Militia si procuratura, instrumente de lucru ale securitatii

Comisia juridica a Senatului a adoptat, saptamana trecuta, un amendament prin care se interzice accesul CNSAS la arhivele militiei si procuraturii comuniste. Amendamentul a fost propus de senatorul Valentin Dinescu (PRM) si are ca scop impiedicarea deconspirarii militienilor si procurorilor implicati in actele de teroare ale fostei Securitati.

Senatorul PRM a declarat ca propunerea sa a vizat reducerea puterii membrilor CNSAS. Atat amendamentul cat si declaratia sfideaza cu nerusinare suferintele indurate de milioane de oameni in perioada regimului comunist. Ca dlui Valentin Dinescu i se falfaie de acest lucru, nu mira pe nimeni. PRM este compus din multi fosti militieni, procurori si securisti. Deconspirarea acestora este mai mult decat riscanta pentru un partid al carui chip cameleonic a intrat deja in descompunere. In schimb, scandalos este sprijinul pe care dl Valentin Dinescu l-a primit de la alti membri ai Comisiei pentru a trece acest amendament rusinos.

In timpul regimului comunist, militia si procuratura au fost instrumente cu ajutorul carora Securitatea a "legalizat" teroarea. Inamicii regimului erau anchetati si condamnati cu mijloace "legale". De regula, militia cerceta, iar procurorii aprobau mandatele de perchezitie si de arestare sau intocmeau rechizitorii de trimitere in judecata pentru infractiuni inventate (vezi cazul Ursu). In alte tari pompierii, politia si ambulanta intervin simultan in cazurile de urgenta. Tot asa interveneau militia, procuratura si Securitatea inainte de 1989. In Valea Jiului, la Brasov sau la Timisoara s-a lucrat in "echipa". Cazurile individuale erau abordate si "solutionate" tot in echipa. Securitatea avea camere de interogatoriu in sediile militiei, un exemplu fiind fosta Militie a Capitalei. Cand Securitatea hotara ca o persoana este prea periculoasa pentru a fi lasata in libertate, de rezolvarea "problemei" se ocupau militienii si procurorii. Ba chiar si unii judecatori fara de care nu se puteau obtine sentintele de condamnare.

Ca sa inabuse revolta timisorenilor, in decembrie 1989, conducerea comunista a trimis la fata locului un grup de procurori alesi pe incredere si, probabil, dupa datele din dosarul personal. Acesti procurori au interogat sute de oameni in penitenciarul Popa Sapca. Au asistat, fara sa faca nimic, la torturarea acestora de catre militieni si securisti. Au inchis ochii la arestarile abuzive si la disparitia cadavrelor celor ucisi. Timp de 16 ani nu s-a efectuat nicio ancheta serioasa care sa stabileasca, pe baza de probe certe, cine si de ce i-a selectionat pe procurorii respectivi, ce au facut ei in acele zile la Timisoara. O astfel de ancheta nu avea cum sa fie ceruta sau efectuata intre colegi. De aceea s-a considerat ca declaratiile sunt suficiente. De fapt li s-a oferit posibilitatea sa se acopere reciproc. Nu inteleg de ce unii ofiteri de militie au fost condamnati pentru abuzuri impotriva demonstrantilor sau pentru incinerarea cadavrelor, iar procurorii care au tinut de sase nici macar nu au fost cercetati. Nu inteleg de ce dl Dan Voinea ancheteaza tot felul de lucruri legate de evenimentele din decembrie 1989, ocolindu-i sistematic pe procurorii care aplicau legea comunista la Rahova sau la Popa Sapca. E mai usor, de pilda, cu dl Iliescu decat cu prietenii din "Generala".

Absenta unei anchete impartiale a permis procurorilor care au restaurat ordinea si legalitatea comuniste la Timisoara sa promoveze, sa ajunga sefi, ba chiar si secretari de stat. Sa ne imaginam insa ce s-ar fi intamplat daca regimul ceausist n-ar fi cazut. Oare ce urmariri penale ar fi facut procurorii Mocuta si Cristescu, cate mandate de arestare ar fi semnat si pe cati dintre demonstrantii dusi la Popa Sapca i-ar fi trimis in judecata? Alti procurori s-au transformat in unelte ale regimului atunci cand au acceptat sa aresteze si sa trimita la inchisoare mii de oameni in baza sinistrului Decret 306, dat de Ceausescu impotriva celor care, de foame, furau coceni de porumb de pe camp. Nimeni nu a cerut arhivele procuraturilor locale din anii ’80 pentru a identifica procurorii amestecati in aplicarea unuia dintre cele mai rusinoase si neomenesti acte normative ale Romaniei. De exemplu, nu cred ca arhivele Procuraturii locale Giurgiu, din perioada anilor 1982-1986, au fost distruse. Inexistenta unor verificari in acest sens, mai mult decat necesare si justificate, a permis unor procurori sa-si ascunda sau sa-si fardeze biografia si sa se erijeze in campioni ai luptei pentru drepturile omului. Iata ce adevaruri pot iesi la iveala daca CNSAS va umbla liber si nestingherit in arhivele de dinainte de 1989 ale militiei si procuraturii. Constienti de efectele devastatoare ale deconspirarii militienilor si procurorilor, unii nu mai stiu ce sa faca pentru a impiedica aflarea adevarului. Fie ii scot pe militieni si procurori din Legea lustratiei, fie legifereaza interdictii pentru CNSAS.

P.S. Ministerul Justitiei vrea ca in Legea lustratiei sa intre doar procurorii sefi de dinainte de 1989. Pentru cine e naiv ori nu stie, procurorul sef aviza actele si masurile dispuse de subordonati. In acest fel, procurorii care nu erau sefi dar raspundeau de transporturi sau arestau oameni cu Decretul 306, pot dormi linistiti, nu-i paste nici un pericol!