînțeles, dacă ne pasă de viitor. Deoarece în contul și de dragul lui facem totul.
Să iau, spre exemplu, generația mea. Am început școala pe vremea lui Dej. Dacă mă gândesc bine, ar fi o ușurare morală pentru noi, toți, să ne refuzăm clasele primare. Pe urmă a venit Ceaușescu. Ca să nu rămânem chiar de tot fără școală, am putea să dăm îndărăt o parte din diplomele de absolvire obținute atunci. Cei cu faculatate să rămână doar cu liceul. Cei cu liceul, doar cu școala generală. Cei cu școala generală, doar cu cei șapte ani de acasă, chit că nu le-ar fi de prea mare trebuință azi. În primul rând la anii aceștia ar trebui să renunțăm, dacă vrem să ne meargă mai bine în noua lume în care trăim. De dorit ar fi să ne refuzăm și venirea pe lumea, care s-a petrecut în nefericiții ani ai obsedantului deceniu. Dar asta ar însemna să ne anulăm existența. Așa că mai bine renunțăm la părinți, cei care-i mai avem, ceilalți, la amintirea lor.

Nu ne putem, măsura, orice s-ar zice, cu Sarte. Și nici cu bravii gazetari care au dat premiile APTR înapoi. Le putem urma, însă, modelul, refuzând retroactiv lucruri mărunte de felul celor de mai sus. Aviz celor ce dau înapoi de la datul înapoi, să nu-i mire faptul că-i refuză viitorul!