Miniaturizare exagerata?

Aproape orice domeniu al stiintei sau tehnologiei incepe cu o explozie de entuziasm. Nanotehnologia, care se ocupa cu miniaturizarea dusa pana la limitele posibilului, nu este o exceptie.

Aproape orice domeniu al stiintei sau tehnologiei incepe cu o explozie de entuziasm. Nanotehnologia, care se ocupa cu miniaturizarea dusa pana la limitele posibilului, nu este o exceptie. Imaginata acum jumatate de secol intr-un articol semnat de Richard Feynman, noua tehnica avea sa prelucreze materiale la nivelul atomic si molecular, sa construiasca masinarii cu adevarat minuscule, montate cu mare migala, atom cu atom.

Prefixul "nano" semnifica dimensiuni masurabile in milionimi de milimetru. Distanta dintre atomii unei molecule nu depaseste 12-15 nanometri, dubla elice a ADN-ului (substanta care pastreaza intreaga informatie genetica) are o grosime de 2 nanometri, in vreme ce o bacterie banala are o lungime de peste 200 de nanometri. Entuziasmul pomenit este excelent reprezentat de cartea lui Ted Sargent: "Dansul moleculelor". Autorul prevede un viitor destul de apropiat in care vom fi fericitii posesori si utilizatori de nasuri de caine electronic, care sa adulmece si sa descopere, fara a se expune la pericole, tot felul de substante cu circulatie controlata, de la droguri si explozive la izotopi radioactivi. Tot el imagineaza microscopice "faruri" moleculare, care sa usureze navigatia in interiorul celulelor organismului, si liposomi artificiali (organite celulare) care sa transporte medicamentele exact la locul ideal pentru tratament.

Nu lipsesc din colectia sa de entuziasme celulele solare de zeci de ori mai eficiente decat cele actuale, cablurile fara pierderi de energie si nici vehiculele de pe infimele santiere ale unui viitor nu prea indepartat.

Pe langa posibilitatea de a controla si exploata materia la nivelurile pomenite, optimistii vad in nanotehnologie si solutia depozitarii de informatie in cantitati nelimitate si la preturi modice. Poate si o promisiune pentru rezolvarea problemelor energetice ale omenirii, o deschidere spre intelegerea unor probleme fundamentale precum modelarea schimbarilor climatice la scara globala si, cine stie, poate chiar descifrarea marii enigme a originii vietii.

Dusmanii jurati ai optimismului nu au ezitat sa arunce o acuzatie bine cunoscuta: "Se exagereaza!". Printre ei, David Berube, autorul volumului "Exagerarea nano", o incercare de a calma entuziasmele partial justificate. El ne reaminteste tehnologii lansate cu mare zgomot care au esuat in tacere - un singur exemplu, aliajele cu memorie pe care oricum le-am deforma ar trebui sa revina la forma initiala. Ele nu si-au gasit pana astazi decat o singura aplicatie, la ramele de ochelari.

Berube subliniaza riscurile medicale, tehnologice si sociale ale ultraminiaturizarii si sustine ca, folosita irational, noua tehnologie ar putea pune in pericol intreaga civilizatie umana. Spre deosebire de el, optimistii par a fi ferm convinsi ca nanotehnologia se va do-vedi in viitor la fel de importanta ca inventia rotii, a focului si a microprocesorului electronic. Pana una alta a fost descoperita o tehnologie care precede visele nanotehnologilor cu cateva sute bune de ani. Otelul de Damasc, flexibil, rezistent, din care s-au produs faimoasele sabii cu un tais de mare finete, isi pastra secretele de fabricatie, pierdute de mai bine de 300 de ani. Surprinzator, cercetari recente au dovedit ca vechii fierari si armurieri au creat, intentionat sau nu, un sistem de nanotuburi de carbon, in jurul carora s-au format fibrele metalice care dau stralucirea si rezistenta celebrelor sabii.

Un alt domeniu legat de nanotehnologie, restaurarea operelor de arta. In locul polimerilor sintetici, folositi pana nu demult si care nu rezistau decat cativa ani, specialistii utilizeaza particule minuscule de calciu si magneziu, mult mai compatibile cu artefactele tratate, intrucat ele combat pierderea coeziunii dintre culoare si substrat.

Au fost salvate astfel picturile de la Calakmul, situat in Peninsula Yucatan din Mexic, apartinand civilizatiei Maya. In Italia, Enzo Ferroni si Piero Baglioni, de la centrul de cercetare stiintifica al suprafetelor din Florenta, au inceput sa restaureze documentele vechi si frescele afectate de inundatiile catastrofale din 1966. Mai la nord cu cateva mii de kilometri avea sa fie salvata epava corabiei Vasa, care isi petrecuse 333 de ani pe fundul marii, nu departe de portul Stockholm, tot cu ajutorul tehnic "nano".

Doar cand va fi restaurata si "Cina cea de taina" a nemuritorului Leonardo vom sti daca detaliile din "Codul Da Vinci" sunt pur fanteziste, daca se potrivesc sau nu prea cu fresca din Milano.