Un an cu totul deosebit nu se putea sfârşi, din punct de vedere politic, decât cu o premieră. N-am avut mesaj prezidenţial de Anul Nou. Preşedintele n-a găsit de cuviinţă să ne transmită ceva. Ne-a destăinuit totuşi motivele tăcerii sale. A fost vorba, pur şi simplu, de o problemă de spaţiu. Traian Băsescu n-a dorit să vorbească din biroul prezidenţial, „între steaguri”, pentru că asta aducea aminte de Ceauşescu şi de Iliescu. E adevărat, în noaptea de Anul Nou, Băsescu a mai fost în spaţii publice - spre exemplu atunci când a aruncat cu şampanie în cetăţeni. Dar anul ăsta, uite că „nu l-a invitat nimeni”, nici un primar, nicăieri. Iar Deva, Cluj, Suceava, Botoşani nu se află pe Valea Prahovei...
Sunt, probabil, un cetăţean mai conservator şi, posibil, uşor cârcotaş. Mai ales în ultimii ani. De aceea, de Revelion, am aşteptat, curios, mesajul preşedintelui României. Când am văzut că preşedintele român nu apare, am căutat să aflu ce se petrece în alte ţări, la alte televiziuni. Aşa am reuşit să-l urmăresc pe Giorgio Napolitano, preşedintele Italiei. Domnia sa a adresat un mesaj amplu concetăţenilor săi, din biroul prezidenţial, având ca fundal steagul italian. De care nu îi era ruşine. A vorbit despre problemele anului încheiat şi despre perspectivele anului ce stătea să înceapă. A găsit câte o vorbă pentru fiecare, de la soldaţii italieni aflaţi în teatre de operaţiuni până la cei care muncesc în Italia fără să fie cetăţeni ai ţării. Nimic nu aducea aminte de Ceauşescu. Sau de Mussolini.
Sunt suficient de realist să înţeleg că oamenii nu se adună de Revelion ca să asculte mesaje prezidenţiale şi că sunt destui cei care au reuşit să se simtă bine cu familia sau între prieteni chiar şi fără mesajul lui Băsescu. Pe de altă parte, funcţia prezidenţială are şi ea o „fişă” a ei. Există anumite obligaţii, cutume şi momente simbolice în derularea unui mandat.
Începerea unui an nou e unul dintre ele. Nu-ţi poţi permite să nu ai un mesaj pentru populaţie într-o astfel de ocazie doar pentru că n-ai chef. Traian Băsescu ştie că e riscant să mai apară în pieţe publice. Iar la televizor nu-i place de unul singur, fără măcar un „moderator” care să-i ridice mingi la fileu. Nici măcar televiziunea doamnei Culcer nu-l mai atrage? Aşa că s-a decis să tacă de la Cotroceni, iar apoi să plece la Predeal şi să dea explicaţii scurte din uşa unei cârciumi.
Pe de o parte, toată această întâmplare e componenta unui peisaj sumbru mai larg. După ce a tocat toţi banii, statul român a întors spatele cetăţenilor săi. Nu mai vrea să le dea nici lefuri, nici pensii, nici îngrijiri medicale, nici măcar mesaje. În fond, Traian Băsescu a fost clar: nu mai aşteptaţi nimic de la stat, orice român se poate descurca singur. În concluzie, de acum înainte, dragi români, daţi-vă singuri mesajul de Anul Nou!
Pe de altă parte, poate că preşedintele a procedat cinstit şi consonant cu realitatea. În mesajul de Anul Nou faci o sinteză a eforturilor din anul care se încheie, evoci perspectivele noului an, stârneşti speranţe, încerci să aduni cetăţenii în jurul unor proiecte. Despre ce ar fi putut vorbi Traian Băsescu? Ce eforturi, care politici, ce rezultate am avut în 2010? Care sunt perspectivele lui 2011? Cui i-ar putea transmite el vreo speranţă? Ce valori ar putea invoca el? Tăcerea a fost semnificativă, dar poate ar fi fost mai bine ca mesajul să fie explicit: „Dragi cetăţeni care mai aveţi bani de curent, de televizor sau de cablu, cu prilejul Anului Nou eu nu am nimic să vă spun.
Dar, din ianuarie, vă promit să vă reamintesc, în fiecare lună, cine sunt vinovaţii pentru situaţia în care vă găsiţi: Adrian Năstase şi mogulii. Veţi spune că e o şmecheie. Ştiu. Dar nu am câştigat cu ea toate alegerile din ultimii şase ani?”
PS. Rămaşi fără mesaj de Anul Nou, de la Bucureşti, preşedinţii maghiari ai consiliilor judeţene din Transilvania s-au gândit să-şi ia mesajul de la Budapesta.