Ministerele fotbalului au ajuns de râsul provinciei

Ministerele fotbalului au intrat în panică. Supremaţia de partid şi de stat le-a fost deranjată de nişte mujici care şi-au luat nasul la purtare. Dusan Uhrin, un venetic fără pic de respect pentru tradiţia cadenţată, i-a examinat fără pic de îngăduinţă pe stelişti. Şi, culmea tupeului, şi-a permis să treacă la catedră tocmai în Ghencea, acolo unde, de obicei, cine mişcă nu mai mişcă.

 Dincolo, mai spre Urgenţă, Dinamo s-a împiedicat în ciulinii Bărăganului. Liderul sărac în fotbal, dar suspect de bogat în agoniseală s-a trezit că arbitrul fluieră finalul meciului cu vreo două ore înainte ca trupeţii lui Rednic să fi găsit şi ei drumul spre poartă. Uite-aşa, din întâmplare-n întâmplare şi din Ghencea până-n Ştefan cel Mare au ruginit epoleţii fotbalului de-ţi vine să plângi de mila cătanelor trecute-n rezervă de nişte provinciali obraznici.

Egalul Stelei cu Timişoara şi înfrângerea suferită de Dinamo în meciul cu Unirea Urziceni sunt realităţi ale jocului. Realităţi aparent nefireşti dacă avem în vedere osânza afişată de pretenţioşii Bucureştilor. Explicaţia eşecurilor capătă însă consistenţă logică atunci când se constată că evoluţia echipelor este virusată la greu de conducerile neghioabe cu care Steaua şi Dinamo s-au pricopsit. Când strategia este concepută de pifani fără vocaţie, când comanda de front este atribuită unor indivizi fără personalitate, chiar şi nişte trupe de elită ar fi condamnate la eşec.

Steaua reprezintă pentru Gigi Becali cobaiul pe care-şi antrenează visarea conducătorului suprem. Dictatura n-ar fi rea câtă vreme ar exista bune intenţii, dar şi iluminare.

Ea devine însă dezastruoasă atunci când dictatorul nu ştie că nu ştie şi astfel se află în imposibilitatea de a-şi materializa gândul cel bun. Iar Gigi Becali tocmai prin ignoranţă se face remarcat. De aceea calcă în străchini, devine mânios când realizează că a zbârcit şi, orgolios fiind, aruncă întotdeauna măgăreaţa pe subalterni. Astfel a reuşit să distrugă jucători, antrenori, astfel a reuşit să devină duşmanul suporterilor propriei echipe. Lângă Gigi nu rezistă mult timp decât indivizii obedienţi. Numai că supunerea oarbă nu-i caracterizează pe meseriaşii adevăraţi. Şi unde meserie nu e nimic nu e.

Dinamo este clubul măcinat de convulsii intestine. În cadrul conducerii colective de aici se fac şi se desfac bisericuţele, de nu mai ştie subalternul cum să-şi regleze salutul.

Disensiunile de la nivelul conducerii au produs efecte şi în vestiar, jucătorii fiind evaluaţi după protectorii pentru care votează. Antrenorul balansează şi el în interes propriu, dar niciodată împotriva curentului. De aici rezultă inconstanţa în atitudine şi, evident, o accentuată criză de autoritate. Dacă se continuă astfel, Rednic va ajunge să împrumute numele titularilor de prin rubricile mondene ale ziarelor, iar pentru cantonamente va convoca numai arbitri.

Ministerele fotbalului au ajuns de râsul provinciei. Este însă loc şi de hohote.