Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Opt din cei zece membri ai Cabinetului Ponta 2, mă refer la miniştrii liberali, ocupă diverse poziţii importante în conducerea PNL. Toţi aceştia, şi probabil mulţi alţii, sunt nedumeriţi, dacă nu chiar indignaţi, de teoria pe care tocmai am lansat-o. Conform căreia PNL ar avea numai de câştigat, în viitor, adică pe termen scurt, mediu şi lung, dacă ar adopta la viitorul Congres, teza conform căreia, fie şi temporar, liderii de partid nu trebuie să fie miniştri în Guvern. Iar cei care sunt miniştri trebuie, în cel mai rău caz, să se autosuspende din funcţiile de conducere în PNL.
Cum ar putea vreunul dintre conducătorii partidului să accepte aşa ceva? Să renunţe, de bunăvoie, la o funcţie importantă în partid, care a fost chiar vehiculul care l-a proiectat în Guvernul Ponta 2? Admiţând că s-ar adopta la Congres o asemenea teză, ce ar trebui să aleaga domnul Chiţoiu, de exemplu? Sau domnul Fenechiu? Sau domnul Vosganian? Să rămâna un ministru vulnerabilizat, pe de o parte, prin faptul că e liberal, în timp ce premierul e social - democrat şi, pe de altă parte, ca nemaifiind suficient de influent în partid, va putea fi criticat sau chiar îşi va putea pierde, la un moment dat, susţinerea politică? Pus în faţa acestei dileme, oricare dintre cei exemplificaţi sau dintre ceilalţi pe care nu i-am nominalizat ar putea, până la urmă, să decida să renunţe pur şi simplu la portofoliu. În această ultimă eventualitate, nu cumva vor fi prea puţini amatori, dintre cei mai capabili membri PNL, să preia responsabilităţi guvernamentale? Nu cumva o decizie politică de acest fel ar fi de natură să creeze o criză pe termen lung? Nu cumva propunerea mea este o capcană?
Dezbaterea are sens. Cu argumente pro şi contra. Din ambele perspective. Din perspectiva avansată de mine dar şi din perspectiva să-i spunem tradiţională.
Ce am putut constata analizând toate guvernările anterioare, cele la care au participat partide care nu au deţinut şi funcţia de premier? Că, până la urmă, acestea s-au erodat la guvernare mai rapid chiar decât partidul care a dat premierul. De ce? Pentru că primul ministru, este adevărat aparent, este cel care ar trebui să deconteze ceea ce se numeşte erodarea politică dar, în realitate, poate, de fiecare dată, pentru orice măsură rău primită de populaţie, să arate cu degetul către un ministru sau altul. Face şi această atitudine parte din tehnica guvernării.
Dacă liderii PNL ar dori să creeze pentru partid un cordon sanitar, o rezervă şi, totodată, o resursă politică pe termen lung, ar trebui să aibă generozitatea de a susţine la Congres această teză a despărţirii vremelnice a funcţiei politice de cele guvernamentale. Astfel i-ar oferi posibilitatea partidului şi să-i susţina, de câte ori este cazul, cu un grad sporit de forţă şi credibilitate, şi să susţină Guvernul în ansamblul lui dar, în acelaşi timp, şi să facă, de câte ori va fi nevoie, fără costuri politice, paşii retractili. Cu alte cuvinte, să-i retragă încrederea unuia sau altuia dintre miniştri sau pur şi simplu să-i sfătuiască să se retragă din Guvern, pentru a lăsa locul altora şi toată această operaţie să fie necostisitoare politic. Dimpotrivă, să aducă beneficii PNL.
Ca să nu mai vorbim că, abia în felul acesta, parlamentarii PNL vor fi cu adevărat puternici. Exercitându-şi şi funcţia de control asupra Executivului.
Sursa: CorectNews
Citește pe Antena3.ro
