Meserii de căpătăi: supraveghetorul

Intr-una din discuţiile care se leagă in tramvai, cănd afară e arşiţă şi inăuntru iad, o femeie din popor spune, cu aerul că dă o replică nimicitoare unui călător coborăt cu două staţii mai devreme: "Da, dar romănii sunt mai inteligenţi".


Ca şi "romănul s-a născut poet", ideea aceasta de larg consum, privitoare la indicele de inteligenţă ridicat al romănului, ne obligă la o intrebare: e oare isteţimea o virtute mai importantă decăt disciplina? Fiindcă multe putem zice despre noi, dar nu şi că am fi o naţie, ca nemţii, in cultul disciplinei. Cănd insişti cu astfel de intrebări apare riscul de a afla nişte răspunsuri care-ţi pot da peste cap un intreg mod de a vedea viaţa. Căt de inşurubată in conştiinţa noastră e ideea că muncitorul trebuie să fie şi inteligent vedem doar cănd ne judecă felul de a fi alţii. Străinii, care investesc la noi, observă că nu muncim organizat, că suntem toţi isteţi, cănd mai folositor ar fi să fim disciplinaţi, să ne ţinem de un plan.


Cănd l-am intrebat, in Canada, pe un director de fabrică despre creativitatea muncitorilor săi, acesta a părut să nu inţeleagă intrebarea. Punăndu-i-o a doua oară, mai dezvoltat, cu amintirea ideii colectiviste din industria noastră de dinainte de 1989, că produsele trebuie să dovedească şi creativitatea clasei muncitoare, directorul mi-a zis că pe muncitorul care are păreri de orice fel despre obiectul pe care il fabrică il dă imediat afară. Secretul productivităţii, mi-a spus directorul, e in conduita angajatului. Muncitorul trebuie să-şi facă treaba numai o dată şi numai in felul in care s-a convenit. De asta are grijă supraveghetorul. Prin urmare, nu maistrul, nu un inginer, nu şeful de secţie sau patronul, ci supraveghetorul. El e atent ca treaba să se facă numai o dată şi cum e stabilit. Pe supraveghetor nu trebuia să-l dea deşteptăciunea afară din casă.


Nici despre disciplina liber consimţită, care ar trebui să fie marca inteligentului, n-am aflat lucruri de laudă. Canadianul mi-a explicat, cu lipsa de umor ce-i caracterizează pe oamenii foarte ordonaţi, că munca la banda rulantă e obligatoriu să nu-i lase angajatului nici un incotro. Inteligenţii, mi-a zis el, isteţii, descurcăreţii au alte locuri de muncă. In proiectare, in birourile unde inovaţia ţine de definiţia profesiei. Sau, cel mai bine, la alţii. Mie imi trebuie muncitori care să aibă păreri numai pe banii lor.


In timp ce-mi spunea toate astea, patronul mă plimba printre liniile de fabricaţie, urmat la doi metri in spate de supraveghetorul de bandă. Ceva era diferit de ce ştiam eu că e munca la banda rulantă, dar pe moment nu-mi dădeam seama ce. In clipa in care un muncitor ne-a aruncat o privire scurtă şi apoi şi-a văzut de treabă, ca şi cum n-am fi existat, am realizat deosebirea: nimeni nu intorcea capul să caşte ochii la vizitatori. Ce rost aveau să fie curioşi, cănd tot pe supraveghetor il vedeau?